Surprinse de explozia de scandaluri corporatiste, cazuri de faliment si de mania investitorilor cu privire la abuzurile legate de exercitarea de optiuni, multe consilii de conducere din Statele Unite si Europa abordeaza o noua perspectiva asupra fiecarui aspect al pachetelor de plati acordate directorilor executivi.
Consiliile de conducere ale companiilor vor analiza toate aspectele platilor acordate directorilor executivi de companii dintr-o noua perspectiva, existand posibilitatea ca aceasta sa nu fie pe placul directorilor.
Presiunile sunt exercitate in mare parte de catre investitorii institutionali, mai ales in cazul Marii Britanii. “Exista o tendinta generala de a adopta masuri mult mai agresive cu privire la actiunile intreprinse de companii,” spune Richard Lamptey, din cadrul Mercer Human Resource Consulting din Londra.
In plus, nu numai segmentul salariilor si al primelor este analizat, ci si cel al facilitatilor de care se bucura directorii executivi.
Reglementari mai stricte
Drept rezultat al acestei analize severe, s-a inregistrat o modificare dramatica in ceea ce priveste pachetele salariale acordate directorilor executivi de pe ambele parti ale Atlanticului. Astfel, exista mai putine optiuni si reglementari mai stricte privind detinerea de actiuni. In plus, sansele directorilor executivi de a deveni fabulos de bogati intr-o perioada scurta de timp se reduc, avand in vedere sansele scazute de a se inregistra o crestere semnificativa a pietei de actiuni.
Totusi, a deveni moderat de bogat este inca posibil. Astfel, directorii executivi investiti de cel putin doi ani s-au bucurat de o crestere de 10% a salariilor si primelor anul trecut, pana la o medie de 1.802.053 dolari, conform unui studiu asupra a 350 companii importante americane listate la bursa din New York.
Media platilor acordate directorilor executivi din Statele Unite a crescut cu 2% in 2002, dupa o crestere de 4,7% in 2001. Insa primele acordate acestora au crescut cu 15%, pana la o medie de 917.943 dolari anul trecut, reflectand o crestere medie a profitului companiilor acestora de 14,8% fata de anul 2001. In 2001, primele scazusera cu 13,5%, pana la 697.657 dolari.
Cifrele legate de situatia din Europa nu sunt inca disponibile, insa cel putin in cazul Marii Britanii, “am asistat la o crestere substantiala a platilor de baza, peste rata inflatiei,” conform lui Lamptey.
Conform acestuia, acest lucru s-a produs pentru ca directorii executivi nu au putut pune in valoare optiunile legate de actiuni. Astfel, acestia au sustinut ca si-au atins tintele, dar ca situatia companiilor a fost afectata de scaderea economica si de razboiul din Irak. Din acest motiv, comitetele ce se ocupa de acordarea de compensatii au fost nevoite sa revizuiasca primele.
Asta nu inseamna, insa, ca directorii din Marea Britanie vor obtine in continuare aceleasi pachete salariale, in primul rand pentru ca plafoanele legate de prime nu vor fi eliminate, si apoi plata primelor anuale ar putea fi amanata pentru un anumit numar de ani.
Americani in top
Volumul total al compensatiilor directe acordate directorilor executivi de companii americane a crescut cu 15% anul trecut, pana la o medie de 3.022.505 dolari, in comparatie cu o scadere de 0,9%, pana la o medie de 2.959.361 dolari in 2001. Pe langa salarii si prime, compensatiile directe includ valoarea actiunilor la data acordarii, castigurile derivate din exercitarea de optiuni si alte plati pe termen lung.
Scaderea pietei a fost un alt factor ce a contribuit la reducerea platilor directorilor executivi. Media castigurilor obtinute din exercitarea de optiuni a fost de 1.683.509 dolari, cu mult sub valoarea de 2.057.580 inregistrata anul trecut. Un numar total de 146 de directori executivi au exercitat o medie de 92.910 optiuni fiecare, in comparatie cu 148 de directori ce au exercitat o medie de 102.601 optiuni in 2001.
Media castigurilor nerealizate legate de optiuni a fost de 3,1 milioane de dolari in 2001, in scadere de la 4,96 milioane de dolari in anul anterior, conform studiului Mercer. Volumul total al castigurilor nerealizate legate de execitarea de optiuni a scazut pana la 4,1 miliarde de dolari de la 7,6 miliarde de dolari in 2001.
Odata cu scaderea numarului de companii ce acorda optiuni, directorilor executivi le va fi din ce in ce mai greu sa obtina castiguri considerabile din aceasta sursa. Optiunile nu mai sunt preferate in ultimul timp si pentru ca peste 200 de companii intentioneaza sa le treaca pe cheltuieli in cadrul rezultatelor financiare.
Conform studiului Mercer, un numar de 295 din 350 companii americane au acordat optiuni directorilor executivi, in scadere de la 314 in 2001.
Actiunile restrictionate au fost si ele criticate de investitori. Acestea ii costa foarte putin sau nimic pe cei care le primesc, iar interdictia de a le vinde este valabila pe numai cinci ani.
