Dividendele, o fata morgana a investitorilor de pe bursă

La începutul fiecărui an investitorii în acțiuni de pe bursă aleargă după titlurile companiilor care oferă dividende mai ceva ca un sportiv la 100 de metri garduri.

Companiile se întrec în dividende care oferă randamente peste dobânda bancară, ba la unele dividendul ajunge și la 15% sau 30% din prețul acțiunilor, dar investitorii tot nu sunt mulțumiți și încearcă să urce ștacheta mai sus.

Asta deși în esență distribuirea de cash din profit către acționari nu are nicio influență asupra randamentului obținut de investitor pentru că după trecerea datei de dividend prețul acțiunii se corectează cu valoarea dividendului și la sfârșit investitorul rămâne cu câțiva bani în portofel și cu o acțiune pe bursă care valorează mai puțin.

De exemplu, dacă SIF Muntenia va distribui dividendul propus, de 0,081 lei/titlu, după încasarea lui de către acționari prețul în piață al acțiunilor se va diminua cu 0,081 lei.

Mai mult, din cauza presiunii mari la cumpărare pe titlurile care oferă dividende importante cine cumpără acțiuni pentru a “profita” de ele are șanse mari să iasă în pierdere pentru că există riscul ca acțiunile companiei să se corecteze după dividend mai mult decât valoarea cash-ului pe care-l primește din această operațiune.

Acționarii care nu au nevoie de cash și reinvestesc banii înapoi în acțiuni sunt “victime colaterale” în acest război al distribuirii de cash, în condițiile în care câștigul din dividende este dublu impozitat, iar de la 16% impozit pe profit, profitul repartizat dividendelor ajunge să fie impozitat cu aproape 30%.

Dacă doresc o rentă anuală din acțiunile lor de pe bursă, investorii ar putea la fel de bine să vândă o parte din acțiuni, iar efectul ar fi același. Să luăm cazul Azomureș Târgu-Mureș (AZO) de exemplu, o acțiune care și acum este ignorată de mulți investitori pentru că nu împarte profiturile record obținute cu acționarii. În anii 2009 – 2011 acțiunile Azomureș au crescut pe bursă cu 81,3%, 70,8% și respectiv 181,3%. Oare ar fi fost atât de diferit pentru un investitor ca la sfârșit de an să vândă un pachet de 10% din valoarea acțiunilor pentru a-și asigura o parte cash și totodată să-și sporească valoarea portofoliului de acțiuni la o rată anuală de peste 50%?

Dacă companiile au prea mult cash și vor cu orice preț să scape de el, ar putea în principiu să-l folosească pentru răscumpărarea de acțiuni și anularea lor, operațiune care vine și în sprijinul acționarilor pentru că susține cotația titlurilor pe piață.

La SIF-uri investitorii trag în fiecare an de administratori să scoată cât mai mulți bani, punând în pericol însăși existența SIF-urilor, a căror bază de active se diminuează de la an la an. La Fondul Proprietatea presiunea pentru dividende este la fel de mare.

Este drept că acțiunile acestor companii se tranzacționează la valori cu mult sub cele ale activelor, de unde și dorința acționarilor de a le lichida dacă s-ar putea la valoarea lor din contabilitate și distribuirea banilor către acționari. Totuși, pe lângă faptul că acest lucru este foarte greu de realizat în actualele condiții de piață în care ultimele date arată o contracție economică în zona euro, trebuie să ne punem întrebarea ce vehicule de investiții vor mai susține în viitor câștigurile pe bursă dacă lichidăm SIF-urile și Fondul Proprietatea?

Ne plângem că avem o piață de capital mică, dar s-ar putea pune problema decapitalizării și a puținelor companii listate pe bursă pentru interesul pe termen scurt al speculatorilor.