Spectacolul “O zi de vară”, după Slawomir Mrozek, în regia lui Marcel Țop, coproducție a Institutului Polonez și a Fundației “Ileana Mustatză” se va juca, pe parcursul întregii veri, la Sala “George Constantin” a Teatrului Nottara din București, prima reprezentație urmând să aibă loc duminică, 4 iulie, de la ora 19.30.
Într-un loc singuratic de pe o plajă, un bărbat elegant, cu
gesturi controlate, își scoate banii din buzunar, apoi, îi rupe
fâșii, bancnotă cu bancnotă. În scenă intră și un băiat în costum
negru, care își pregătește precipitat scăunelul ca să se spânzure.
“Un spectacol care vrea să vorbească cu cinism, cruzime, frust și
sarcastic, cu umor implicit, despre ceva ce este de la sine cinic,
crud, frust și sarcastic: viața noastră de fiecare zi”, precizează
regizorul Marcel Țop.
Este anul 1984 și la capătul parabolei filosofice și sociale din “O
zi de vară” se recunosc ușor urme din plictiseala existențală și
disperarea metafizică a teatrului absurdului. Personajul care
dirijează logic situațiile, dezvoltându-le prin luciditate și
controlul minții, nu se va da în lături de la construcțiile
machiavelice. Neprevăzutul, incontrolabilul nu au ce căuta în viața
lui. Stăpân pe orice situație și întreprindere, lui îi reușește
totul. Tocmai de aceea și vrea să se sinucidă: din sațietate.
Celuilalt sinucigaș nu îi reușește nimic: de la înot pînă la un
minim succes în viață și dragoste. Simetria funcționează
perfect.
Odată cu apariția unei tinere, cei doi colegi de sinucidere se
găsesc brusc într-o situație concurențială. Solidaritatea dintre ei
– și așa palidă – se volatilizează. Fata va ocupa poziția de
surpriză a vieții: trofeu compensator destinat ratatului sau noua
victorie dorită de învingător.