Doamnelor și domnilor senatori și deputați, stimați invitați, stimați cetățeni ai României,
Acum două zile am avut privilegiul de a mă afla în această sală a Parlamentului României într-o ocazie cu totul specială: la șapte ani de la semnarea de către România a Tratatului de aderare la Uniunea Europeană, președintele Consiliului European, domnul Herman Van Rompuy, s-a adresat direct cetățenilor României pentru a le prezenta ideile care pot sta la baza gestionării marilor provocări cu care se confruntă astăzi construcția europeană. Mă bucur că această sală a fost plină. Mesajul principal pe care îl extrag din acest discurs memorabil este că toți cetățenii României au propria contribuție la procesul de întărire a construcției europene, de promovare a valorilor care reprezintă Europa unită. Acest lucru, doamnelor și domnilor, readuce în atenție responsabilitatea noastră politică, Executiv și Legislativ deopotrivă, Putere și Opoziție, în egală măsură, de a fi parte activă a procesului de evoluție și consolidare a UE.
La două zile, la doar două zile după acest moment al solidarității și al responsabilității și la doar 78 de zile de la momentul învestiturii, o premieră în istoria postdecembristă a Parlamentului României, revin în forul legislativ pentru a apăra stabilitatea politică și economică a acestei țări. Îmi fixasem un alt termen, doamnelor și domnilor, de 100 de zile, pentru a veni în fața dumneavoastră și a vă prezenta activitatea Guvernului pe care am onoarea să îl conduc. Oricum, chiar și în această formă, mă bucur că am reușit să readuc Opoziția în Parlament, așa cum am promis la începutul mandatului.
Înțeleg însă demersul Opoziției ca pe o expresie a procesului democratic din România. Și, credeți-mă, tratez acest moment în modul cel mai serios și mai responsabil. Încerc însă să detectez miza acestui gest al Opoziției parlamentare și nu pot să nu mă întreb care este gradul de responsabilitate al unei acțiuni care nu poate genera decât destabilizare, lipsă de predictibilitate politică și economică și o prelungită incertitudine. Inoportunitatea acestei moțiuni este cu atât mai evidentă cu cât în aceste zile se află la București o delegație a FMI, a Băncii Mondiale și a Comisiei Europene, căreia îi transmitem un mesaj de provizorat politic deloc avantajos pentru cetățenii României. Trebuie să ne asumăm, în calitate de reprezentanți ai acestei țări, cartea de vizită pe care vrem s-o prezentăm. Nu este vorba doar despre imaginea României, ci mai ales de forța de negociere pe care România riscă să o piardă în astfel de momente.
Opoziția are, în esență, un rol pozitiv prin critica pe care o formulează la adresa actului de guvernare. Dar ceea ce faceți dumneavoastră este să distrugeți însăși ideea de Opoziție. Opoziția înseamnă contribuție la bunul mers al țării și Opoziția înseamnă responsabilitate față de interesul național. Regret că în fața mea și în fața cetățenilor acestei țări se află mai mulți politicieni și prea puțini oameni de stat. Am fost întrebat public în câteva rânduri dacă am emoții față de această moțiune. Trebuie să recunosc o oarecare emoție, dar ea nu are legătură cu persoana mea sau cu Guvernul pe care îl conduc. Mi-e teamă că această moțiune este însă un test pentru întreaga clasă politică, începând cu opoziția, și, dincolo de soarta acestui Guvern, este un test al valorilor pe care alegem să le promovăm.
Am citit un text căruia îi lipsește forța argumentației, un text care deja avea nevoie de actualizare între momentul redactării și cel al depunerii. Textul este el însuși o dovadă a faptului că acest Guvern acționează și a faptului că acestui Guvern nu-i lipsește responsabilitatea.
Nu ezit, stimați membri ai Parlamentului României, stimați cetățeni ai României, să vă împărtășesc mâhnirea mea față de acest text. Dacă viitorul acestei țări s-ar construi în funcție de ideile moțiunii, îmi este teamă că suntem mult mai departe de Europa decât în cele două zile de la momentul în care președintele Consiliului European s-a aflat aici în Parlament. Citindu-le, am avut senzația unei căderi în timp, unde naționalismul întunecat și xenofob al începuturilor de ani ’90 se amestecă cu genul de lozinci de tipul: “Nu ne vindem țara!”. Trăiesc cu senzația că, deși România și cetățenii români sunt în Uniunea Europeană, autorii și semnatarii acestei moțiuni sunt mult mai departe de valorile europene decât mi-aș fi putut eu vreodată imagina.
Moțiunea privește către trecut, nu către viitor; moțiunea nu construiește nici măcar o idee, ci distruge ceea ce cu greu s-a obținut în mulți ani de efort. Moțiunea este o invitație către o Românie arhaică, în care interesul cetățeanului nu este reflectat în niciun fel.
Ce ne spune, doamnelor și domnilor, această moțiune? De exemplu, că viața comunităților locale, de la cele mici până la cele mai mari, de câteva mii sau zeci de mii de oameni, nu are importanță pentru politicienii de la București; că soarta lor este incompatibilă cu interesele născute pe malul Dâmboviței. Acelora care au înțeles raționamentul meu și care m-au sprijinit și se află în sală – mulțumindu-le încă o dată distinșilor reprezentanți ai puterii – le mulțumesc și îi asigur că nu îi dezamăgesc.
De ce este vinovat un Guvern care a alocat fonduri pentru acele autorități locale care au știut să se lupte pentru propriile comunități? Faptul că ei aparțin într-o măsură mai mică sau mai mare Puterii sau Opoziției ține și de felul în care partidele aleg să-și selecționeze și să-și promoveze oamenii cei mai competenți. Și cum poate fi catalogată etichetarea comunităților locale ca aparținând Puterii sau Opoziției altfel decât ca o nedreptate făcută comunităților locale. Nu este și aceasta, doamnelor și domnilor, o formă implicită de separatism politic, de felul celei pe care o invocați și în cadrul UMF?
Autorii acestei moțiuni pornesc de la premisa că votul poate fi cumpărat în România, stimați cetățeni! Că electoratul este coruptibil! Îmi pare rău, nu împărtășesc această logică și nu sunt eu cel care contribuie la această percepție. Mă distanțez de acest mod de a face politică. Nu subestimez electoratul României și știu, cum probabil știu și cei care se află în această sală, că libera opțiune politică este sacră.
