Primele linii de tramvai cu cai in Europa au fost
infiintate la Paris (1854), fiind urmate de cele din Anglia (1860).
Sinele, inventate de Benjamin Qutram, au fost ingropate in pavajul
strazilor.
Consilierii Primariei Bucuresti au agreat noul mijloc de
locomotie, primarul de atunci autorizându-l pe Harry Hubert de
Marvee Slade (3/15 iulie 1871) sa construiasca drumuri de fier
americane.
Prima linie care a intrat in exploatare a fost Gara de Nord –
Obor (1872). Abia la 1 iunie 1873, prin intermediul unui Decret
Regal, Harry Slade a fost autorizat “de a face tramvaie (…)
intrebuintându-se pentru acestea cai, nu si locomotive“.
Slade putea sa-si transfere concesiunea obtinuta unei alte
persoane, mentionându-se ca nu avea drept de monopol. Lucra pe
cheltuiala sa, urmând sa se inteleaga cu proprietarii terenurilor
pe unde voia sa amenajeze linia. Sinele pe care urma sa le
realizeze trebuiau prevazute intr-un plan, unde se mentiona si
termenul-limita de finalizare a acestora. Daca nu respecta
data-limita, antreprenorul pierdea dreptul de executare a lucrarii
in favoarea unei alte companii. Pentru a-l determina sa respecte
termenul de finalizare, Primaria i-a acordat o scutire de la plata
taxelor pentru o perioada de cinci ani.
O alta linie de tramvai a unit Piata Sf. Gheorghe cu Gara
Filaret, compania care a realizat lucrarea obligându-se sa
intretina pavajele intre sine si la o distanta de 0,50 m de
acestea.
Bucurestenii au fost surprinsi de noul mijloc de transport,
gospodinele lasându-si ciorba pe foc pentru a vedea vehiculul numit
“Traivan”, “Trangavan” sau “Treanca-Fleanca”. Multi dintre
trecatori isi puneau dopuri de vata in urechi pentru a scapa de
zgomotul produs de tramvaie.
Spectacolul oferit de pasagerii tramvaielor cu cai a ramas
intiparit si in memoria contemporanilor: “Pe cele doua lavite
de-a lungul peretilor, calatorii stateau fata in fata, drepti ca
niste lumânari in sfestnic si, vrând nevrând, se uitau unii la
altii. Din când in când câte un drumet grabit facea semn, vizitiul
invârtea de manivela ca la o râsnita, striga «Trrru!…»
calul se poticnea, rotile scrâsneau, musteriii dinauntru
bombaneau si pasagerul cel nou se urca. Dar nu mai trecea mult si
clopotelul de deasupra capului vizitiului facea: bang, bang, bang!
Ce era? Un pasager ori pasagera, fara sa se ridice de pe lavita,
intindea de un snur ce atârna din tavan, vizitiul râsnea, calul se
poticnea, rotile scrâsneau si cotetul se oprea drept in poarta cu
nr. 13 a pasagerului grabit. Dar la nr. 26, pe cealalta parte a
ulitii, tragea alt pasager de snur“...
CATALIN PETRUT FUDULU (n. 15.09.1973). Doctor in istorie al Universitatii din Bucuresti (2006). A colaborat sau colaboreaza la revistele Angvustia, Acta Moldaviae Meridionalis, Document, Magazin Istoric, Historia (redactor in perioada 2002-2004), Dosarele Historia (redactor-sef in perioada 2002-2004), Dosarele Istoriei, Monumentul, Sangidava si Valahica, Ziarul de Duminica, insumand peste 250 de articole, publicate in periodice si volume colective, si peste 20 de comunicari la sesiuni de comunicari stiintifice.