Banca Romana pentru Dezvoltare a convocat ieri Adunarea Generala a Actionarilor (AGA) care va discuta acordarea dividendelor din profitul pe anul anterior si aprobarea rezultatelor reevaluarii imobilizarilor aflate in patrimoniul bancii. Ieri, la Bursa actiunile BRD au pierdut 3,6% inainte de suspendarea de la tranzactionare dupa aparitia convocatorului pentru AGA, in principal datorita disparitiei ordinelor de cumparare de pe piata.
Dividendul brut propus de conducerea bancii este de 862 lei/actiune, fata de 3.305 lei/actiune cat a acordat anul trecut. De atunci valoarea nominala a actiunilor a scazut insa de la 5.000 de lei pana la 3.000 de lei iar banca si-a majorat capitalul social in doua randuri prin acordarea de actiuni gratuite.  Valoarea dividendului nu i-a surprins pe brokeri si investitori. Dividendul reprezinta aproximativ jumatate din profitul pe actiune obtinut de banca anul trecut, conform rezultatelor financare preliminare. “Investitorii banuiau ca valoarea dividendului se va situa in apropierea acestei valori. Unii dintre ei se asteptau ca banca sa propuna acordarea de dividende si sub forma de actiuni gratuite, insa acest lucru nu se va intampla,” a comentat Radu Popescu, trader la societatea de brokeraj Romcapital.
Un alt punct pe ordinea de zi care a atras atentia investitorilor este aprobarea rezultatelor reevaluarii imobilizarilor la finalul anului trecut. Suma rezultata din reevaluare este de 669 miliarde de lei (aproximativ 20 milioane de dolari). “La acesta adunare generala nu se pune problema majorarii capitalului social. Diferentele din reevaluare vor fi inregistrate in conturile de rezerve,” a declarat pentru Ziarul Financiar Florin Luca, secretarul general al bancii.
Brokerii si investitorii se vor astepta ca majorarea capitalului cu rezervele din reevaluare sa se realizeze pe parcursul acestui an. Acest lucru ar insemna acordarea de 16 actiuni gratuite pentru fiecare 100 de actiuni detinute.
Profitul net al bancii pe anul trecut a fost, conform rezultatelor preliminare, de 2.249 miliarde  de lei, in crestere cu 15,3% fata de 2001, in timp ce in dolari, calculat la cursul de la sfarsitul anului trecut, profitul net a fost de 67,1 mil. $, in crestere cu 8,5% fata de 61,7 mil. $ in 2001. Investitiile realizate de banca anul trecut au insumat 1.414 miliarde de lei (40 mil. $). AGA va avea loc pe data de 29 aprilie si vor putea participa si beneficia de dividende actionarii inregistrati la data de 18 aprilie.
vlad.nicolaescu@zf.ro