Ce ne mai spune această moțiune? Că modernizarea României este un obiectiv greșit; că privatizările sunt, în sine, în detrimentul acestei țări. Ideea că în România anului 2012 avem dezbateri care sugerează că naționalizarea României, naționalizarea economiei, este un lucru de dorit, mă descumpănește și mă face să mă întreb cum este acest lucru compatibil cu evoluția actuală a țării, cu ideea unei economii de piață funcționale și cu statutul de membru al UE. Instrumente moderne, de acțiune economică, au fost criticate constant în ultimele săptămâni. Trec peste faptul că Guvernul actual nu a făcut încă nicio privatizare. Nu înțeleg cum poate fi respinsă ideea unei listări la Bursă, în condițiile în care conexiunea cu piața de capital este un test care certifică însăși credibilitatea unui stat.
Guvernul pe care am onoarea să îl conduc nu a făcut nici concesiuni preferențiale, nici privatizări intempestive sub “comandamente externe”, așa cum sugerau, probabil din ignoranță, unii dintre dumneavoastră. Acest Guvern continuă – și subliniez: continuă – politicile, strategiile asumate de Guvernele anterioare. Este o chestiune de credibilitate externă a României, și nu putem, la orișice schimbare în administrație, să revenim la un oarecare moment de început, arbitrar ales, să oprim totul și să reluăm. Ne-am obișnuit să negăm tot ce au făcut alte Guverne, să invocăm moșteniri mai mult sau mai puțin dezastruoase. Acest Guvern, când a pornit la drum, a vorbit despre continuitate, despre stabilitate, despre predictibilitate. Și un stat este predictibil atunci când își respectă angajamentele strategice, indiferent de componența personală a Guvernului care și le-a asumat.
În privința lipsei de transparență, acest Guvern nu poate fi acuzat nici pentru lipsa unora de informare, nici pentru dezinteresul în a se documenta, nici pentru incapacitatea de a înțelege. Toate aspectele imputate nu doar că nu au fost ascunse – sau, cum spunea cineva mai bine instruit, “conspirate” -, dar au fost, cele mai multe, publicate și pe site-urile guvernamentale, și în “Monitorul Oficial”.
De asemenea, doamnelor și domnilor, nu pot înțelege de ce respectarea unor angajamente poate fi privită cu atâta lejeritate. Și, în acest context, doresc să le răspund și celor care au ridicat semne de întrebare privind oportunitatea primului-ministru al României de a se afla ieri la Varșovia, la Forumul “Europa Centrală și de Est – China”: nu am fost acolo pentru mine, am fost pentru România, pentru a apăra interesele cetățenilor României, fiindcă oricum știm cu toții ce înseamnă China, înțelegem și ce înseamnă credibilitatea țării într-o asemenea relație. Credibilitatea unui stat se câștigă greu și se poate pierde într-o secundă. România nu este un magazin pe care să pui o placă, închizând ușa, și să spui că te întorci după ce îți termini vacanța – eventual, în Dubai.
Al treilea lucru pe care autorii moțiunii ni-l transmit este că atitudinea europeană, care reflectă și promovează valorile democratice ale dialogului, ale toleranței, ale conviețuirii pașnice, nediscriminatorii, este profund greșită.
Încerc să înțeleg în ce sens este acest mesaj compatibil cu gesturile curajoase, responsabile ale unui Guvern PSD din 1996, ale unui președinte provenit din rândurile PSD – e vorba de președintele Iliescu, care a făcut ce a putut pentru normalizarea relațiilor dintre o minoritate și o majoritate. Și mai încerc să-mi dau seama cum percep cetățenii români care se află vremelnic sau permanent în afara granițelor țării mesajul că ideile de nediscriminare, toleranță, respect pentru drepturile tuturor cetățenilor nu-și mai pot găsi reflexie în acțiunea unei părți a politicienilor din România. De ce este inacceptabil ca membri ai minorităților, cetățeni români, să dorească să își conserve identitatea etnică și culturală, în timp ce noi, ca stat, luptăm pentru același deziderat pentru comunitățile de români din afara granițelor? Mi se pare inacceptabil să credem că putem câștiga capital electoral cu un discurs naționalist, specific altor vremuri.
Și, nu în ultimul rând, autorii acestei moțiuni ne spun că aplicarea legii în România trebuie să fie facultativă, selectivă. Accentuez că acest Guvern nu a făcut decât să aplice legea în integralitatea sa.
Indiferent de rezultatul moțiunii, doamnelor și domnilor, voi continua să promovez aceleași principii. În ciuda a ceea ce ne spune astăzi Opoziția, rămân în continuare încrezător că anii mulți pentru construcția unei Românii europene nu vor fi iremediabil afectați de acest derapaj.
Revenind la fiecare dintre subiectele moțiunii, pentru a nu mai rămâne nicio urmă de îndoială asupra actelor guvernamentale, aș dori, domnule președinte, stimați membri ai Parlamentului României, să precizez următoarele:
În chestiunea privatizărilor – în primul rând, revin la ideea că modul în care autorii moțiunii aleg să abordeze astăzi, într-un stat membru al Uniunii Europene, problema privatizărilor este, repet, cel puțin anacronic, dacă nu îngrijorător. Nu știu cui ar trebui să mă adresez cu răspunsul la această moțiune, pentru că nu înțeleg exact în ce parte a USL sunt confuziile. “Acest Guvern aplică o politică de centru-dreapta.” Eu însumi sunt un om cu afiliere ideologică de dreapta. Nu-mi dau seama dacă PNL, foarte vehement în a-mi nega nu doar apartenența de vreun fel, sau filonul, crede cu adevărat în criticile formulate prin moțiunea de cenzură. Din câte îmi amintesc eu, printre obiectivele asumate de PNL, aflate și pe site-ul partidului, deci la îndemâna tuturor, sunt “stimularea inițiativei private și restrângerea categoriei bunurilor care fac obiectul proprietății publice”, fapt ceea ce pare a fi în contradicție cu susținerea că Guvernul, șantajat și captiv, acționează prin privatizare împotriva intereselor românilor. Dați-mi voie să citesc ceva, stimați membri ai PNL: “Actualul Guvern se teme ca dracul de tămâie să facă orice. Marca acestui Guvern este inacțiunea, lipsa de acțiune, lipsa de curaj. Puteau să înceapă să listeze pe Bursă societăți, cum sunt Romgaz, Hidroelectrica.” Și mai departe, alt citat: “Nu văd care este problema privatizării. Se vede că societățile de stat sunt prost gestionate.” Acestea sunt criticile aduse Guvernului Boc, nu mai devreme de vara trecută, de către un distins liberal, fostul premier și președinte al PNL, Călin Popescu Tăriceanu. Ceea ce face acest Guvern, listarea unor companii pe Bursă și privatizarea societăților de stat, este exact ceea ce recomanda anul trecut, într-un autentic spirit liberal, domnul Tăriceanu însuși. Acum, la zece luni distanță, înțeleg din moțiunea dumneavoastră că, prin măsurile de privatizare luate, Guvernul pe care-l conduc este la cheremul unor grupuri de interese. Înțeleg că privatizările, concesiunile sau listarea pe Bursă făcute de acest Guvern sunt rele, ilegale și amenință România. Pe cale de consecință, înțeleg că privatizările anterioare făcute de Guvernele dumneavoastră, ale celor care sunteți astăzi în Opoziție, au fost bune, profitabile și legale, inclusiv cele care s-au privatizat pe doar un dolar – întreprinderi cum ar fi IMGB, Combinatul Siderurgic Reșița, ARO Câmpulung, SIDEX, Petrom – și înșiruirea poate continua.