De asemenea, un alt obstacol in calea unei imbogatiri rapide este impunerea unui anumit procent in ceea ce priveste volumul de actiuni pe care un director executiv il detine din compania pe care o conduce. Masura s-a dovedit insa adesea ineficienta.
Astfel, mai multe companii au imbratisat limite atat cu privire la volumul de actiuni detinut de directori, cat si de termenul in care li se interzice directorilor sa vanda actiunile pe care le detin.
Analiza efectuata de Mercer arata si felul in care castigurile obtinute de investitorii unei companii influenteaza valoarea compensatiilor acordate directorilor executivi.
Totusi, in ciuda acestor masuri, majoritatea investitorilor se plang ca nu s-au depus suficiente eforturi pentru a-i impiedica pe directorii executivi sa se imbogateasca pe seama actionarilor.
Cele mai mari pachete salariale din SUA
Anul trecut, din cauza scaderii pietei de actiuni si a situatiei economice dificile, in Statele Unite directorii executivi au obtinut castiguri mai mici din exercitarea de optiuni legate de actiuni.
Aceasta tendinta a fost scoasa in evidenta de studiul efectuat de Mercer Human Resource Consulting cu privire la compensatiile anuale acordate directorilor executivi, studiu efectuat pentru Wall Street Journal. Studiul se refera la castigurile derivate de directori din exercitarea de optiuni pe actiuni, cat si la alte plati pe termen lung, salarii, prime si valoarea actiunilor restrictionate acordate.
Valoarea medie a actiunilor detinute de directori executivi la sfarsitul anului fiscal a fost de 6,8 milioane de dolari, in scadere de la 8,1 milioane de dolari in 2001. Valoarea medie a castigurilor totale obtinute de actionari a fost de minus 5,9%, in comparatie cu 3,6% in 2001.
Intre timp, disputa legata de excesivele plati acordate directorilor executivi se aprinde din nou, in special in cadrul industriilor ce se confrunta cu cea mai dificila situatie, cum ar fi cea a companiilor aeriene. La inceputul acestei luni, liderii UAL Corp., Delta Air Lines si AMR Corp. au hotarat sa reduca sau sa amane plata compensatiilor in acest an. Iata care sunt directorii executivi ce au beneficiat de cele mai mari pachete de plati anul trecut:
* Jeffrey C. Barbakow, Tenet Healthcare Corp, cu un volum total al compensatiilor directe de 116,4 milioane de dolari, derivand in mare parte din exercitarea de optiuni. (Acesta intentioneaza sa demisioneze din pozitia de presedinte si director catre sfarsitul acestui an). La sfarsitul anului fiscal 2002, pe 31 mai, acesta detinea actiuni estimate la 82,9 milioane de dolari. Actionarii au obtinut de asemenea castiguri considerabile, de 63,8%.
* Irwin Mark Jacobs, Qualcomm Inc., cu un volum total al compensatiilor directe de 63,2 milioane de dolari, incluzand 61,4 milioane de dolari derivati din exercitarea de optiuni. Directorul executiv si fondatorul acestei companii detinea actiuni in valoare de 550,3 milioane de dolari la sfarsitul anului fiscal 2002, pe 29 septemrbie. Investitorii au inregistrat un TSR de minus 39,8%.
* Charles M. Cawley, MBNA Corp, 48,3 milioane de dolari, rezultand in urma unui castig de 22,3 milioane de dolari din exercitarea de optiuni si a acordarii de actiuni restrictionate in valoare de 17 milioane de dolari. Acesta detinea actiuni in valoare de 55,5 milioane de dolari la sfarsitul unui an in care TSR era de minus 17,8%.
* Orin C. Smith, Starbucks Corp., 38,8 milioane de dolari, incluzand 36,3 milioane de dolari obtinuti din exercitarea de optiuni. Valoarea actiunilor sale a fost estimata la 456.078 la data de 30 septembrie, ce marcheaza incheierea anului fiscal pentru compania sa. TSR a fost de 40,1%.
* Richard S. Fuld, Lehman Brothers Holdings Inc., 28,7 milioane de dolari, in principal derivati din exercitarea de optiuni, in valoare de 21,1 milioane de dolari si actiuni restrictionate in valoare de 5,7 milioane de dolari la data acordarii. Pe 30 noiembrie, acesta detinea actiuni in valoare de aproximativ 266,3 milioane de dolari. Rata castigurilor actuionarilor a fost de 6,6%.
* Scott G. McNealy, Sun Microsystems Inc., 25,8 milioane de dolari, aproape in intregime derivati din exercitarea de optiuni. Pachetul sau de actiuni a fost estimat la 281 milioane de dolari in anul fiscal 2002, finalizat pe 30 iunie. TSR a fost de munus 68,1%.
* Vance D. Coffman, Lockheed Martin Corp., 23,9 milioane de dolari, incluzand 14,2 milioane de dolari obtinuti din exercitarea de optiuni si 6,7 milioane de dolari din plati pe termen lung. Actiunile detinte de acesta aveau o valoare de 21,3 milioane de dolari la sfarsitul anului fiscal, iar TSR era de 24,7%.
catalina.apostoiu@zf.ro