Nimeni nu crede, nimeni nu mai crede că moartea vine pe schiuri alunecînd cu coasa-n spinare nu mai poți pe nimeni convinge că-și face apariția ușor e drept, pe ușa din dos scrîșnind printre dinți un rîs de frică – nu, dragostea mea, nu ai de ce te teme totul este acolo – scris, transcris pe curat cu o mînă sigură nimic nu e vechi, nimic nu e nou sub soare o știm prea bine. În cești subțiri, cu un gest neatent atingi, apoi scufunzi în cafeaua fierbinte limbile de pisică ce bolborosesc ceva despre un înec prin imprudență. Apoi te ridici îți rotești brațele de parcă ai vrea din nou să încerci să zbori te mai plimbi puțin prin camera goală fără pereți fără mobilă fără amintiri îți îndrepți spatele, demn și cobori din capătul pîrtiei, pe schiurile tale zdrențuite. Și ieri va fi fost o zi. Don’t worry. Just be happy.