Operațiuni “acoperite”, “ascunse”, “murdare”

Legenda agentului singular, care desfășoară acțiuni de spionaj din însărcinarea unor agenții/servicii de informații, dar acționează independent, cel care poate fi considerat un “lup singuratic” a fost depășită în istoria modernă a spionajului. Motivele care au dus la o asemenea “cotitură” sunt legate fie de faptul că nu se mai afirmă asemenea personalități de excepție (cum a fost, ca să cităm exemplul “clasic”, Richard Sorge), fie de acela că răspunderea politică pe care o implică spionajul în perioada contemporană, de fapt începând de la Primul Război Mondial, este atât de mare încât ea nu mai poate fi lăsată în seama unei singure persoane, oricât de înzestrată ar fi, sau chiar a unei “rețele”, oricât de bine ar fi organizată ea.

De aceea, în mediul militar, politic și informativ preponderente au devenit așa numitele “operațiuni”, al căror scop este conjugat între aceste domenii. În domeniul informativ, care ne va interesa în mod special, operațiunile se definesc ca un complex de acțiuni coordonate, desfășurate de serviciile de informații, pe propriul teritoriu sau al altor țări, având un anumit scop informativ sau operativ.

Având în vedere că asemenea operațiuni au un caracter secret, ele mai sunt definite și ca “acoperite” (“covert) sau “ascunse” (“stealth”), constând în activități militare sau informative (de spionaj), desfășurate în mod clandestin și, de cele mai multe ori, în afara canalelor oficiale. Aceasta oferă posibilitatea ca autoritățile de stat, civile să nu aibă cunoștință directă de ele, ceea ce le dă posibilitatea acestora să se dezică de ele, să nege orice implicație directă. De cele mai multe ori, de asemenea acțiuni au cunoștință doar serviciile secrete care le organizează sau doar conducătorii unor departamente, șeful statului, în cazul Statelor Unite, președintele (documentele referitoare la asemenea acțiuni poartă mențiunea “For the Presidentăs eyes only”), singurul organism autorizat să le desfășoare fiind CIA, în cadrul căreia exista o secțiune specială cu asemenea însărcinări. În mod similar, în URSS, de “operațiunile acoperite” desfășurate de KGB, în cadrul căruia exista un “directorat” special în acest scop, avea cunoștință doar conducerea superioară a Partidului, secretarul general.

De fapt, de cele mai multe ori, se apelează la asemenea acțiuni, care au un caracter ilegal, atunci când alte categorii de activități, soluții de rezolvare a unor probleme litigioase, pe cale politică, diplomatică sau chiar militară nu au avut efect. Un alt avantaj al “operațiunilor acoperite” este efectul lor de surpriză. În ceea ce privește categoriile de acțiuni desfășurate ele vizează activități de dezinformare (“intoxicare”), sabotaje, asasinate, provocarea unor “lovituri de stat”, sprijin pentru diferite categorii de subversiuni în statele împotriva cărora sunt îndreptate, indiferent dacă exista sau nu o stare de război cu acestea. De fapt, în perioada contemporană, au apărut și alte forme de “operațiuni acoperite”, mai pernicioase, am spune “perverse”, îndreptate, nu rareori, chiar împotriva unor state neutre sau aliate. Acestea sunt motive pentru care asemenea operațiuni mai poartă epitetul de “murdare” (“dirty”)

Importanța “operațiunilor” a fost subliniată, mai ales în ultima vreme, de lucrări de specialitate, dintre care se impune aceea datorată unui specialist de prestigiu, Ernest Volkman, care, în lucrarea sa Spionaj trece în revistă “cele mai mari operațiuni de spionaj ale secolului XX”. Dar această lucrare a apărut în 1996, de când numărul, mijloacele și efectele lor au crescut în mod simțitor. În ceea ce ne privește, vom încerca să completăm asemenea lacune, mai ales cu referire la perioada contemporană.