În ceea ce privește chestiunea Chevron – în privința acordului petrolier încheiat cu compania Chevron, vă reamintesc că procedura de concesiune prin apel public de ofertă a fost demarată în septembrie 2009, în urma ordinului președintelui ANRM, publicat în “Monitorul Oficial” de la acea vreme care, de altfel, a și demisionat în octombrie, odată cu ieșirea PSD de la guvernare. Anunțul privind organizarea rundei de licitație pentru 30 de perimetre petroliere, printre care și perimetrele de la Costinești, Vama Veche și Adamclisi, a fost publicat în “Jurnalul Oficial al Uniunii Europene”, deci n-a fost nimic ascuns. Ca urmare a acestui anunț, până la termenul-limită, 21 de companii românești și străine au depus 62 de oferte pentru 20 de perimetre, iar zece au câștigat licitațiile. Evaluarea ofertelor, desemnarea câștigătorilor, negocierea și semnarea s-au finalizat până la jumătatea anului 2011. În cursul anului 2011 au fost aprobate prin Hotărâre de Guvern cinci acorduri petroliere, iar în 20 martie a.c. guvernul a aprobat cele trei acorduri petroliere încheiate între ANRM și Chevron, fiind în procedură de reavizare alte douăsprezece acorduri.
În privința acordului petrolier deținut de Chevron pentru zona Bârlad, acesta a fost aprobat de Guvernul PSD în 2004, titularul inițial fiind o altă companie. Procedura de desfășurare a apelului public de ofertă a fost transparentă, deschisă atât companiilor românești, cât și celor străine care au dorit să participe la această rundă și care au îndeplinit, evident, și condițiile pentru a fi declarate câștigătoare. Toate acordurile despre care vorbim sunt acorduri petroliere, în strictă conformitate cu legea petrolului. Decizia guvernului privind licențele de explorare, dezvoltare, exploatare a perimetrelor concesionate pentru trei perimetre în Dobrogea nu conține formularea “gaze de șist” și, de altfel, licențele sunt doar începutul unui proces. Întâi se va explora pentru identificarea resurselor – și este o etapă care durează aproximativ doi până la patru ani -, și vă reamintesc că în acest moment nici nu cunoaștem dacă România dispune sau nu de această resursă. Scopul explorării, care nu este în măsură să afecteze mediul – fiind și aceasta o chestiune foarte clară -, evidențiază existența sau inexistența combustibililor fosili neconvenționali. Mai mult, doresc să vă amintesc că șefii de state și de guverne ai Uniunii Europene au convenit în februarie anul trecut că se impune evaluarea potențialului Europei în ceea ce privește extracția și utilizarea sustenabilă a resurselor de combustibili fosili neconvenționali, inclusiv gazele de șist. Dacă se vor identifica resurse de hidrocarburi, inclusiv gaze de șist, va urma o evaluare a resurselor și abia după aceea o decizie. Cred că sunteți în asentimentul meu, doamnelor și domnilor, că orice stat are nevoie să-și cunoască resursele de care dispune, este o chestiune strategică, și asigurarea siguranței strategice în materie energetică a României este o prioritate, indiferent de natura ideologică sau partinică a guvernelor. Licențele nu sunt un cec în alb. Eventuala exploatare se va demara doar atunci când vom fi siguri că avem ce exploata și că această exploatare se va face în condiții de maximă siguranță pentru viața cetățenilor. Și încă un aspect: până la acel posibil moment va trebui ca legislația să fie completată și adaptată pentru a permite exploatarea noilor resurse, fapt care depinde integral de dumneavoastră, membri ai Parlamentului României. Între timp, cred că ar trebui să participăm la dezbateri, lăsând să vorbească și ascultând mai întâi specialiștii, mai ales în condițiile în care școala românească de petrol și gaze și cea de geologie sunt unanim recunoscute pe plan mondial. Eu unul am încredere în specialiștii și reprezentanții mediului academic și cred că vor contribui la dezbaterea internă pe acest subiect.
Mai mult, ni se impută clasificarea contractelor privind resursele energetice ale statului. Practica secretizării, doamnelor și domnilor, nu-mi aparține. Contractele s-au clasificat în baza acelorași norme care au funcționat și pe vremea guvernelor anterioare: Legea privind informațiile clasificate, 182/2002, HG 781/2002 privind protecția informațiilor secrete de serviciu, Legea petrolului, 238/2004, și normele sale de aplicare.
Ați avut cu toții în perioada în care v-ați aflat la guvernare, stimați membri al PSD, posibilitatea de a interveni direct. Nu ați făcut-o; dimpotrivă. Acest guvern a încercat să schimbe practica și a decis publicarea acelor acorduri ale statului încheiate în ultimele două luni. Și după cum probabil știți, ele există pe site-ul ANRM începând de ieri. Probabil ați observat totodată, autorii acestei moțiuni și-au pus într-o situație dificilă chiar proprii colegi, foști prim-miniștri ai României. Au contestat tocmai una dintre ultimele hotărâri de guvern adoptate în 2004 – aprobarea, în 9 decembrie 2004, a concesionării perimetrului Bârlad pentru explorare, dezvoltare și exploatare unei companii de la care Chevron a preluat apoi concesiunea. Citez din moțiunea pentru care ați iscălit: “În cazul reactoarelor nucleare de la Cernavodă s-a cerut acceptul locuitorilor orașului și a existat permanent un program de asistență finanțat de stat pentru cetățenii din Cernavodă. Ce consultări au avut loc cu cetățenii din Bârlad sau cu cei de pe litoral? De altfel, protestele locuitorilor, la care s-au adăugat și reprezentanți ai administrației locale și șefi ai organizațiilor locale PSD, ne oferă răspunsul la întrebarea aceasta?”
Cum le răspundeți propriilor colegi, domule prim-ministru Adrian Năstase? S-a consultat cineva cu locuitorii din Bârlad? Cred că nu aceasta a fost intenția autorilor moțiunii, să-și pună colegii într-o poziție stânjenitoare, dar cred că astfel de neglijențe se întâmplă atunci când ai mare nevoie de a justifica formal o decizie politică.
