Potrivit americanului, la punctul de frontiera Parkan existau numerosi prizonieri romani care asteptau, de cateva saptamani, sa obtina o autorizatie de trecere pe teritoriul Ungariei. Evident ca romanii nu puteau sa-si dovedeasca cetatenia, deoarece in momentul in care fusesera eliberati din lagare de catre sovietici, acestia le retinusera toate actele care se gaseau asupra lor.
Americanii nu s-au limitat la o simpla informare. Dorind sa evite incidentele la frontiera, au negociat cu autoritatile ungare din Szob si Budapesta, dar si cu Comandamentul Sovietic, o intelegere in doua puncte. Potrivit acesteia, prizonierilor romani li se garanta trecerea pe teritoriul Ungariei daca prezentau o adeverinta eliberata de Crucea Rosie din Praga. De asemenea, repatriatii trebuiau sa aiba asupra lor si o adeverinta eliberata de Consulatul Roman din Praga, din care sa rezulte ca sunt cetateni romani.
In Cehoslovacia au ajuns si o serie de prizonieri romani care veneau din Stockholm (Suedia), insa nu detineau adeverinte eliberate de Crucea Rosie. La 13 septembrie 1945, Ioan Popovici l-a rugat pe Gh. Duca, insarcinatul cu afaceri al Romaniei in Suedia, sa ia la cunostinta despre problemele cu care se confrunta pentru „o mai buna indrumare a prizonierilor”. Gh. Duca a precizat, la 23 septembrie 1946, ca toti prizonierii romani care s-au adresat Legatiei „pentru formalitatile de repatriere” au primit cate un pasaport, o foaie de repatriere si un certificat in care se mentiona ca „sunt refugiati din lagarele germane”. De asemenea, Gh. Duca a apelat misiunea militara romana din Budapesta solicitandu-i sa intervina la Comisia Aliata de Control din Ungaria „cu rugamintea ca autorizatia de tranzit sa fie transmisa la punctul de trecere Szob”.
Prizonierii romani care au solicitat repatrierea au completat un formular de interogatoriu in care trebuiau sa-si declare cetatenia si modul in care au fost capturati. Incepand cu 10 februarie 1947, ei au inceput sa soseasca in Romania in echipe de cate 10-20 de persoane, fiecare avand un „conducator de grup”. Pentru ei, calvarul se terminase.
Ziarul de Duminică
DOSARE DECLASIFICATE / Eliberati de sovietici
O serie de prizonieri romani de razboi din Cehoslovacia, internati in lagarul Unra Team 111, au fost eliberati in anul 1946. Despre soarta lor nu s-ar fi stiut daca americanul Mark Gordon, seful American Joint Distribution Committee, nu l-ar fi informat, la 9 august 1946, pe Ioan Popovici, consulul Romanei la Praga.