“Rompetrol este acum o companie mult diferită față de cea din urmă cu câțiva ani. Bilanțul arată altfel. Am terminat cu știrile negative. Ne-am îmbunătățit fluxul de numerar și această situație se observă printr-un interes crescut din partea comunității bancare în cadrul discuțiilor pe care le avem cu ei”, spune Dmitry Grigoryev, directorul financiar (CFO) al grupului Rompetrol, fără a da însă numele bancherilor care ar vrea acum să împrumute compania.
Afirmațiile lui vin în contextul în care anul trecut pierderile Rompetrol Rafinare, principala companie a grupului Rompetrol, s-au adâncit anul trecut până la un nivel de 159 de milioane de euro, cu peste 40% mai mult față de rezultatul raportat în 2009, conform standardelor românești de contabilitate.La nivel de grup, rezultatele preliminare pentru anul 2010 arată că Rompetrol a ajuns la afaceri de 4,7 miliarde de dolari (3,5 miliarde de euro), dar a raportat pierderi de 172 de milioane de dolari (129 de milioane de euro), conform standardelor internaționale de contabilitate.
Hedging cu băncile Barclays și Morgan Stanley
În ciuda acestor rezultate, Dmitry Grigoryev este optimist și explică motivele pentru care crede că grupul petrolier va ajunge la cinci ani de la preluarea de către KazMunaiGaz să fie o investiție profitabilă.
“Am tăiat cheltuieli de 200 de milioane de dolari, adică 30% din costurile operaționale. În 2011 vom reduce costurile cu încă 15 milioane de dolari. Numai din faptul că vom realiza mai mult din produsul cerut de piață, motorina, vom câștiga anul acesta 100 de milioane de dolari la profitul brut. Vom atinge pragul de rentabilitate în 2012, așa cum am mai anunțat”.
Potrivit unor declarații recente, Rompetrol mizează pe un profit net de 16,08 milioane de dolari în 2012 și are ca obiectiv pentru 2015 creșterea câștigului la 124,46 milioane dolari la nivel de grup.
Dincolo de reducerea costurilor, Grigoryev spune că mai are un as în mânecă. Dacă în anii trecuți rezultatele grupului au fost afectate de volatilitatea barilului de petrol, a marjelor de rafinare și de capriciile cursului de schimb, de anul acesta toate aceste riscuri au fost asigurate.
“Vom atinge aceste rezultate prin reducerile de costuri, finalizarea programului de majorare a capacității rafinăriei Petromidia și schimbarea structurii de producție, respectiv creșterea producției de motorine în detrimentul benzinei, dar și prin strategia integrată de hedging pe țiței, pe întreaga cantitate de petrol pe care o vom rafina în acest an în Petromidia, 4,5 mil. tone, pe marjele de rafinare și pe curs. Facem aceste operațiuni alături de cele mai mari instituții bancare ale lumii: Barclays, Morgan Stanley și altele.”
Mai multe benzinării
Începând cu anul acesta, Petromidia va ajunge la o capacitate de rafinare de 5 milioane de tone, bugetul de investiții pentru rafinăria de la malul mării fiind de circa 200 de milioane de dolari în 2011. Circa 95% din țițeiul procesat la Petromidia vine de la KazMunaiGaz.
“Principalele investiții ale grupului în acest an vor consta în finalizarea programului de modernizare a rafinăriei Petromidia, peste 200 milioane de dolari, dar și alte segmentele precum dezvoltarea rețelei de benzinării, aproximativ 15 milioane de dolari, pe care intenționăm să o majorăm în acest an cu 20 de stații, în principal în franciză. Cererea de carburanți din România va avea o creștere moderată în 2011, de maximum 2-3%”, mai spune directorul Rompetrol.
El mai precizează că actuala structură a grupului este bună, activele non-core care au mai rămas fiind de talie foarte mică. “Suntem multumiți de structura actuală a grupului. Mai sunt unele activități non-core, dar sunt foarte mici”.