În ceea ce privește Cupru Min, atât textul moțiunii, cât și dezbaterea publică evidențiază o serie de confuzii și atunci am să fac o scurtă incursiune în trecut. În mai 2006, prin HG 590/2006, modificat prin HG 1226/2006, guvernul de la acea dată, condus de domnul Călin Popescu Tăriceanu, aproba strategia de restructurare, privatizare și atragere de investiții la următoarele societăți cu capital de stat din sectorul minier, exploatări minereuri metalifere: S.C. CUPRU MIN S.A. ABRUD, S.C. Moldomin S.A. Moldova Nouă, Compania Națională a Cuprului, Aurului și Fierului “MINVEST” S.A. Deva, ș.a.m.d. Acest document prevede ca, într-o primă fază, restructurarea și atragerea de investiții să se realizeze printr-un contract complex, denumit “contract de cooperare”, iar ulterior să se inițieze procesul de privatizare pentru societățile menționate în hotărârea de guvern. Întrebați dumneavoastră în moțiune dacă s-au luat în calcul și alte forme de asociere, care să permită păstrarea licenței de exploatare. Cu siguranță, da. În urma acestui HG, în iunie 2007, autoritățile au încheiat un astfel de contract de cooperare cu Energo Mineral SA, de fapt un consorțiu alcătuit din Energo Mineral, Cuprom și Ipronef, o firmă românească cu acționari români. Energo Mineral se angaja să investească circa 155 de milioane de euro în retehnologizarea exploatării miniere, în schimbul dreptului de exploatare a cuprului. Din păcate, obligațiile contractuale nu au fost respectate. Energo Mineral nu a făcut investițiile asumate, nici măcar pe cele de mediu, nu și-a achitat datoriile față de Cupru Min, a exploatat la maximum utilajele din dotarea societății, așa cum a exploatat minereul cuprifer în perimetrul în care se realizaseră anterior lucrări de descopertă fără a face nicio investiție pentru a asigura continuitatea exploatării minereului pe o perioadă mai îndelungată. Timp de doi ani, Energo Mineral a extras cupru fără investiții, făcând un profit de șase milioane de euro pe an. În iulie 2009, după o stagnare a activității de nouă luni și trimiterea în șomaj a 360 de persoane, Energo Mineral a denunțat contractul cu S.C. Cupru Min S.A., rămânând cu datorii de aproximativ 40 de milioane de lei față de Cupru Min. Cu același consorțiu, tot în iunie 2007 s-a încheiat un alt contract de cooperare și pentru S.C. Moldomin S.A. Moldova Nouă, care s-a derulat cam în aceleași condiții ca și cel de la Cupru Min. “Reușita” procesului s-a concretizat în intrarea MOLDOMIN în lichidare în anul 2010, pentru datorii de 50 de milioane de euro. Acestea sunt datele. Și chiar dacă unii analiști economici au denumit această asociere “o privatizare între prieteni”, eu vă las pe dumneavoastră să trageți concluziile, aflând foarte ușor cine se află în spatele acestor companii menționate.
În 2008 au existat două încercări de privatizare a Cupru Min: în mai, când oferta a fost revocată deoarece reprezentanții Comisiei Europene au constatat că privatizarea societății nu respectă regulile privind ajutorul de stat, și în noiembrie, când AVAS a oferit spre vânzare, prin licitație cu strigare, întregul pachet de acțiuni la un preț minim de vânzare de 100,1 milioane lei, adică aproximativ 26 de milioane de euro, la momentul anunțului.
Revenind la oferta de vânzare prin licitație cu strigare la care se referă moțiunea de cenzură, câteva precizări: prețul minim de vânzare a fost de 263.285.406,72 lei, aproximativ 57,4 milioane de euro, adică de 2,5 ori mai mare decât cel evaluat în 2008. Anunțul de vânzare a fost publicat în octombrie – nu doar pe site-ul Oficiului Participațiilor Statului, ci și în presa română, în “România liberă”, într-un cotidian local, dar și în “Financial Times”, care este în limba engleză. Pe cale de consecință, este o problemă de informare sau o problemă de dezinteres al celor care invocă lipsa de transparență a executivului? Unde ar trebui să publice Ministerul Economiei aceste anunțuri pentru ca ele să fie totuși accesibile celor care apreciază că vânzările se fac – și revin la ceea ce am spus mai înainte – în mod “conspirat”?
În privința evaluării Cupru Min, s-a efectuat conform standardelor de evaluare în vigoare, ținând cont de valoarea activelor și de cantitatea de minereu cuprifer estimat a fi exploatat în condițiile efectuării de investiții tehnologice și de mediu. Problema ar putea fi alta: de ce în 2008, după același standard de evaluare, valoarea societății era de 2,5 ori mai mică, mai ales că de atunci nu s-au făcut investiții? În mod evident, utilajele sunt uzate, iar mediul este și mai depreciat.
Ați invocat în argumentele dumneavoastră că guvernul pe care îl conduc înstrăinează resursele. O spun foarte clar: zăcământul nu se vinde. Conform prevederilor din Legea minelor, pe care cu siguranță le cunoașteți, resursele minerale fac obiectul exclusiv al proprietății publice și sunt în proprietatea statului român. Zăcământul de la Roșia Poieni nu a fost supus evaluării, pentru că nu face obiectul vânzării, pentru că el nu poate fi vândut, pentru că el este în proprietatea statului, chiar și Cupru Min având doar drept de exploatare, în baza unei licențe de șapte ani, până în 2019.
Ca să fiu mai plastic și pe înțelesul tuturor: atunci când achiziționezi o autorizație sau un permis de pescuit, suma plătită nu este egală cu valoarea întregului pește din baltă, pentru că, în mod evident, nu îl poți pescui pe tot. Ceea ce plătești reprezintă contravaloarea capturii medii, în timpul și condițiile date. Sunt sigur că toți semnatarii moțiunii de cenzură sunt conștienți de acest fapt. Și atunci mi se pare cu atât mai îngrijorător faptul că ați ales să resuscitați un slogan anacronic, de la începutul anilor ’90, și să întrețineți o falsă controversă publică, mizând pe lipsa de informare și de expertiză a societății, făcând în acest fel un mare deserviciu societății și țării.
În acest moment, valoarea datoriilor Cupru Min este de 64 de milioane de lei, iar profitul invocat de dumneavoastră este strict conjunctural, datorându-se faptului că în acești ani societatea nu a efectuat nici măcar investiții pentru descopertă, toate aceste lucrări cifrându-se la aproximativ 75 de milioane de lei pe an.
