Dobânda anuală efectivă este un concept de bază în activitatea
de creditare a persoanelor fizice prezent în sistemele bancare
moderne din țările dezvoltate. În România a fost introdus în 2004,
odată cu transpunerea directivei europene referitoare la creditele
de consum în legislația bancară din țara noastră. Deși atât
legislația autohtonă, cât și cea europeană prevăd obligativitatea
calculării DAE pentru creditele de consum, unele bănci au ținut
cont de recomandarea UE de a prezenta clienților informații despre
DAE și în cazul creditelor ipotecare.
Dobânda anuală efectivă reprezintă unul dintre criteriile de
selecție utilizate de clienți în procesul de fundamentare a
deciziei de procurare a unui credit. Din punct de vedere teoretic,
DAE are la bază principiul echivalenței sarcinilor, precum și
conceptele financiare de valoare actualizată (present value) și de
rată internă de rentabilitate (RIR – Internal Rate of
Return).
Principiul echivalenței sarcinilor presupune că, la momentul
semnării contractului de credit, valoarea actualizată a
obligațiilor băncii să fie egală cu valoarea actualizată a
obligațiilor clientului. Obligațiile financiare ale băncii se
concretizează în punerea împrumutului la dispoziția debitorului la
momentul semnării contractului de credit, iar obligațiile
clientului constau în plata periodică a dobânzilor, a ratelor și a
comisioanelor aferente creditului. Privit prin prisma acestui
principiu, putem spune despre contractul de credit că este un
contract echitabil pentru părțile contractante, iar acest deziderat
este îndeplinit atunci când rata de actualizare (rată utilizată
pentru determinarea valorii prezente a sumelor viitoare) coincide
cu valoarea dobânzii anuale efective.
Mulți dintre bancheri și clienți au falsa impresie că DAE
reprezintă simpla adunare procentuală a tuturor costurilor unui
credit. Această variantă poate fi o aproximare cu un grad scăzut de
precizie, dar DAE este echivalentă cu rata internă de rentabilitate
și reprezintă, de fapt, rata dobânzii sau valoarea procentuală la
care se egalizează valoarea actuală a obligațiilor băncii și ale
clientului. Din punct de vedere al practicii bancare, DAE prezintă
o importanță deosebită atât pentru bancă cât și pentru client,
deoarece exprimă costul total al creditului calculat pe baze
științifice. Deși din punctul de vedere matematic presupune calcule
laborioase constând în rezolvarea unei ecuații prin metoda
interpolării succesive (aproximări succesive și interpolare pe
intervalul dintre două rate), DAE are o mare utilitate practică
întrucât permite clientului nefamiliarizat cu elementele de teorie
bancară să înțeleagă informațiile privind condițiile aferente
contractului de credit, contribuind astfel la transparentizarea
acestora. Cum poate un client să-și dea seama care variantă de
creditare este mai bună atunci când are de ales între un credit cu
o dobândă constituită din rata de referință a băncii (a cărei
valoare, de obicei, nu se specifică în contract) Ă marja fixă de
1,5 puncte procentuale și un comision de administrare de 0,05%
lunar aplicat la soldul inițial, și un altul cu dobânda formată din
EURIBOR Ă marja fixă de 6,75% și un comision de acordare de 1,5%?
Practic, este foarte greu de ales varianta optimă atât pentru un
specialist, dar mai ales pentru un client care nu dispune de
cunoștințe bancare teoretice dacă nu are la îndemână valoarea
DAE.
Unii bancheri susțin că, din momentul introducerii DAE, nu se poate
vorbi de lipsă de transparență. Aceștia au doar parțial dreptate
pentru că DAE reprezintă o condiție necesară, dar nu și suficientă
pentru luarea deciziei de procurare a unui credit de către client.
Este o condiție necesară pentru că, prin intermediul DAE, clientul
află costul procentual total al creditului la momentul procurării
acestuia, dar nu este și suficientă, deoarece pe parcursul
executării contractului costul poate varia în funcție de structura
dobânzii aferente creditului și astfel este influențată valoarea
totală suportată de client. De exemplu, în primul caz prezentat
anterior, costul total al creditului nu se modifică pentru că banca
“uită” să-și actualizeze dobânda internă de referință, pe când în
cel de-al doilea caz, costul total se modifică și scade chiar,
atunci când EURIBOR-ul scade.
Datorită structurii diferite a ratei de dobândă, este posibil ca în
situația a două contracte de credit, la momentul încheierii
acestora, DAE să fie aproximativ egale, iar la finalul contractului
suma totală plătită de client să difere considerabil. Deci, pentru
o fundamentare corectă a deciziei de procurare a unui credit nu
este necesară numai cunoașterea valorii DAE, ci trebuie să existe o
transparentizare a structurii dobânzii independentă de voința
băncii și care să depindă de evoluția pieței. Astfel, prin
introducerea OUG nr.50/2010 se înlătură acest neajuns și, în
ansamblu, se creează premisele pentru transparentizarea pieței
serviciilor bancare în țara noastră. De asemenea, un alt element pe
care trebuie să-l luăm în considerare este perioada de creditare,
deoarece DAE este influențată de aceasta, cu cât perioadă de
rambursare a creditului este mai mare, cu atât DAE este mai mic iar
suma totală plătită de client este mai mare. Astfel, una dintre
capcanele pe care le ascunde DAE constă în faptul că un cost
procentual total redus al creditului nu înseamnă neapărat și un
cost total în valoare absolută redus, ci, dimpotrivă, costul total
în valoare absolută crește pe măsură ce perioada de creditare
crește. În concluzie, DAE reprezintă un element important de care
trebuie să ținem seamă în luarea deciziei de creditare, dar, pentru
fundamentarea corectă a acestei decizii, este nevoie să avem în
vedere și alte elemente de cost, de durata sau de structura
dobânzii.
Prof. univ. dr. Dan Armeanu, Facultatea de Finanțe,
Asigurări, Bănci și Burse de Valori, Academia de Studii Economice,
București
Opiniile aparțin autorului și nu reprezintă neapărat poziția Ziarului Financiar.