Moneda americana s-a depreciat puternic luna trecuta dupa ce Fed a anuntat ca si-ar putea incheia politica de crestere a ratei dobanzii de referinta.

Dolarul a pierdut 4,1% in fata monedei unice europene in luna aprilie, reprezentand cea mai mare depreciere din decembrie 2003, pe fondul asteptarilor privind sfarsitul politicii de aproape doi ani a Fed de crestere a ratei dobanzii de referinta, informeaza Bloomberg.

Moneda americana a coborat pe parcursul a sase zile consecutive, cea mai mare pierdere inregistrata din luna iulie a anului trecut, ca urmare a declaratiilor presedintelui Fed, Ben S. Bernanke, conform carora Banca Centrala a SUA ar putea sa nu mai ridice rata dobanzii de referinta “la un moment dat”, dupa 15 cresteri consecutive incepand cu iunie 2004. Remarca lui Bernanke a creat o presiune in plus pe piata valutara, investitorii temandu-se ca dolarul va pierde teren in fata monedei europene si a yenului.

“Posibilitatea unei pauze in politica SUA de crestere a ratelor dobanzii va duce la o depreciere a dolarului pana cand piata va indica altfel”, a declarat Paresh Nayar, directorul departamentului de schimb valutar al Development Credit Bank din Mumbai.

Dolarul si-a continuat deprecierea si vineri, cursul ajungand la o cotatie de 1,2634 dolari pentru un euro. Moneda americana a pierdut 3,4% in aprilie si in fata yenului, la o paritate de 113,83 yeni pentru un dolar, nivelul cel mai scazut din octombrie 2004. In cursul sedintei de tranzactionare de vineri, dolarul atinsese 1,2641 pentru un euro, nivel record din luna mai a anului trecut, si la 113,67 yeni pentru un dolar, valoarea cea mai slaba a monedei SUA din ianuarie 2005.

In topul celor mai active 16 monede de pe piata internationala, dolarul s-a depreciat fata de 15 dintre acestea in luna aprilie, numai saptamana trecuta coborand cu 2,4% fata de euro si yen.

Universitatea din Michigan a facut public un raport in care releva faptul ca indicele care urmareste increderea consumatorului in economia americana a scazut cu 1,5 puncte procentuale, pana la 87,4 de puncte in martie.

Economia americana a crescut in primul trimestru la o rata de 4,8%, cea mai ridicata din aproape doi ani.

“Exista o presiune puternica la vanzare pe dolar”, a precizat John McCarthy, directorul departamentului de schimb valutar al ING Financial Markets din New York. “Economia se afla la un nivel maxim de crestere”, a continuat el.

Alte rapoarte privitoare la vanzarile de locuinte si bunuri de folosinta indelungata au scos la iveala date peste asteptarile economistilor.

“Fortele pietei tind sa reduca lichiditatile in dolari ale investitorilor privati”, este de parere Mansoor Mohi-Uddin, director general al departamentului valutar la UBS, Londra.

In martie, Fed a urcat rata dobanzii de referinta pana la 4,75%, un maxim de cinci ani de zile, iar investitorii care tranzactioneaza contracte futures pe cursul monedei americane se asteptau la o noua crestere, de pana la 5% in luna mai.

Banca Centrala Europeana (BCE) a ridicat de asemenea rata dobanzii de referinta de doua ori din decembrie 2005, pana la 2,5%, iar piata estimeaza inca trei cresteri in anul curent. Banca Japoniei a mentinut aceasta rata la o valoare apropiata de zero inca din 2001, cu scopul de a combate deflatia.

Joia trecuta, oficialii chinezi au marit in mod surprinzator rata dobanzii de referinta pentru prima data din octombrie 2004, pentru a atenua cresterea prea accentuata a economiei Chinei.

O moneda chineza mai puternica va permite cresterea importurilor de bunuri din Japonia, cel mai mare partener comercial al acestei tari, fapt ce va intari yenul.

Dolarul s-a depreciat in fata monedei nipone si in conditiile in care oficialii G7 au facut un apel la o apreciere mai rapida a monedelor asiatice.