În textul moțiunii există o serie de întrebări foarte tehnice. Am să vă răspund din respect pentru cetățenii acestei țări, dar nu înainte de o scurtă paranteză: întrebările sunt pentru specialiști; poate că sunt pentru ministru, ca om politic, poate că sunt pentru primul-ministru, în calitate de gestionar al treburilor țării. Aceste întrebări însă nu știu eu în ce măsură sunt în mod real de competența tehnică a Parlamentului, pentru că nu pot să cred că omul politic membru al Parlamentului se poate pricepe și poate înțelege la detaliu tehnic orice domeniu. Aceste întrebări sunt pentru specialiști și este motivul pentru care îmi permit să vă spun că acesta este semnul politizării excesive, iar politizarea începe aici, doamnelor și domnilor din opoziție, din dreptul băncilor dvs., din lipsa dvs. de disponibilitate în a cere părerea specialiștilor și de a le asculta opinia înainte de a alcătui textul moțiunii. Din credința că ne pricepem la tot, din dezinvoltura cu care abordăm aspecte specializate strict, ba pe economie, ba pe sănătate, ba pe agricultură și, mai nou, pe minerit, din credința că – nu-i așa? – politicianul nu trebuie să fie onest, ci doar convingător, nu mai contează cunoașterea, contează gesticulația.
Zăcământul de la Roșia Poieni este estimat la 800 de milioane – 1 miliard de tone zăcământ, 60% din rezervele de cupru ale României, minereu cu conținut de cupru relativ mic: 0,35% – medie. La volumul la care se face exploatarea în prezent, adică 1,5 până la 2 milioane de tone pe an, cel mai simplu calcul ne arată că este nevoie de 400 până la 500 de ani pentru exploatarea spre epuizare a zăcământului. Pentru a vă ajuta să aveți o reprezentare și mai corectă, întrucât din întrebările dvs. am dedus că subiectul este deosebit de interesant, imaginați-vă că acest zăcământ are forma unui cilindru dezvoltat de la suprafață în profunzime cu adâncime aproximativă de 1.200 m și un diametru de 850 m. Conținutul de cupru scade de la centru spre periferie – 0,6% la centru, 0,2% la periferie – și, evident, crește de la suprafață în profunzime. Alături de cupru există și aur, argint și metale însoțitoare. Cantitatea este de aproximativ 2,5 grame de aur și 50 de grame de argint la o tonă de concentrat de cupru, concentratul fiind produsul care rezultă după prelucrarea primară a minereului și care are o concentrație de 16% până la 18% cupru. O precizare: pentru a argumenta profitul pe care ar putea să-l facă Cupru Min, unii dintre dumneavoastră ați invocat în dezbaterea publică valoarea tonei de cupru. Ceea ce produce România este concentratul de cupru și se realizează chiar la Roșia Poieni. Acest concentrat ar trebui trimis ulterior la prelucrare metalurgică. În acest moment, toată producția de concentrat de cupru este destinată exportului, întrucât România nu mai dispune de nicio capacitate industrială pentru a prelucra cuprul. De ce? Pentru că fostul combinat Ampelum de la Zlatna, care a funcționat neîntrerupt din 1747, a fost închis definitiv în 2003 și făcut bucăți și trimis la fier vechi. De altfel, aceasta ar trebui să fie și miza: ne complacem în situația de exportator de materie primă, în loc să prelucrăm ceea ce extragem și să exportăm produsul, nu zăcămintele.
În ceea ce privește curiozitatea dumneavoastră vizavi de halde, depozitele de minereu sărac în concentrație de 0,2%, scos din carieră și netrimis la preparare, păstrat în așteptarea unei posibile evoluții tehnologice care să permită extragerea cuprului. În halde sunt depozitate aproximativ 50 de milioane de tone de minereu, din care s-ar putea extrage la un moment dat aproximativ 100.000 de tone de cupru. În anii ’90 a existat un proiect-pilot vizând extragerea cuprului din acest minereu. S-a încercat o soluție de solubilizare biochimică acidă pe un depozit de 30.000 de tone din minereul de haldă. S-a reușit extragerea unei cantități importante de cupru, dar impactul asupra mediului a fost considerat ca fiind major și, urmare, investiția a fost abandonată. Chiar dacă acest contract nu s-a încheiat, acest guvern, încercând o privatizare corectă și competitivă, a obținut o ofertă de 200 de milioane de euro. Guvernul a arătat prin această privatizare că este profund devotat interesului național și respectării legii. Cei care câștigaseră licitația nu s-au încadrat în termenele legale, iar noi am hotărât că România nu mai trebuie să fie țara lui “merge și așa” sau “ce mai contează dacă încălcăm un pic legea?”
Vom relua această privatizare cu o nouă evaluare și cu o nouă licitație. CupruMin are nevoie de investiții masive, are nevoie de realizarea investițiilor de mediu, are nevoie de retehnologizare. Fără o infuzie importantă de capital, societatea nu-și poate continua activitatea pentru mai mult de un an. Dacă în 2008, anul cu cel mai mare PIB din istoria modernă a țării, cu cel mai mare buget din istorie, cu o creștere economică record, Guvernul a considerat că soluția cea mai bună nu constă în investiția statului, ci în privatizare, de ce ar sta lucrurile diferit în 2012, mai ales că ne aflăm după câțiva ani de criză economică majoră?
Guvernul, doamnelor și domnilor, este preocupat de găsirea unor soluții prin care statul să obțină maximul care se poate obține în actualele condiții economice: bani la buget, locuri de muncă și protejarea mediului. Ați întrebat tehnic, aveți răspuns tehnic.
Vânzarea pe piața de capital a unor pachete minoritare. Vânzarea pe burse este cea mai democratică, mai transparentă și mai competitivă privatizare, și nu cred că cineva poate spune altceva. Oferta publică secundară pentru vânzarea unui pachet de acțiuni de 15% la Transelectrica a reprezentat un succes, aceasta fiind suprasubscrisă, gradul de subscriere fiind de 158,83%, depășind substanțial minimul necesar de 70%. În urma încheierii cu succes a ofertei, toate acțiunile Transelectrica puse în vânzare de stat au fost alocate și vândute, suma încasată de statul român fiind de 37,6 milioane de euro. Prin încheierea cu succes a acestei oferte, câștigul statului român nu este reprezentat doar de bani, ci transmite și un semnal de încredere în ceea ce privește forța economiei românești, precum și interesul investitorilor pentru companiile românești. Încheierea cu succes a ofertei Transelectrica va influența pozitiv și direct succesul ofertelor viitoare ce urmează a fi derulate pe piața de capital la societățile Transgaz, Romgaz, Hidroelectrica și Nuclearelectrica, la cele trei filiale de distribuție ale Electrica și la privatizarea Oltchim. În opoziție cu punctul de vedere al celor care și-au asumat moțiunea, toate marile bănci de investiții internaționale – Goldman Sachs, JP Morgan, City, Unicredit, Société Generale, Erste, ING – au apreciat la superlativ modul în care s-a realizat vânzarea acțiunilor Transelectrica. Repet, pentru a nu mai exista confuzii sau interpretări răuvoitoare: sunt listări la Bursă ale pachetelor minoritare, Bursa fiind garanția transparenței și a eficienței, iar statul va deține în continuare controlul asupra acestor companii.
