Tragem linie după aproape o săptămână de huzur, în care, prin mărinimia guvernului, s-a pus lacătul pe România: circa o sută de mii de români – 0,5% din populație – au petrecut vacanța extinsă 1Mai-Paște în structurile turistice, cheltuind mai puțin de 5 milioane de euro, estimează la cald o asociație patronală din domeniu. În aceeași perioadă, România a pierdut probabil peste un miliard de euro în Produs Intern Brut nerealizat. Cifra e desigur doar o estimare grosieră, însă înspăimântător e raportul între pierderea certă de PIB și câștigul economic iluzoriu, clamat de guvern ca premisă a acordării unor zile libere nejustificate. Și e logic să fie așa, într-o țară în care ponderea turismului în economie este de sub 1%, iar puterea de cumpărare a populației s-a erodat accentuat în ultimii ani. Dar ce are logica cu politica?
Modul arbitrar și voluntarist prin care se decretează în România zile libere arată încă o dată cât de puțin a evoluat clasa noastră politică. În toate democrațiile așezate, numărul, frecvența și simbolistica zilelor libere dintr-un an sunt rezultatul unei negocieri sociale serioase între legiuitor – ca reprezentant legitim al societății – și sindicate – ca reprezentanți ai beneficiarilor, angajații. În urma acestui dialog rezultă un compromis rezonabil între necesitatea unui număr cât mai mare de ore lucrate – singura bază de construcție a prosperității! – și nevoia omenească de timp liber, de sărbătoare, de sacru. La noi, ca la nimenea: deși avem o listă generoasă de sărbători legale, nu există an de la Dumnezeu în care guvernul să nu decreteze zile libere suplimentare, fără studiu de impact, fără dezbatere publică și fără urmă de remușcare. Singurul criteriu este că, prin hazard calendaristic, una, două, trei zile să se nimerescă între două sărbători consacrate – și atunci „puntea“ de tras oblonul peste țară e garantată! Nici măcar nu mai trebuie să fie an electoral, reflexul populist al tuturor guvernanților României este să dea „boborului“ ceea ce ei cred că-și dorește: timp berechet de tăiat frunză la câini.
Las la o parte convingerea mea că românul gospodar și chibzuit nu are nevoie de astfel de pomeni de la guvern; i-am văzut pe mulți dintre ei și zilele acestea trudind să pună un ban deoparte, atât cât au putut într-o țară în care întregul sistem bugetar a fost plătit în avans ca să stea acasă șase zile!? Iar începând de săptămâna asta, ca de fiecare dată după sărbători mai lungi, bugetarii se vor recupera două-trei zile, apoi vor trimite popriri contribuabililor care nu au avut de fapt unde să-și plătească dările. Începe apoi mascarada cu recuperarea zilelor libere sâmbăta, o glumă pe care nici birocrații cu obrazul cel mai gros n-o mai predică.
Las la o parte și lipsa suspectă a oricărei reacții raționale din partea opoziției „de dreapta“ – dovada configurării unui spațiu de interese meschine transpartinice, reconfirmată de votul sfidător al parlamentarilor de a-și prelungi și mai mult vacanța muncitoreasco-pascală. Nu pot trece cu vederea însă dramatismul situației unei țări sărace, cu o creștere economică anemică, în clară divergență a nivelului de trai față de UE, dar care își permite luxul de a trândăvi aproape o săptămână, cu voie de la stăpânire. O țară în care transformarea sâmbetei în zi lucrătoare ar trebui să fie imperativ național se complace în iluzia bunăstării pogorâte din cer și se autocompătimește că are prea puține zile libere față de media europeană.
Tragem linie după aproape o săptămână de huzur și vedem cu ce ne-am ales: burțile și spitalele mai pline, țara pe ansamblu mai săracă cu vreun miliard de euro. Acum că guvernul a rezolvat posibila interzicere a micilor de către birocrații de la Bruxelles – care, apropo, lucrau când noi îi bombăneam la televizor – poate ne apucăm și de treabă. Nu de alta, dar mai e puțin și vin Rusaliile, apoi Sfânta Maria, Sfântul Andrei, 1 Decembrie, Crăciunul, plus două-trei zile legate, de la guvern și gata: a mai trecut un an, iar noi rămânem la fel de săraci.
Doru Lionăchescu este președinte al Capital Partners