George Arion
Necuratul din Colga Crime Scene Publishing Ediția a doua. “Un roman exemplar din punct de vedere stilistic, cu miez și miză, cu o întreagă societate românească așa cum arată ea de douăzeci de ani încoace, influențată de cele întâmplate la 11 septembrie 2001 în America. Avem apoi proză actuală, crunt de adevărată în observațiile pe care le aduce. Și de data asta George Arion se întrece pe sine. Păcat că multe din jocurile sale lingvistice sunt intraductibile, văduvind astfel o lume întreagă de-o lectură incitantă și câtuși de puțin previzibilă.” (Mircea Pricăjan).
Dumitru Țepeneag
Camionul bulgar
Șantier sub cerul liber
Editura Polirom
O poveste de dragoste între narator și o scriitoare slovacă ia
naștere în lumea virtuală printr-un asiduu schimb de e-mailuri care
se încrucișează cu mesajele către soția Marianne, aflată la New
York pentru a-și trata o boală misterioasă. Destinele acestora se
împletesc cu cel al camionagiului bulgar, bărbatul viril care
cutreieră Europa și cu dansatoarea iubitoare de arici.
Lisa Scottoline
Joc dublu
Editura Allfa
Traducere din limba engleză de Florin Balotescu. Două surori
gemene despărțite la naștere se regăsesc la maturitate. Una dintre
ele, avocat sobru și foarte priceput, o scapă de pușcărie pe
cealaltă, care a comis o crimă și care n-are de gând să renunțe la
fărădelegi. Pe cea mai mare dintre fărădelegi chiar atunci o
plănuiește – își droghează sora, o închide într-o cutie, o îngroapă
și-i fură identitatea, inclusiv averea. Dar avocata reușește să
scape din mormântul pregătit de sora ei și pornește într-o aventură
palpitantă să recupereze ce i-a aparținut. Romanul e un thriller
clasic, nu vom spune mai multe, decât că avocata descoperă că
seamănă mai mult decât și-ar fi putut imagina cu sora ei.
Bogdan O. Popescu
Aerobiciclete
Editura Brumar
“Aerobicicletele – spunea autorul într-un interviu pentru
Agenția de carte – sunt poemele mele zburătoare, pe spinarea cărora
te poți sui, să te ducă în miezul poeziei, departe, în înalt, de
unde lumea se vede cu totul altfel. Am copyright pe aerobiciclete,
ca și pe vinietele poetice, pe reclamele poetice sau pe poemele
rusești. Să nu vă gândiți să mi le furați! Mai bine vă vând o
aerobicicletă personalizată, să vedeți lumea prin curcubeu și să vă
invitați iubita/iubitul la o plimbare cadențată prin stratosfera
cuvintelor.”
Amita Bhose
Sărbători sezoniere din India
Editura Cununi de stele
Prin prezentarea aspectelor importante ale sărbătorilor de
sezon, cartea oferă o imagine de ansamblu a ritualisticii indiene
desfășurate în cursul anului. Datele sărbătorilor au fost
determinate de diferitele ipostaze ale naturii. Toate aceste
serbări, scripturale sau populare, sunt numite parvana;
derivat din sanscritul parva (nod), termenul însuși explică
rostul acestora – serbarea punctelor de tranziție din natură. Sau,
mai precis, cosmicizarea vieții umane.
Amita Bhose (Calcutta, 1933 – București, 1992) este prima
traducătoare a lui Eminescu în spațiul asiatic – Eminescu:
Kavita (Poezii), Calcutta, 1969 -, traducerile fiind
realizate în bengali. Și-a dedicat întreaga existență interpretării
cât mai exacte a tuturor “urmelor” și influențelor indiene în opera
eminesciană.
Victor Munteanu
Rănirea vederii
Editura Fundației Culturale Cancicov
Această antologie de peste 150 de pagini reunește piese din
cele două volume de poezie publicate de Victor Munteanu până în
prezent: “Vești la marginea acoperișului”, 1993 și “Locuință pentru
un strigăt”, 2004. Și tonul, și calitatea metaforei se păstrează de
la un volum la altul, așa încât între cei 11 ani trecuți de la
prima carte până la a doua se așterne un văl de continuitate și
soliditate a mesajului poetic. Mai ales acolo unde patetismul este
bine camuflat, iar naturalețea enunțurilor e lăsată slobodă, Victor
Munteanu obține izbânzi de netăgăduit, așa cum se întâmplă cu acest
“Prânz”: “Târziu s-au strâns cu toții la masă;/ erau doar bărbații
– femeile fuseseră lăsate în sat să le nască urmași./ Afară ploua
cu găleata, iar lupii-așteptau drept la ușă.// Priveau împietriți
la vânatul fript de pe masă./ Cel mai slab din fire a început să
plângă încet,/ însă nimeni nu se clintea de pe scaunele adânci și
impare.// În cele din urmă, a spart gheața cel prin care tăcea
fiecare./ L-au ascultat cu fețele grave, fără să înțeleagă nimic./
Fiecare vorbea în limba pe care o știa, iar ceilalți îl ascultau
neclintiți./ Atunci s-a ridicat cel ce nu mai avea nimic de spus și
a băut o înghițitură de apă.// Înspăimântați, ceilalți au golit și
ei cana din față.” (Ioan Es. Pop)