Problema datoriilor către statulromân? Lucrurile merg în
direcția cea bună
Dincolo de problema pierderilor, care în opinia oficialilor Rompetrol își va găsi rezolvarea anul viitor, conflictul cu statul român pe tema datoriilor de 571 de milioane de euro pe care grupul le are de achitat s-a mai atenuat, discuțiile îndreptându-se în direcția cea bună.
La sfârșitul lunii septembrie 2010, statul român a devenit acționar cu 44,6% la Petromidia, companie-cheie a grupului Rompetrol, KazMunaiGaz luând decizia la momentul respectiv să plătească numai 54 de milioane de euro din datoria pe care o avea către Ministerul Finanțelor. Restul sumei, până la 571 de milioane de euro, a fost convertită în acțiuni în baza unei ordonanțe de urgență emisă în 2003 în favoarea Rompetrol, controlată pe atunci de Dinu Patriciu, și semnată de Mihai Tănăsescu, Adrian Năstase și Dan Ioan Popescu. Prin această ordonanță, datoriile companiei au fost transformate în obligațiuni convertibile, cu o maturitate de 7 ani. Cum la scadență kazahii au plătit doar o parte din datorie, restul obligațiunilor s-au transformat în acțiuni. Statul român a anunțat însă la acea dată că această măsură este ilegală și a contestat-o în instanță, statutul de minoritar nefiind deloc avantajos.
Deși la sfârșitul anului trecut relațiile dintre statul român și KazMunaiGaz, companie controlată la rândul ei de statul kazah, ajunseseră să fie destul de tensionate, reprezentanții Rompetrol afirmând chiar că lucrurile pot escalada într-un conflict diplomatic, aparent, în ultima vreme negocierile merg mai bine.
“Suntem în continuare deschiși în discuțiile pe care le avem cu reprezentanții Guvernului referitoare la Convenția de obligațiuni convertibile și orice soluție pe care o vedem ar include răscumpărarea acțiunilor pe care Ministerul de Finanțe le deține la Rompetrol Rafinare. Pot spune că de la pozițiile extreme de pe care am pornit, acum avem un dialog care merge în direcția cea bună”, a mai precizat Grigoryev.
Revenire economică fragilă
În ceea ce privește evoluția economiei locale în 2011, Grigoryev spune că deși în urmă cu puțină vreme era absolut convins că lucrurile se îndreaptă în direcția bună, cele mai recente evenimente internaționale aruncă o umbră de îndoială peste aceste prognoze optimiste.
“În urmă cu două săptămâni eram foarte încrezător în revenirea economică a României. Acum cine mai poate avea încredere deplină în acest lucru ținând cont de toate situațiile create recent: problemele din Africa de Nord sau dezastrul din Japonia”.
Potrivit acestuia, cutremurul din Japonia ar putea crește marjele pentru produsele rafinate.
“Reconstrucția acestei țări va duce la creșterea cererii de produse, ceea ce ar putea avea un efect pozitiv inclusiv asupra noastră”, este de părere directorul grupului petrolier.
Ce fac kazahii pentru profit
- Taie costurile. Până acum cheltuielile operaționale au fost reduse cu 30%, echivalentul a 200 de milioane de dolari, planurile pentru 2011 incluzând economii de 15 milioane de dolari.
- Se concentrează pe activitatea de bază. Din grup mai fac parte doar foarte puține active non-core, de dimensiuni mici.
- Cresc capacitatea de rafinare. Petromidia va ajunge anul acesta la o capacitate de procesare de 5 milioane de tone, 95% din țițeiul necesar venind de la KazMunaiGaz. Mai mult, unitatea va produce mai multă motorină, cel mai cerut produs petrolier din piață.
- Investesc și se extind. Bugetul de investiții în rafinărie se va ridica în 2011 la 200 de milioane de dolari. Concomitent vor fi deschise 20 de noi benzinării.
- Fac hedging. Compania s-a asigurat împotriva celor mai mari riscuri: volatilitatea barilului de petrol, a marjelor de rafinare și a cursului valutar.