Disneyland autohton cu bazaconii administrative

Oficialii de la Bucuresti par sa-si dea seama de ceea ce investitorii straini repeta de mult timp: ca reticenta capitalului strain fata de noi, ca si lehamitea romanilor de a mai incerca o afacere proprie se explica mai ales prin increngatura de avize, autorizatii si aprobari cerute, de incetineala si coruptia functionarilor – nu putini – pusi sa le acorde si de noianul de taxe si impozite, prea multe si prea complicate. Premierul Isarescu a inventariat 85 de taxe si impozite si, dupa trei luni de guvernare, declara ca este greu “sa deznozi atatea bazaconii”. Expertii Bancii Mondiale au numarat, in recentul raport numit “Drumul catre stabilitate si prosperitate in Europa de Sud-Est”, nu mai putin de 1.821 de institutii subordonate ministerelor si agentiilor guvernamentale. Este contribuabilul mai bine servit, de vreme ce beneficiaza de un aparat administrativ atat de important? Daca intrebam pe oricare cetatean, luat la intamplare, va raspunde ca nu. Dupa care va relata intamplari cotidiene cu functionari din primarie, administratie financiara, politie etc care demonstreaza ca cea mai marunta informatie ori hartie eliberata de acesti prestatori de servicii publice il costa pe cetateanul de rand o gramada de timp, nervi si bani. In principiu, daca nu ai in familie un pensionar suficient de rabdator si de sanatos incat sa stea ore in sir pe la usi sau cozi interminabile, nu prea o scoti la capat. Absurditatile nu se opresc aici, fiindca institutiile publice ajung sa isi complice si propria existenta. Raportul Bancii Mondiale da exemplul Ministerului de Interne, unde pentru a obtine un creion sau o clama de prins foi ar fi nevoie de vreo 10 pana la 15 semnaturi. Daca un simplu cetatean are atatea batai de cap, pentru un intreprinzator multimea de hartii de avizat, timp pierdut, si bani pentru “atentii” creste exponential. Practic, un om obisnuit nu poate, citind legislatia in domeniu, sa se descurce in hatisul de legi, ordonante si hotarari din domeniul fiscalitatii, de pilda. Costurile punerii pe picioare a unei afaceri au devenit prohibitive si pentru o companie straina mare. Cine isi mai permite astazi, in era tranzactiilor on-line, sa trimita o echipa de specialisti in Romania, care sa stea nu se stie cate zile-saptamani-luni; sa cheltuiasca bani cu transport-cazare-masa-diurna, timp in care se intalnesc cu zeci de oficiali, unul mai important decat altul, care nu pot insa niciunul sa ia o decizie; sa angajeze nu stiu cati avocati care au inceput sa priceapa ceva din teancul de legi romanesti, iar, cand planul de afaceri e gata, legile sa schimbe din nou? Acest tip de costuri au ajuns atat de exasperante, incat sunt sanse mici ca orice semnale economice, care in mod normal impulsioneaza investitiile, cum ar fi reducerea impozitului pe profit ori scaderea dobanzilor sau chiar o eventuala “unda verde” de la FMI sa mai aiba vreun efect pentru Romania. Cum spiritul intreprinzator se cere, totusi, exprimat, o sa ajungem sa organizam un veritabil Disneyland pentru amatorii de “horror business”, in care totul e “viu si natural”: actiune non-stop cu controale succesive ale Garzii Financiare, DGCFS si politiei economice, thrillere cu inspectori urmariti de contribuabili nerabdatori sa plateasca impozitul, caruselul autorizatiilor etc, in decor acvatic poluat cu cianura si metale grele. Daca este adevarat ca sporturile extreme au tot mai multi fani, am putea obtine, din pretul biletelor, mai multi bani decat din investitiile straine directe care, in primele doua luni ale anului, abia au trecut de 25 mil. $.