Oare de ce Europa continuă să-i fascineze pe americani? Și de ce, din geografia bătrânului continent, Parisul rămâne etalon de stil și gust, într-un cuvânt, Orașul-Șic cu majuscule între toate marile capitale? Complexul cultural n-a dispărut nici la o sută de ani după ce Henry James își urmărea “ambasadorii”, atent la efectul unei civilizații vechi și rafinate asupra inocenților veniți din Lumea Nouă.
Însă vechiul complex cultural a căpătat patină, tratat fiind în spirit postmodern, asumat cu autoironie, așa cum se vede în romanul “Le Divorce” de Diane Johnson: viețile paralele a două surori, Roxy și Isabel, care părăsesc pe rând America și trăiesc în capitala Franței.Prejudecăți și stereotipii se adâncesc ca într-un joc de oglinzi: americanii cu ideile fixe privind fumatul sau mâncarea, văzuți de francezi cu maliție, ei înșiși cercetați de ochii de buni și pragmatici observatori ai celor de peste ocean.
Cele două surori se deosebesc radical, iar aventura pariziană este una dintre puținele fapte ce le apropie și le obligă la un traseu comun. Roxy este poetă și căsătoria cu un francez o propulsează într-o familie aristocratică, ale cărei ritualuri o acaparează, de la confesiunea catolică la mobilier, gastronomie sau vestimentație. Alege să trăiască la Paris, într-o casă purtându-și mândră semnele vechimii, să-și facă educația în maniera unei aristocrații care își etalează încă privilegiile de castă.
Marea aventură trăită de Roxy este povestită de sora ei Isabel, ajunsă la Paris ca să o ajute când așteaptă al doilea copil. În Roxy se amestecă snobism și parvenirea culturală: poeta se dorește o ființă șlefuită și fasonată după tiparul aristocratic. Isabel a păstrat judecățile simple, chiar rudimentare ale lumii din care vine, iar bruma de inteligență și de bun simț o scot din încurcături. Ele, încurcăturile nu întârzie să apară și să le schimbe viața.
Roxy se trezește părăsită de soț, abandonată pentru o frumoasă cehoaică, făcând slalom în relație cu părinții ei veniți din America, la întâlnirile cu soacra ei cea plină de subtilitate, cu societatea americanilor trăitori în capitala Franței. Isabel are parte de o seducție similară, dar de data asta declanșată de politică și televiziune, căci o tentează aventura cu un bărbat aflat în prim-planul vieții publice, exemplar de cuceritor care își exersează și la șaptezeci de ani farmecul și bărbăția: arta de a dărui un obiect de lux, de a face dragoste, de a educa o amantă ce lenjerie să poarte etc.
Comedia de moravuri are destui ghimpi în cusăturile ei: cele două familii, cea americană și cea franceză, ajung la conflict provocat de un tablou plimbat dintr-o țară în alta, prilej de satiră ascuțită cu multiple adrese – gustul și educația americană, simțul proprietății și al banului, valoarea bunurilor culturale și comercializarea lor. Surorile devin un tampon între lumile în coliziune, atente să-și savureze micile victorii, suspicioase și prudente una față de alta.
“Le Divorce” reușește să cucerească prin noutatea unei priviri fără inhibiții, care dezvăluie cititorilor o lume complicată, așa că interferează pasaje desprinse parcă dintr-un ghid turistic parizian cu pagini pline de secretele bucătăriei franceze, instrucțiuni pentru vânat obiecte de artă și scurte notații din codul manierelor de eleganță nobiliară.
Tenta de comedie trăznită o dau firele ce țin suspansul: aparițiile soțului încornorat, venit să caute ajutor, capabil de o crimă pasională și luare de ostatici, adulterul păstrat elegant în familie (căci Isabel are o relație amoroasă cu fratele soacrei surorii sale…), tevatura iscată de avocați în jurul divorțului și alta, mai discretă, a experților ce evaluează tabloul Sfintei Ursula.
Diane Johnson a ales cuvinte franțuzești ca titlu pentru cărțile ei devenite bestselleruri: “Le Divorce” (1997), “Le Mariage” (2000) și “L´Affaire” (2004), asemenea unei modiste ce adaugă pălării franțuzești ca să transforme rochii sau taioare de o eleganță cuminte în ținute șic… Privitorul nu rezistă și întoarce capul, iar cititorul filă după filă.
Diane Johnson, Le Divorce, traducere din limba engleză și note de Ioana Jelea, Editura Leda, 2010, 448 pagini.