Nu m-am gandit niciodata ca sarabanda carageleasca dantuita de un secol de politicenii romani pe scena publica va fi imbogatita de un spectacol eroicomic la inceput de veac nou inspitat, de data aceasta, de legendarul cavaler de la Mancha.
Purta la inceput itari si opinci in Vechiul Regat cu numele Mihalache iar dincolo, in Ardeal, haina neagra cu guler alb, inalt, de conservator national, cu numele Iuliu Maniu. A fost o mezalianta taranisto-nationala cu inclinatii ba la stanga, ba la dreapta, dupa judet si regiune.
Guvernarea PN? a avut momente de varf populist cu promisiuni desarte si visuri neimplinite. Nu prea a ramas ceva deosebit in istorie de pe urma ei, asa cum aveau sa repete liberalii lui Bratianu, pe buna dreptate.
Principalul capital politic purtat pe pancarde, dupa decembrie ’89, avea sa fie anii de puscarie suportati cu stoicism de liderii sai in frunte cu Corneliu Coposu. La primele alegeri prezidentiale au socotit ca nici unul nu e de soi si l-au adus de la Londra pe democratul in croiala britanica Ion Ratiu.
Dar oricate lire sterline a cheltuit el din bogatia armatorului de vase, n-a putut cumpara prea multe voturi. S-a gandit atunci Coposu sa adauge in coada PN? o doctrina la moda in Italia si Germania – crestin democrat, desi era mai curand catolica decat ortodoxa.
I-a pus si o umbrela, Conventia Democrata, sub care sa se adune toti cei nemultumiti de prestatia FSN si a urmasilor sai, iar in 1996 strategema a reusit castigand alegerile si aducand la putere mult dorita guvernare de dreapta ceruta de Occident.
Combinatia CDR cu Partidul Democrat si UDMR a fost un dezastru atat de mare incat, la alegerile din toamna lui 2000, oamenii s-au gandit din nou ca âinainte era mai bine” si au votat masiv PDSR-ul lui Iliescu si Nastase. Din PN?CD s-a ales praf si pulbere.
Aici apare donchisotismul in versiune romaneasca. Un sir de lideri taranisti care nici macar nu stiu sa calareasca s-au suit fiecare pe cate o Rosinanta si au inceput sa lupte cu morile de vant si sa incruciseze spade intre ei, inlocuind sabiile cu cuvinte de ocara, obscenitati vulgare si flegme de la distanta.
Ei se acuza reciproc de coruptie si furtisaguri in toata regula si singurul lucru care ramane analistului politic este sa constate ca toti au dreptate.
Vechiul presedinte Ion Diaconescu se fereste sa nu-l loveasca vreun obuz din saliva si da tot timpul din cap, aprobandu-i pe toti combatantii. El ramane in folclor cu celebra sintagma: “In PN?CD exista disciplina dar nu se respecta…”
Victor Ciorbea s-a infipt in sa si nu mai lasa fraiele din mana pana la Congresul pe care-l vrea pe 14 august. Businessmanii Muresan, Sarbu, Opris se tin scai de pulpana lui.
Din aval vine Lupu care, daca n-ar fi canicula si-ar pune din nou straiele taranesti, urmat indeaproape de Chirita. ai acestia organizeaza un congres.
Oamenii acestia sunt convinsi ca fac politica.
Dar nici unul nu se gandeste la efectul pe care imbulzeala lor pentru scaune, care seamana cu morile de vant ale lui Don Quijote, il are in opinia publica sau in electorat. Deocamdata in sondaje nici nu-i gasesti. Cine o sa mai voteze asa ceva?
Ah, am uitat. Este cineva care e vital interesat in congresele taraniste: grupul Divertis.