Din august 2006 până la 1 octombrie 2012 aproximativ 1.500 de persoane au fost condamnate definitiv pentru fapte de corupție, de asociere, asimilate sau în legătură cu faptele de corupție.
În spatele acestei cifre se ascunde însă realitatea că doar o treime dintre acestea au fost condamnate cu executarea pedepsei în detenție, relevă bilanțul Direcției Naționale Anticorupție prezentat ieri de fostul șef al instituției Daniel Morar, acum procuror general (delegat) la Ministerul Public.
Fostul șef al DNA spune că 90% dintre persoanele deferite justiției de Departamentul Național Anticorupție (DNA) între 2006 și 2012 au fost condamnate definitiv de către instanțe.
Aceeași statistică arată însă că, în perioada 2007-2009, doar 25% dintre condamnările în cauze de corupție au fost cu executarea pedepsei în detenție, procent care a crescut la 33% între 2010 și 2012.
Practic, statistica DNA confirmă obiecțiile din rapoartele Comisiei Europene privind justiția, anume că pedepsele pronunțate în cazurile de corupție sunt blânde și “cu suspendare”.
Adică: între 2010 și 2012 două treimi din condamnări în cazuri de corupție au fost cu suspendate sau cu alte pedepse (nespecificate în raportul DNA) și doar o treime cu executarea în detenție.
În cazul demnitarilor, din 11 condamnări definitive pronunțate între 2010 și 2012, cinci pedepse sunt cu suspendare și șase cu detenție, iar din 24 de magistrați condamnați în aceeași perioadă, doar 10 execută pedeapsa în regim de detenție.
Fostul șef al DNA a spus însă că în privința deciziilor definitive de condamnare se constată o schimbare de ritm începând cu 2011: în nici doi ani numărul persoanelor condamnate definitiv în dosare de corupție l-a depășit sensibil pe cel aferent celor cinci ani precedenți, 2006-2010.
Din ianuarie până în septembrie 2012 instanțele au condamnat definitiv un număr dublu de persoane față de 2011 – 552 de persoane.
Ce a condamnat instanța în urma cercetărilor făcute de DNA? 11 demnitari, între 2010 și 2012 (niciunul între 2002 și 2010). Între 2006 și 2012 au mai fost condamnați definitiv potrivit bilanțului DNA: 50 de directori de companii naționale și instituții publice; 164 de ofițeri de poliție; 26 de primari, viceprimari și subprefecți; 6 membri de consilii județene; 24 de magistrați; 60 de persoane din cadrul instituțiilor cu atribuții de control – Garda Financiară, ANAF, AVAS, inspectorate teritoriale de muncă sau administrații financiare.
Între august 2006 și octombrie 2012, au fost trimise în judecată pentru fapte de corupție sau asociate peste 4.700 de persoane, jumătate dintre acestea deținând, potrivit lui Morar, poziții de decizie sau control la nivel central sau local.
Au mai fost trimiși în judecată (fără a exista acum sentințe definitive) 23 de parlamentari, 15 miniștri și secretari de stat, 8 prefecți și subprefecți, 8 președinți de consilii județene, 9 directori de agenții naționale, 40 de șefi de regii și companii naționale, 25 de directori de instituții publice, 100 de primari, 50 de magistrați, 500 de ofițeri de poliție, vameși, inspectori fiscali.