Banca Centrală Europeană (BCE) va majora dobânda de câteva ori anul acesta, a declarat germanul Axel Weber, unul dintre cei mai influenți membri ai conducerii instituției, scrie Bloomberg.
Astfel, Weber le dă dreptate investitorilor care văd dobânda de referință la o valoare de 1,75% la sfârșitul anului față de minimul istoric de 1% din prezent.
“Nu aș face nimic pentru a corecta aceste așteptări ale pieței”, a declarat Weber, care până luna trecută era văzut drept viitorul președinte al BCE, înainte de anunțul-șoc că se retrage din cursa pentru una dintre cele mai importante funcții din Europa.
Majorarea dobânzii de către BCE va atrage după sine și creșterea EURIBOR, indicatorul în funcție de care se calculează dobânzile creditelor în euro.
În prezent EURIBOR la trei luni se află la 1,18% pe an. În condiții normale de piață, indicatorul are o valoare superioară dobânzii de referință stabilită de BCE și în perioada următoare ar mai putea crește și ca urmare a retragerii de către instituție a măsurilor de susținere lansate în timpul crizei financiare.
“Asupra României, principalul efect este majorarea dobânzilor la creditele și depozitele în euro”, spune analistul economic Dragoș Cabat.