Carlos Franz – Deșertul. Traducere din spaniolă și note de Adriana Steriopol. Carlos Franz s-a născut la Geneva în 1959, ca fiu al unui diplomat chilian, a studiat dreptul și sociologia și a publciat primul roman în 1989. Pentru unul sintre romanele sale a primit Premiul Planeta. Iar pentru cel de față, din 2005, a fost recompensat cu Premiul pentru roman La Nacion-Sudmaericana. Editura îl prezintă: “Soarta o readuce pe Laura pe pământul ei și îi redă memoria.
Pământul este orașul Pampa Hundida, o oază înconjurată de miraje din deșertul Atacama. Memoria ei este celălalt deșert. Laura a fost cea mai tânără judecătoare din țara ei. În Germania, a studiat filozofia și a scris o carte celebră, intitulată Moira. Din Berlin, înainte de a se întoarce în țară, i se confesează fiicei sale într-o scrisoare. Îi povestește tot ce i s-a întâmplat în Chile, după lovitura militară din anul 1973. Lucruri pe care le știa și altele pe care le va descoperi treptat în amintirea ei ascunsă.
Rând pe rând, vreme de trei zile amețitoare, în timpul marii sărbători religioase de la Pampa Hundida, între dansuri și măști diavolești, Laura înfruntă mai multe mistere. Va reuși ea oare să învingă acea «gratitudine abjectă» pe care a resimțit-o cândva?” “Asemenea oricărui mare roman – și acesta este unul -, «Deșertul» lui Carlos Franz pune față în față destinul individual și destinul colectiv. Cu o privire lucidă, distantă, dar plină de iubire, Franz îndrăznește să vadă drama unor vieți și să o ridice la rangul de tragedie a unei națiuni. Aceasta este o voce nouă, puternică, seducătoare, creativă și angajată față de cuvânt.” – Carlos Fuentes
Antonio Skármeta – Dansul victoriei. Traducere de Alexandra Zachia. Antonio Skármeta s-a născut în 1940 la Antofagasta, în Chile, a studiat filosofia la Universitatea din Chile, și-a părăsit țara în 1973, după lovitura de stat a lui Pinochet, trăind timp de un an în Argentina, iar apoi s-a mutat la Berlin.
A fost profesor de tehnică narativă la Universitatea din Chile. În 1975 și-a publicat primul roman Am visat că zăpada ardea, dar a câștigat faima internațională în 1986 cu Ardiente paciencia, roman devenit celebru sub numele de Poștașul lui Neruda, ecranizat în 1994, într-o coproducție franco-italo-belgiană.
Dansul Victoriei a obținut, în 2003, premiul Planeta. Editura: “Santiago de Chile, 13 iunie, începutul secolului nostru. Este ziua amnistierii pentru deținuții de drept comun. Când tânărul Angel Santiago iese din închisoare, nu știe că este amenințat de două condamnări, una la moarte, iar cealaltă la o viață plină de intensitate. Aflat în posesia planului pentru o Mare Lovitură, caută să se împrietenească cu cel mai vestit hoț în viață, maestrul melancolic și rasat Vergara Grey, pe care încearcă să-l convingă să pună planul în aplicare. Dar, până să ajungă la Vergara Grey, lui Angel îi iese în cale Victoria, sub întruchiparea unei adolescente pasionate de balet, iar iubirea dintre un fost pușcăriaș și o balerină «va pluti» în aer, impregnând romanul cu o emoție intensă, greu de cuprins în cuvinte.
Dansul Victoriei face parte din galeria romanelor cu clasă, ale căror personaje, de la protagoniști până la recepționera de la hotel, poartă o marcă inconfundabilă și o viață proprie. Cel care dă Marea Lovitură cu acest roman despre suspansul prieteniei și al iubirii, care într-adevăr învinge totul (în pofida scepticilor și a părinților grijulii), este de fapt Antonio Skarmeta.”