Retailerul de electronice si electrocasnice Domo si-a externalizat de la inceputul acestei luni serviciile de logistica catre compania olandeza KLG (Kuijken Logistics Group) Europe. “Noua companie infiintata de grupul olandez, KLG Europe Logistics S.R.L., va prelua 180 de angajati dintre cei peste 1.200 din DOMO, precum si 6 depozite regionale, amplasate strategic in Bucuresti, Constanta, Craiova, Cluj-Napoca, Timisoara si Targu Secuiesc. Din aceste centre, KLG va coordona transportul intre depozite, magazine, precum si livrarile la domiciliu pentru clientii DOMO”, precizeaza Lorand Szarvadi, director general al Domo Retail. Domo este al doilea retailer de electronice si electrocasnice de pe piata locala si estima pentru anul trecut o cifra de afaceri de aproape 120 de milioane de euro. Compania a anuntat ca va deschide anul acesta 30 de magazine, dintre care cinci vor avea o suprafata medie de 2.000 de metri patrati. Domo opereaza in prezent 111 magazine cu o suprafata cumulata de peste 37.000 de metri patrati.