Dar se poate într-adevăr afirma că unele din “operațiuni” au avut efecte care au influențat direct cursul istoriei, “au schimbat fața lumii” ? În opinia celor mai mulți specialiști răspunsul la această întrebare este pozitiv. Nu demult a apărut un volum care chiar în titlu insera sintagma “Spionajul sovietic a schimbat istoria Statelor Unite” (așa cum se întâmplă acum cu amenințarea teroristă). Dar se pare că și în acest domeniu a avut loc un fenomen de globalizare…

Fără a fi adeptul unor “teorii conspiraționiste”, împărtășim această opinia după care unele operațiuni acoperite au avut repercusiuni majore asupra istoriei contemporane, contribuind la declanșarea unor evenimente politice și militare majore sau grăbindu-le evoluția. Este o opinie pe care cititorii vor avea posibilitatea să o verifice.

Oricum, “operațiunile acoperite” se înscriu între “dosarele secrete” ale istoriei, deschise mai ales în ultima vreme și nici atunci complet…

În ceea ce privește denumirile care au fost atribuite unor asemenea operațiuni chiar de serviciile secrete care le-au organizat, ele apar, la prima vedere, ca misterioase, “încifrate”, dar, atunci când sunt analizate, reiese că ele nu sunt rodul fanteziei, ci al unor sugestii din cele mai directe.

O “preistorie” a operațiunilor

Perioada până spre mijlocul secolului XX poate fi considerată ca aceea a “preistoriei” operațiunilor, căci ele nu intraseră încă în atenția agențiilor/serviciilor secrete, preferându-se practica spionilor de elită, considerați în stare să rezolve orice probleme de natură informativă. Totuși, încă din această perioadă, apar “in nuce” o serie

de trăsături ale operațiunilor acoperite care treptat vor fi dezvoltate.

PERIOADA MODERNĂ

Încă de la începuturile Statelor Unite ale Americii, a existat preocuparea pentru organizarea unor “operațiuni”, cu mijloacele existente în acea perioadă. Chiar președintele George Washington, care manifesta un deosebit interes pentru acțiunile de spionaj, atât în timp de pace, cât și de război, a convins Congresul, în 1790, să aprobe stabilirea unui “Contingent Fund of Foreign Intercourse”, care, de fapt, a pus bazele unui serviciu secret, în atribuțiile căruia intra și organizarea unor “operațiuni acoperite” mai ales împotriva “statelor barbare” care, spre exemplu, dețineau prizonieri americani. În secolul XIX, asemenea operațiuni, având diferite scopuri, au fost organizate deocamdată în cuprinsul continentului american: Canada, Cuba, Hawai și America centrală, zone care se vor menține în atenția serviciilor secrete americane și în secolul XX.

PRIMUL RĂZBOI MONDIAL

Germania deschide drumul

Dar primele “operațiuni acoperite” la nivel mondial au fost organizate atunci când s-au constituit serviciile de informații, moderne, în preajma, dar, mai ales, în timpul Primului Război Mondial, iar inițiativa a aparținut Germaniei, vizate fiind chiar principalii adversari din tabăra Antantei, Statele Unite ale Americii și Marea Britanie.

În ceea ce privește SUA, se avea în vedere sabotarea potențialului său militar, mai ales în domeniul armamentului, deși, la data la care s-au produs primele acte de sabotaj, Statele Unite nu erau încă angajate în război.

Este vorba de ceea ce s-a numit “Operațiune Black Tom” (“Tom cel negru”)care a debutat, la 29 iulie 1916, cu exploziile provocate de agenți germani la o serie de depozite de armament din portul New York.

Operațiunea s-a extins, astfel încât, în perioada 1914-1918, au avut loc nu mai puțin 50 de acte de sabotaj pe teritoriul Statelor Unite, dintre care 30 numai la New York, vizând depozitele de armament din porturi și căile ferate.

Că a fost vorba de o operațiune organizată o dovedește faptul că, până la angajarea SUA în Război de partea Antantei, ea a fost coordonată chiar de ambasadorul Germaniei, contele Johann Von Bernstorff, în colaborare cu agenți profesioniști, între care unul din așii spionajului german, Franz von Rintelen, care au avut la dispoziție un fond de 150 de milioane de dolari.

