Jucatorii de pe piata titlurilor de stat si ministerul finantelor au cazut la pace: dobanzile au ajuns la un nivel in jurul caruia se asteapta pe termen scurt doar variatii minore, in ambele sensuri.
La ultimele doua licitatii de certificate de trezorerie cu discont, in valoare de cate 500 miliarde de lei, Finantele au acceptat, ca si in urma cu o saptamana, randamente medii in crestere cu 0,1-0,4% pentru scadente de 6 si 12 luni.
Ministerul finantelor este insa multumit de faptul ca la titlurile pe un an a obtinut o scadere cu 0,39% a randamentului maxim, pana la 14,51%. In schimb, la titlurile pe sase luni, randamentul maxim acceptat a crescut cu 0,1%, pana la 15%.
Evolutia randamentelor pe parcursul ultimelor trei licitatii pentru cele doua scadente indica o stabilizare a randamentelor maxime: 14,95%-14,90%-15% la sase luni, respectiv 14,99%-14,90%-14,51% la un an.
A‚”Aceasta evolutie demonstreaza coagularea pietei in acest moment catre valori considerate acceptabile atat de catre operatori cat si de Ministerul Finantelor. Prin urmare, s-a ajuns la punctul in care, pe termen scurt, sunt asteptate doar miscari minore, in dinti de fierastrau, a ratelor de dobanda pentru titlurile de stat”, spune Enache Jiru, secretar de stat in Finante responsabil de Trezoreria statului.
Stabilizarea dobanzilor depinde insa de fluctuatiile de lichiditate de pe piata. Pe piata monetara, banca centrala a atras in aceasta saptamana sume din ce in ce mai mici de la bancile comerciale, desi a oferit dobanzi de peste 18% la depozitele pe o luna.

Nevoie de bani pe termen scurt: 19%
Ministerul finantelor a surprins piata anuntand marti seara o emisiune de titluri de stat cu scadenta de o saptamana, in valoare de 1.500 miliarde de lei. 
Piata a vazut imediat oportunitatea de a specula aceasta nevoie de bani pentru obtinerea unei dobanzi cat mai ridicate, de peste 19%.
Asa incat Finantele nu s-au ales decat cu 628 miliarde de lei, respingand ofertele de cumparare care depaseau un nivel al randamentului de 19%.
Desi a fost o surpriza, emisiunea de tilturi pe o saptamana a apucat sa trezeasca interesul unui numar mare de clienti ai bancilor, avand in vedere castigul adus. Astfel, bancile ar fi plasat nu mai putin de 2.579 miliarde de lei, cu un miliard peste nevoia Finantelor. Randamentul mediu rezultat a fost de 18,46%.
“Finantam astfel nevoi de trezorerie pe termen scurt, cu resurse atrase pe termen scurt”, explica Enache Jiru.
Invocand realizarea unui cash-management cat mai performant al fondurilor publice, Finantele precizeaza ca nu a recurs la suplimentarea sumelor anuntate la licitatia de marti, desi oferta bancilor depasea cu aproape 2.000 miliarde de lei suma ceruta.