Neîncrederea în sistem și teama de manipularea corpului uman sunt motivele principale invocate de europenii care sunt contra donării de organe. Totuși, aproape o treime din cei ce se împotrivesc donării propriilor organe sau ale rudelor sunt incapabili să găsească un motiv logic de a justifica refuzul.

Privind înspre România, putem observa o situație cel puțin surprinzătoare, cât timp doar unul din trei români și-ar dona organele, iar 17% dintre subiecți răspund cu “nu știu” la întrebarea “din ce motiv nu doriți să vă puneți la dispoziție organele pentru transplant”. Un alt răspuns dat de concetățenii noștri face trimitere la cele sfinte, iar ponderea celor ce refuză să doneze din motive religioase este de 17%, cea mai mare pe ansamblul UE.

Într-o discuție cu BUSINESS Magazin, sociologul Mircea Kivu susține că educarea oamenilor în legătură cu transplantul de organe a început în Europa Occidentală în urmă cu 30 de ani, în timp ce, la noi, există nenumărate semne de întrebare legate de condițiile în care se face. Sau, mai precis, e vorba de o lipsă de informare, pe de-o parte, dar și de un grad scăzut de solidaritate față de cei din jur. “Transplantul e un caz extrem, dar nu vorbim de solidaritate nici măcar în situații simple, cum ar fi protestele sindicale.” Potrivit sociologului, spiritul de solidaritate e mai redus în rândul românilor pentru simplul fapt că după zeci de ani de comunism în care s-a indus o falsă imagine a solidarității s-a ajuns brusc în extrema cealaltă, când “nimănui nu-i mai pasă de nimeni”. Kivu constată și absența unui punct de vedere ferm al Bisericii Ortodoxe Române, care a sugerat că nu ar fi tocmai în favoarea acestor transplante. Iar în lipsa unei reacții ferme a înalților prelați, aparținătorii pacientului aflat la limita supraviețuirii refuză recoltarea organelor sale, din motive religioase.

Citiți mai multe despre donarea de organe pe www.businessmagazin.ro.