Cred ca relatia operei lui George Enescu cu noi,
românii melomani de azi, a ramas tot in faza eternei descoperiri.
Adica avem nevoie – ca si publicul de aiurea – de interpretari
foarte bune pentru a retrai revelatia unei muzici mai accesibile
decât se crede, captivante si marcate de un fior spiritual si
emotional unic.
Stim ca tarele societatii
românesti l-au nefericit adânc in timpul vietii si pe marele
artist. De aceea, luând partea de lehamite si de zadarnicie ca pe o
constanta nationala, am sa-mi permit sa impartasesc entuziasmul
produs de ascultarea celor doua albume care cuprind – in premiera
mondiala – integrala creatiei enesciene pentru vioara si pian, in
interpretarea violonistului Remus Azoitei si a pianistului Eduard
Stan.
Aparute in 2007 si respectiv
2008 la casa de discuri Hanssler Classic, cele doua albume
reprezinta de fapt o stare de gratie artistica, un moment de apogeu
al unui cuplu cameral format din doi artisti români care traiesc in
afara tarii si care – asemenea astronautilor de pretutindeni când
isi povestesc impresiile si fotografiile – ne arata cât de frumos
arata spiritul românesc atunci când este privit de departe,
sublimat de dorul departarilor, in spiritul in care a fost de fapt
scrisa majoritatea creatiei lui Enescu.
Desi traiesc in tari diferite,
Remus Azoitei fiind profesor in Anglia la Royal Academy of Music
din Londra, iar Eduard Stan – la Hanovra (Germania), ei cânta de
multi ani impreuna, creatia lui George Enescu reprezentând rodul
unei pasiuni comune si nu scopul unui proiect conjunctural. De
aceea, nu intâmplarea a facut ca cei doi muzicieni sa fie
protagonistii unui amplu turneu de concerte international organizat
de Institutul Cultural Român si dedicat creatiei lui Enescu si
Brahms, turneu care i-a purtat cu succes in anul 2009 in sali
importante din Europa si Statele Unite.
Desi firi si temperamente
deosebite, sau poate tocmai de aceea, cei doi artisti se
completeaza admirabil. Pe de o parte caracterul sanguin, teluric al
lui Remus Azoitei este capabil sa rezoneze si la cele mai subtile
si “dulci” intoarceri de fraza enesciene, iar pe de alta parte,
firea marcata de o curiozitate intelectuala si de o disponibilitate
la minutiozitate proprii lui Eduard Stan poate surprinde prin
stralucirea exploziilor de culoare, prin forta de sustinere ale
atacurilor dinamice initiate de partenerul sau muzical. Aceste
atribute conduc catre o auditie care decurge firesc, incântarea
produsa de muzica fiind egalata doar de nivelul scânteietor al
interpretarii. Moderna prin dinamica si maniera de atac de
sustinere si de vibrato, româneasca prin modul unic in care – pâna
la proba contrarie – doar noi, românii, putem intelege aceasta
muzica (referintele ei vizuale, olfactive, emotionale),
interpretarea foarte luminoasa in ansamblu a acestui dublu album
reprezinta o referinta.
Aceste albume, un amestec savant
(dar nu ermetic) de performanta pura (la cel mai inalt nivel), de
pasiune pentru repertoriul ales, ofera ascultatorului placerea unei
permanente descoperiri. Albumele Remus Azoitei – Eduard Stan cu
muzica lui Enescu, pe care, de altfel, le puteti gasi pe internet
cu usurinta, reprezinta o mostra plina de viata a mesajului estetic
pe care muzica lui George Enescu il transmite publicului de
azi.
Virgil Oprina (n. 1964) lucrează ca operator imagine de televiziune din 1990 si este jurnalist free-lancer de televiziune si corespondent Thompson Reuters din 1996. Absolvent al Universitătii Nationale de Muzică are de asemenea si un master in muzicologie, fiind in prezent doctorand la aceeasi facultate. Scrie critică muzicală din 1995 adunând peste sute de articole publicate in reviste sau sectiuni culturale ale cotidianelor din România, pe site-uri culturale, imbinând activitatea publicistică si de realizator de documentare, reportaje si corespondente de televiziune, cu aceea de interpret de muzică contemporană sau blues.