Victorii si destule infrangeri ale reformei in doi ani de acord stand-by intre Romania si Fondul Monetar International (FMI).
Cata reforma s-ar fi facut in Romania daca guvernul n-ar fi simtit permanent in ceafa ochiul sever al FMI? Nu multa, daca ne gandim ca, asa cum constata tot FMI la expirarea acordului, “programul de reforma este intr-o mare masura neterminat”.
Consecintele jumatatilor de masura si ale deciziilor in continuare amanate sunt cat se poate de vizibile: inflatia in Romania se masoara tot cu doua cifre, iar trendul de scadere e tot mai fragil, acumularea de arierate nu poate fi controlata fara stergeri de datorii catre buget, sectorul energetic ramane in mare parte nerestructurat.
Un acord de doi cu ani cu FMI nu putea rezolva tot ceea ce n-au reusit altele cinci, esuate. Chiar daca la presiunile Fondului s-au adaugat si cele ale Uniunii Europene. Dar cel putin au urnit procese de reformare a unei economii prea multa vreme anchilozate.
Una din marile victorii ale acordului?
FMI, pe de o parte, dar si spectrul unui esec in fata Comisiei Europene pe de alta, au determinat guvernul sa faca ceea ce ajunsese sa para imposibil, dupa ani la rand de amanari: privatizarea societatilor Tractorul si Roman. Executivul si-a facut curaj de-abia in ceasul al doisprezecelea, cand a devenit clar ca acordul nu avea nici o sansa sa fie considerat finalizat fara cele doua privatizari realizate.
Experienta ultimului deceniu, ce precadere, a aratat ca programele FMI nu sunt infailibile, ba chiar pot complica problemele unei economii. In Romania, insa, lipsa reformelor in ultimul deceniu, nu lasa loc de strategii prea sofisticate, fiind mai mult decat evidenti pasii care trebuia facuti pentru stabilizarea macroeconomica si consolidarea cresterii economice. Cele cinci acorduri esuate de dupa 1990 s-au dovedit pana la urma o experienta utila, atat pentru FMI, care a invatat cum trebuie sa lucreze cu guvernantii romani, dar si pentru acestia din urma. Astfel, desi marcat de trei momente mari de criza, acordul stand-by a fost actualizat si “reinnodat” prin memorandumuri suplimentare pentru a fi dus la capat macar in linii mari, cu sase luni intarziere.
Si chiar daca, la inceputul acordului, guvernul incerca sa scoata in fata paternitatea si originalitatea programului economic convenit cu FMI, presiunea timpului a dovedit ca nu erau prea multe cai de ales, si ca, oricum le-ar fi intors, prioritatile se numeau tot privatizare si restructurare. Pana la urma, nevoia certificatului de credibilitate externa dat de relatia cu institutia de la Washington a invins, cu atat mai mult cu cat Uniunea Europeana a cerut mentinerea relatiei chiar si dupa finalizarea acordului stand-by, pentru monitorizarea macroeconomica.
Din pacate, executivul a continuat multa vreme sa traga de timp, sa se rasteasca la expertii Fondului, preocupat de costurile sociale – “noi decidem cum facem reforma” – si sa lungeasca boala unei economii pe care astazi vrea s-o vada impopotonata cu atributul “de piata, functionala”.
Amanarile succesive si-au cerut pretul si cand n-a mai ramas loc de intors nici macar capul din fata problemelor, s-a facut si reforma in Romania. Sub amenintarea batului FMI si a ratarii pentru a doua oara a calificativului de economie de piata functionala din partea Bruxellesului.
Si astfel, in numai cateva saptamani, s-a privatizat si restructurat pentru cat nu s-a facut in ani de zile. Cum-necum, statul a lasat din brate pietre de moara pentru buget precum Tractorul si Roman, a trimis acasa mai multe mii de angajati ai unei cai ferate impovarate de pierderi, si, nu fara un ultim oftat, a lasat BCR, mamutul strategic al sistemului financiar, sa faca un prim pas spre indelung amanata despartire de stat. Tot la presiunile FMI guvernul s-a apucat de privatizarea Petrom, dupa ce a amanat-o din rasputeri. Dupa doi ani, exista motive de multumire de ambele parti. Fondul se poate lauda cu un program de succes – cel putin pana la momentul actual – in Romania, iar guvernul cu un examen promovat al capacitatii de a-si respecta angajamente asumate. In continuare, autoritatile romane au mare nevoie de un nou acord cu FMI de care sa se sprijine intr-un an electoral si sa fie mai credibile in fata Uniunii Europene. FMI incepe insa sa se gandeasca daca merita sa mai gireze aceasta credibilitate, avand in vedere numeroasele reticente ale guvernului pe parcursul ultimilor doi ani in a lua masurile de reforma convenite. razvan.voican@zf.ro
Opiniile aparțin autorului și nu reprezintă neapărat poziția Ziarului Financiar.