Domenia Credit, companie achizitionata anul trecut de gigantul american GE Money la pachet cu Estima Finance si Motoractive, a redus pana la 5,5% dobanda la creditul ipotecar in euro pentru cumpararea de locuinte si la creditul de nevoi personale cu ipoteca.
Acest nivel al dobanzii va fi aplicabil pentru intreg anul 2007 si este valabil pentru creditele contractate in perioada 19 aprilie – 30 iunie 2007.
“Am scazut dobanda la aceste produse de creditare cu peste doua procente astfel incat actualii si potentialii nostri clienti sa isi poata cumpara casa dorita sau sa contracteze un credit de nevoi persoanele cu un efort financiar mai mic”, a declarat Carmen Retegan, directorul general al Domenia Credit.
Pentru ambele tipuri de imprumuturi contractate in perioada amintita, dobanda anuala efectiva porneste de la 5,82%.
Incepand de la sfarsitul anului trecut, institutia financiara nebancara face parte din divizia financiara a grupului General Electric, dupa ce americanii au cumparat aceasta companie impreuna cu Motoractive si Ralfi (brandul de credite de consum Estima Finance) intr-o tranzactie in valoare de 140 milioane de euro.
Cele trei institutii financiar-bancare vor fi integrate intr-o singura entitate, sub numele de GE Money, insa oficialii companiei nu au decis inca daca aceasta va fi inregistrata ca o institutie financiar-bancara sau banca.
GE Money a anuntat ca va investi pe termen mediu 50 de milioane de dolari (38 mil. euro) in operatiunile din Romania, investitia initiala fiind de 15 mil. euro. Americanii si-au propus pentru acest an o crestere de 40% a businessului in Romania pe fondul deschiderii de noi unitati teritoriale, cresterii numarului angajatilor cu 50%, pana la 900, si lansarea de noi produse financiare.
Oficialii GE Money au explicat ca desi studiaza posibilitatea unor achizitii permanent, nu-si vor baza dezvoltarea operatiunilor din Romania pe achizitii, ci pe crestere organica.