După război, s-a constituit o comisie care a examinat pagubele provocate de acțiunile teroriste ale agenților germani. Între altele s-a stabilit că doar pentru explozia provocată la New York, în iulie 1916, Germania urma să plătească 50 de milioane de dolari.

În tot cazul, această operațiune a avut, în ultimă instanț, un efect…invers, căci a grăbit intrarea în război Statelor Unite. Totuși Germania va recidiva, căci, și în cursul celui de al Doilea Război Mondial, va organiza o operațiune similară.

Germania a încercat să organizeze asemenea operațiuni și în Marea Britanie, dar aici s-a lovit de faptul că serviciile de informații engleze, inclusiv cel al flotei, erau deja bine organizate, astfel încât “spionii kaiserului” nu au reușit să concretizeze operațiunile planificate.

Este interesat că, în dejucarea unei operațiuni de debarcare a Germaniei, un anumit rol l-a jucat scriitorul Erskine Childers care, încă în 1897, întreprinde cu o ambarcațiune personală mai multe croaziere în Marea Nordului, de-a lungul coastelor germane și daneze. Cu această ocazie, face o serie de observații, care îl duc la concluzia că flota germană ar putea avea posibilitatea să atace periculos coasta Angliei. Aceste constatări stau la baza romanului The Ridle of the Sands (Enigma de pe plajă), în care narează cum doi englezi, în cursul unei croaziere cu yachtul, descoperă întâmplător pregătirile desfășurate de marina germană pe insulele Friesland, în vederea unei invazii surprinzătoare asupra coastelor engleze. Cartea a stârnit un interes deosebit nu numai în rândurile cititorilor, ci și al politicienilor și strategilor militari. Specialiști din marină și din serviciile de informații s-au interesat în ce măsură volumul conținea ficțiune și constatări reale. La scurtă vreme după apariția cărții, Churchill, care, de-a lungul vremii, a deținut posturi de răspunde în cadrul amiralității, îi va spune lui Childers că într-adevăr germanii aveau în vedere o asemenea operațiune de debarcare.

PERIOADA INTERBELICĂ

Sovieticii preiau inițiativa

Oprațiunea Trust este considerată drept cea mai importantă acțiune de acest fel din Perioada interbelică, “meritul” de a o fi lansat revenind serviciilor de spionaj sovietice, deși debutante pe “frontul secret”. De fapt, este vorba de o operațiune de contrainformații și influențare organizată de serviciul de spionaj GPU prin care, potrivit istoricului Ernest Volkman, “Sovieticii îmbrobodesc Vestul”. Desfășurată în perioada 1921-1926, operațiunea a folosit ca “paravan” o organizație “monarhistă”, formată din foști ofițeri ai armatei țariste refugiați peste hotare, care au acceptat să colaboreze cu GPU în scopul de a induce în eroare serviciile secrete, dar și opinia publică din Occident asupra adevăratului caracter al Puterii sovietice și, în același timp, dădea posibilitatea de a-i identifica pe adevărații dușmani ai acesteia din interior. Lideri ai pseudoorganizației monarhiste a fost Alexander Iakușev și Iuri Artamanov. Informațiile obținute de operațiunea Trust au permis capturarea agenților englezi Lochardt și Sideny Reilly, care plănuiseră arestarea conducerii Partidului bolșevic și a lui Lenin.

Detalii asupra “operațiunii Trust” sunt puțin cunoscute, arhiva referitoare la desfășurarea sa rămânând secretă. În ultimă instanță, această operațiune a permis regimului sovietic să influențeze pozitiv imaginea sa în străinătate, dându-i, în același timp, răgazul de a-și organiza serviciile secrete și de a trece, în perioada următoare, la organizarea unor operațiuni de anvergură. În tot cazul, această operațiune a fost o “repetiție generală” pentru acțiunile desfășurate de NKVD în întreaga Perioadă interbelică de captare o unei serii întregi de intelectuali occidentali (așa-numiții “inocenți”) care, cu sau fără voia lor, au devenit agenți de influențare și propagandă pentru URSS.

Subiecte #dosare secrete#operațiuni speciale#serial istoric#spionaj