Ne acuzați, doamnelor și domnilor, de înstrăinarea rapidă și fără o strategie a ultimelor resurse aflate în mâna României. Dincolo de comentariile pe care aș putea să le fac față de “ultimele resurse” – alte resurse au fost deja înstrăinătate, înțeleg -, mă opresc la simpla descrifrare a sensului acestei construcții. Cineva, anterior, în mod susținut și cu strategii, a vândut majoritatea resurselor României. După cum ați văzut, nu doar că s-a făcut fără nicio strategie – iar aceasta vă aparține dvs, această expresie – nu s-a făcut rapid, ci, din contră: e vorba de un proces demarat în urmă cu ani de zile și prăpădit în urma intervențiilor nelegitime. Exact la adresa cărui Guvern este de fapt formulată această moțiune: la adresa unui Guvern care nu a făcut încă nicio privatizare și care a listat pe Bursă, sau la adresa Guvernelor care au făcut privatizări de un dolar? Din partea noastră, continuarea acestor programe este o dovadă de coerență, iar din partea dvs, care prin această moțiune atacați ceea ce ați demarat în perioada în care erați la putere, mă tem că arată exact contrariul.
În ceea ce privește alocarea de fonduri către comunitățile locale – în ceea ce privește banii alocați din Fondul de rezervă al primului-ministru pentru o serie de primării, regret să spun, dar USL este cel care a ales să politizeze și să interpreteze în această cheie acțiunile Guvernului. Resping în primul rând acuzele conform cărora aceste alocări au fost făcute prin încălcarea Legii 500/2002 cu privire la angajarea, ordonanțarea și plata cheltuielilor din fondurile publice.
La articolele 30, alin. 3, 50 și 54 ale legii aveți răspunsul la întrebările dumneavoastră. Alocările au avut la bază sumele disponibile în Fond la acea dată, neavând nicio legătură cu împrumuturile pe care le-a contactat statul în primele trei luni ale anului, pentru finanțarea deficitului bugetar, așa cum se sugerează în textul moțiunii. Subliniez din nou principiile care au stat la baza alocărilor făcute: în primul rând, cofinanțarea proiectelor care sunt în curs de implementare și care beneficiază de fonduri europene, pentru că există un interes ridicat în continuarea politicilor investiționale, iar investițiile reprezintă o prioritate pentru actualul guvern; în al doilea rând, plata unor arierate ale comunităților locale, care reprezintă bani plătiți pentru facturi la energie, la curent, bani care pot să facă instituțiile să fie funcționale, pentru că există risc de blocaj, bani de care este nevoie pentru ca fiecare cetățean să trăiască demn. Alocările au fost făcute dincolo de orice culoare politică, pe baza propunerilor transmise de prefecți, care au centralizat solicitările primite din partea primăriilor și a consiliilor județene. Am fost acuzat că au fost alocați bani la o primărie unde primarul este arestat. Convingerea mea este că nu se poate penaliza o comunitate locală pentru greșelile comise de un ales local. Sunt mult mai importante comunitățile locale și proiectele lor. Sunt acuzat că am suplimetat Fondul de rezervă. Nu! Am ales, împreună cu colegii de cabinet, să prioritizăm investiții și, prin urmare, să găsim o mai bună alocare a banilor. Sunt acuzat că Fondul de rezervă bugetară a fost suplimentat de la 219, 9 milioane de lei de trei ori. Pentru a ilustra însă ce a însemnat Fondul de rezervă al primului-ministru în ultimii ani și alocările similare făcute de diverse executive, vă ofer câteva cifre, doamnelor și domnilor: în 2007, Fondul de rezervă bugetar a fost aprobat inițial prin sumă de 128,7 milioane de lei și majorat în timpul anului până la 2.863,9 milioane de lei, adică de 22,25 de ori mai mare decât alocările inițiale. Nu este calculul meu sau al colegilor de cabinet, ci este raportul Curții de Conturi, într-un raport de audit privind alocarea Fondului de rezervă bugetară în 2007 și 2008.
În mod similar, în 2008, Fondul de rezervă bugetară a fost majorat – vă rog să rețineți bine asta! – de 593,22 ori față de fondul aprobat inițial. În 2007, administrațiile locale au primit alocații bugetare în sumă de 961 de milioane de lei, respectiv 226 de milioane de euro, dintre care 81,9% au fost destinați președinților de consilii județene și primarilor membri ai partidelor care astăzi formează USL. În 2008, din Fondul de rezervă a fost alocată suma de 2,6 miliarde lei, respectiv 653 de milioane de euro, dintre care 78,2% au avut exact aceeași destinație. Și mai spun ceva: acești bani nu au fost alocați pentru cheltuieli precise, pentru proiecte sau pentru arierate, ci “pentru orice tip de cheltuieli”. Mai mult, acest raport subliniază faptul că alocările de bani ridică semne de întrebare tocmai pentru că nu există o alocare bine determinată. Dacă ceea ce a făcut acest Guvern prin suplimentarea Fondului de rezervă de doar trei ori, în comparație cu 593,22 ori în 2008, 22,25 ori în 2007, și a menționat felul în care sunt alocați banii pe criterii foarte clare, discernabile pentru Curtea de Conturi, cofinanțarea de proiecte și plata arieratelor. Dacă acest lucru este ilegal, este imoral și a vizat cumpărarea sprijinului unor aleși locali, cum calificați alocarea de bani pentru autoritățile locale pe baza “acoperirii” “oricărui tip de cheltuieli”? Este motivul pentru care Curtea de Conturi a penalizat Executivul și în 2007, și în 2008.
Asocierea alocării de fonduri pentru proiectele comunităților locale cu organizarea de alegeri locale este absolut tendențioasă. Tocmai pentru a nu exista nicio urmă de suspiciune în privința alegerilor locale, pentru a avea un proces electoral corect și profesionist, am solicitat prefecților și subprefecților care doresc să se implice în competiția electorală, să se retragă din funcție și, prin hotărâri de guvern succesive în această lună, pentru prefecții și subprefecții care au optat pentru candidatură la alegerile locale, exercitarea mandatului de reprezentant al guvernului în plan local a încetat.
UMF – HG 230/2012: În aceste zile se desfășoară, doamnelor și domnilor, pentru prima dată în România, cea de-a opta ediție a Conferinței ministeriale a Procesului Bologna, la care participă miniștrii educației din țările Uniunii Europene și din întreaga lume. Îmi este foarte greu să-mi explic cum este posibil ca în România, stat membru al Uniunii Europene, partide parlamentare să inițieze o moțiune de cenzură împotriva respectării legii și a promovării multiculturalismului în spațiul universitar.
Este pentru prima dată în istoria postdecembristă când un guvern se confruntă cu o moțiune de cenzură în care este acuzat pentru respectarea legii; mai precis, a Legii educației, pe care observ că distinșii parlamentari ai opoziției ar prefera să o respectăm și să o aplicăm selectiv.
Nu intenționez să comentez aserțiunile la adresa Legii educației naționale, nu doar pentru că pe subiectele invocate în moțiune s-a pronunțat deja Curtea Constituțională, care a decis că nu este încălcată autonomia universitară prin reglementarea dreptului guvernului de a înființa facultăți în situații temeinic justificate și cu consultarea Senatului, ci pentru că, în principiu, o lege se respectă și se aplică.
Dacă dorim să înțelegem contextul, atunci putem începe cu o scurtă incursiune istorică privind UMF Târgu Mureș. Învățământul medical în limba maghiară a fost înființat în 1945 prin decret al regelui Mihai, când la Cluj s-a înființat Universitatea Bolyai, cu limba de predare maghiară, având în componență patru facultăți, printre care și medicina umană. În 1946, Facultatea de Medicină este strămutată la Târgu Mureș, unde funcționează ca învățământ medical numai în limba maghiară până la reforma învățământului din 1948, când se înființează Institutul Medico – Farmaceutic cu programe de studii în română și maghiară. În 1991, Institutul devine Universitate de Medicină și Farmacie. În 2011, prin Legea Educației Naționale, sunt declarate ca instituții de învățământ superior multiculturale și multilingve Universitatea “Babeș-Bolyai” în limbile română, maghiară și germană, Universitatea de Medicină și Farmacie din Târgu Mureș, în limbile română și maghiară, Universitatea de Arte din Târgu Mureș, în limbile română și maghiară.
Astăzi, la UMF avem o Cartă Universitară aprobată de Minister, iar Senatul universității a votat introducerea liniei de studii maghiare în Cartă. Va fi un rector ales, iar linia maghiară își desemnează reprezentanții. Astăzi, corpul profesoral și studenții UMF Târgu Mureș sunt preocupați de ceea ce înseamnă misiunea lor: asigurarea unei activități didactice și de formare la un nivel calitativ înalt, astfel încât diplomele universitare și recunoașterea științifică să devină prestigioase și să constituie un centru de excelență în învățământul și asistența medicală. La București, din păcate, discutăm politicialist și steril pe o temă care este închisă de lege.
Revenind la textul moțiunii, parlamentarii PSD și PNL afirmă că guvernul a încălcat autonomia universitară prin modificarea structurii organizatorice a universității “fără consultarea Senatului universitar”. Articolul 132, alin.2 din Legea Educației spune așa: “Orice facultate se înființează, se organizează sau se desființează la propunerea și cu aprobarea Senatului universitar, prin hotărârea guvernului privind structura instituțiilor de învățământ superior, inițiată anual de Ministerul Educației și Cercetării, Tineretului și Sportului.” Prin excepție de la prevederile mai sus citate, potrivit alin.2 al aceluiași articol din legea precizată, “în situații temeinic justificate, guvernul, la propunerea ministerului de resort, poate înființa facultăți în cadrul universităților de stat prin consultarea Senatului universitar”. La alin.3 al acestui articol: “Într-o instituție de învățământ superior de stat, guvernul, prin consultarea Senatului universitar, poate să înființeze și să finanțeze un program de studii sau o facultate cu acele programe de studii care răspund unor cerințe stringente de instruire și formare profesională în domenii de interes național.”
Așadar, există trei condiții. Prima: o situație temeinic justificată, cum este prezentată în nota de fundamentare a proiectului de HG. Până în prezent, Universitatea de Medicină și Farmacie Târgu Mureș nu a putut realiza caracterul multicultural al învățământului, prin crearea unei linii de predare în limba maghiară și în limba engleză, cum spune legea. Pentru a veni în întâmpinarea UMF Târgu Mureș în realizarea promovării multiculturalității, trebuia creat cadrul legal pentru funcționarea limbilor de predare în limba maghiară și în limba engleză, în domeniul licență medicină, prin înființarea Facultății de Medicină și Farmacie în cadrul Universității de Medicină și Farmacie Târgu Mureș.
A doua condiție: la propunerea Ministerului Educației, îndeplinirea ei fiind evidentă, hotărârea a fost semnată de ministerul de resort, în calitate de coinițiator. A treia condiție: consultarea Senatului universitar. Și aceasta a fost îndeplinită. Cum rezultă din instrumentul de prezentare și motivare, proiectul a fost comunicat spre consultare Senatului UMF și Consiliului Național al Rectorilor. Procedura de consultare a fost complet îndeplinită, eliminându-se astfel orice suspiciune de încălcare a autonomiei universitare și a prevederilor legale în vigoare.
Și revin cu întrebarea pe care am formulat-o și cu privire la celelalte teme din moțiune: dacă există transparență decizională, dacă există dezbatere publică, dacă există consultări purtate în cadrul legal, dar opoziția n-a aflat sau nu a fost interesată de ele, înseamnă că din punctul dvs. de vedere acest lucru nu s-a întâmplat, probabil. Soluția nu afectează cu nimic actuala structură a universității și nici studenții deja înmatriculați în cadrul facultăților existente, aceștia urmând a obține diploma de licență, potrivit dispozițiilor legale în vigoare la momentul în care au fost admiși în cadrul acestei instituții de învățământ. Noua structură de învățământ urmează să îndeplinească toate exigențele legale pentru a obține acreditarea de către ARACIS, doar ulterior regăsindu-se în anexa de la Hotărârea de Guvern privind structura instituțiilor de învățământ superior, ce urmează să fie inițiată de ministerul de resort pentru anul universitar viitor.
De altfel, nota de fundamentare a Hotărârii de Guvern este semnată de președintele ARACIS, ceea ce confirmă că actuala facultate respectă regulile privind asigurarea calității în materie de educație. Dacă din punct de vedere legal aspectele sunt clare, și bănuiesc că și dvs. erați conștienți de acest fapt, rămâne un semn de întrebare și de îngrijorare în privința susținerii dvs. față de promovarea separatismului pe criterii etnice, fapt pe care îl consider ca fiind o gândire ce nu face cinste României secolului XXI. Multiculturalismul este însăși esența UE, al cărei motto este “Unitate în diversitate”.
Stimați membri ai Parlamentului României, stimați cetățeni,
Minoritățile nu sunt abstracte, sunt alcătuite din oameni reali, cu nevoi concrete, cu așteptări, cu probleme, cu bucurii și cu necazuri. La nivel declarativ, toți împărtășim valorile democratice și suntem de acord cu principiile europene. Dar când discutăm de măsuri concrete, observ că se trece imediat la o abordare demagogică, iresponsabilă politic, de natură a crea tensiuni, doar pentru că în fața noastră se află un obiectiv electoral mai mult sau mai puțin important. De ce dreptul cetățenilor aparținând unei minorități naționale de a folosi limba maternă în administrația locală, stipulat prin Legea administrației publice locale 215/2001 și normele sale de aplicare, este un drept legitim, iar dreptul de a studia în limba maternă, în cazul nostru în domeniul medical, este un abuz și o cedare la șantaj? Și încă o întrebare pentru autorii acestei moțiuni: de ce este realitatea de la Târgu Mureș diferită de cea de la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca? De ce la și despre Universitatea Babeș-Bolyai se poate afirma cu mândrie că este una dintre cele mai reprezentative universități multiculturale și multilingve din Europa? Că, dintre cele 21 de facultăți, 17 oferă programe de studii în limbile română și maghiară, 2 exclusiv în maghiară, 11 în română și germană – în total, 94 de programe de studii în limba maghiară? Nu se poate spune același lucru despre Universitatea de la Târgu Mureș pentru că dvs. sugerați că legea nu trebuie aplicată decât în anumite locuri din România, și nu în toată țara.
Invocați, doamnelor și domnilor, în moțiunea dvs. faptul că acest Guvern este șantajabil. Resping și ca aluzie această formulare. Pentru a fi șantajabil trebuie să ai ceva de ascuns; trebuie să ai și ceva de pierdut, totodată. În trecutul acestui Guvern nu se află un asemenea pasiv. Eu unul nu mă simt șantajabil și nici membrii Guvernului nu se regăsesc în această formulă. Aș vrea să cred că nici dvs. nu sunteți. Dar utilizarea extensivă a acestui cuvânt mă face să cred că îi știți foarte bine semnificația – și probabil că aveți o experiență extinsă în materie.
Vă mulțumesc!
***
Declarația premierului Mihai Răzvan Ungureanu după discursurile liderilor opoziției în Parlament
Doamnă președinte, domnule președinte, vă mulțumesc pentru ocazia pe care mi-o dați, în încercarea de a răspunde! Aș vrea să încep prin a vă spune că răspunsul meu anterior era proba felului în care înțeleg sensul unei moțiuni de cenzură, în Parlament, și e motivul pentru care v-am răspuns argumentat și clar, sobru și în fraze precise. Nu am făcut, spre deosebire de răspunsurile, de replicile care au venit împotrivă, atacuri la persoană. Nu este arma mea. Observ că este arma celui care nu știe să-și găsească, în acel moment, propriul argument logic, pentru a combate ceea ce spun. Și are dreptate domnul președinte Antonescu, cum avea, la un moment dat, și domnul președinte Ponta. E adevărat – nu mă regăsesc în generație cu dumneavoastră; nici cu unul, nici cu celălalt. Cu domnul președinte Antonescu, nu mă regăsesc în generație, pentru că domnia sa, știind ce spune – pentru că sunt convins că despre asta e vorba – mă acuză că am fost premiant. Îmi pare rău că vă dezamăgesc așteptările, domnule președinte. Iar domnul președinte Ponta e supărat din alte motive – le cunoaște și domnia sa, probabil, foarte bine.
Există, în tot acest spectacol, pe care, astăzi, cetățenii României l-au văzut aici, două momente: momentul discursului sobru și momentul invectivelor.
Domnilor parlamentari – cu atât mai mult, cu cât, pe unii dintre dumneavoastră vă cunosc personal – și doamnelor, e evident, cu atât mai mult, cu cât unii dintre dumneavoastră îmi sunt cunoscuți, iar unii au fost studenții mei, îmi este greu să vă spun cum mă simt în momentul în care văd că în fața unor argumente clare și a unui discurs precis, ceea ce vine în schimb este invectiva și atacul la persoană. Aceasta arată degradarea discursului politic în România și, pentru aceasta, domnilor și doamnelor, sunteți și dumneavoastră responsabili. Nu sunt armele mele, nu mă veți auzi vorbind așa, nu am de gând să pornesc de la atacul la persoană și să ajung la instigarea la violență. Și are dreptate domnul deputat Vainer, când spune – și nu trebuie să faci Facultatea de Istorie, pentru asta – că fiecare cuvânt prost ales și greșit țintit poate să întoarcă lumea pe dos; între altele, o spune și Cartea Sfântă.
În al doilea rând, sunt convins că se poate face un altfel de politică, o politică în care să existe cu adevărat bun simț, în care să existe decență, în care să existe sobrietate, în care să fie prețuit meritul, și nu zgomotul. Sunt convins că se poate face politică, și altfel, în această țară. Și ați avut cu toții prilejul să observați două moduri de adresare de la tribuna Parlamentului: un mod al fostului prim-ministru, Adrian Năstase – căruia îi mulțumesc – și un mod al unuia care dorește să fie prim-ministru și căruia, din păcate, nu pot să-i mulțumesc, domnului președinte Ponta. Îmi pare rău că, în această situație, eu sunt cel de data aceasta care pune o moțiune împotriva dumneavoastră și chiar cred că este nevoie de o altă Românie, care să-și regăsească cetățenii, chiar cred că este nevoie de o altă politică, fondatoare a unui stat în care cetățenii să se regăsească și în care contractul dintre stat și cetățean să fie integral respectat. Chiar cred că este nevoie de o Românie în care a fi membru al Parlamentului României să fie o mândrie și să nu fie doar o gimnastică de reprezentare. Chiar cred că este nevoie ca meritul să fie recunoscut și cred, doamnelor și domnilor, că această Românie poate fi construită și din aceste momente. Și sunt convins că toți cei care m-au sprijinit până acum și se află în arcul guvernamental sau în afara politicii își pot găsi răspunsul foarte repede. Totul este să dorească. Vă mulțumesc!
***
Declarațiile premierului Mihai-Răzvan Ungureanu după anunțarea votului moțiunii de cenzură
Vă mulțumesc pentru interes! Aceasta este democrația și trebuie să o înțelegem în toate formele ei. Am fost onorat să conduc un asemenea guvern, sunt mândru de miniștrii care au fost alături de mine în Cabinet. Mă bucur că, împreună cu ei, am reușit, chiar și în scurtul răstimp, la 78 de zile, să facem ceea ce trebuie pentru țară, și acest lucru se va vedea, iar eu, personal, nu mi-am spus ultimul cuvânt. Vă mulțumesc tuturor!