Actuala putere dă din ce în ce mai mult senzația că nu era pregătită de guvernare și că a preluat pur și simplu din mers agenda vechiului cabinet.
Se scufundă pe zi ce trece în același mod de lucru păgubos: legiferare în loc de administrare. În loc să facă un pas înapoi și să-și asume mai degrabă un statut de observator și de minimă intervenție până în alegeri, emite pe bandă rulantă ordonanțe de urgență.
În mod normal, acum este un timp de analiză și cunoaștere a resurselor, a structurilor, de creare a unei imagini despre economie, despre situația din învățământ, din sănătate, din infrastructură, din achiziții publice și de identificare a pârghiilor pentru acțiune.
Prea mare a fost tensiunea din acești ani pentru ca acela care vine acum la guvernare să nu încerce un minim gest reflexiv, de evaluare și apoi de acțiune.
În loc de asta, acest război infantil pentru cine reprezintă România la Bruxelles. Din acest punct de vedere, decizia de ieri a președintelui a fost înțeleaptă. Nu ar fi fost în beneficiul României forțarea reprezentării de către președinte – care ar fi putut să o facă dacă ar fi vrut.
Este o retragere surprinzătoare, așa după cum a mutat de multe ori președintele, dar care se va dovedi strategică – ai vrut să te duci, du-te, dar să văd ce faci, ești pregătit pentru ce se discută acolo?
Este un semn de maturitate că președintele nu a forțat dubla reprezentare la Bruxelles, iar prin avertismentul asupra insuficientei familiarizări cu temele reuniunii a subliniat un deficit al noii guvernări – graba de a acționa, de a intra în teme dificile fără o minimă documentare.
La ce bombe ticăie sub masă în economie, premierul Ponta ar fi trebuit să fie fericit că are cine să reprezinte România la Bruxelles în cunoștință de cauză și că nu este nevoit să-și aloce timp pentru această misiune.
Insolvența Hidroelectrica, diminuarea sau chiar întreruperea finanțării băncilor locale cu capital străin de către băncile mamă, derapajul cheltuielilor bugetare în mai care a adus deja depășirea deficitului țintă la șase luni sunt semnale nu proaste, ci foarte proaste.
Situația Hidroelectrica devine pe zi ce trece mai tensionată, iar problema s-a mutat din sectorul energetic în cel bancar din cauza expunerilor băncilor străine.
Dar chiar dacă ar fi fost și bănci românești la mijloc – cum poate că ar fi fost necesar, având în vedere că peste tot în lume grecii lucrează cu greci, francezii cu francezi sau italienii cu italieni – este un mare semn al întrebării cum de a fost acceptată cu așa ușurință această soluție a insolvenței.
Guvernul Ungureanu a căzut (și) pentru că s-a lăudat fără să fie cazul că a vândut o companie, Cupru Min, cu 200 de milioane de euro către o firmă obscură din Canada, dar decizia guvernului Ponta de a duce Hidroelectrica în insolvență are un impact negativ înzecit.
Din Ungaria până în Japonia și înapoi, în orice țară a lumii condusă de oameni responsabili, care știu că fără energie dezvoltarea este o himeră și nimeni nu se joacă cu siguranța sistemului energetic, guvernul ar fi fost supus unui bombardament mediatic uriaș după o asemenea decizie.
Din păcate, România dă semne că a ajuns la 20 de ani după Revoluție, ca într-o întoarcere în timp, la fel de înțepenită, împărțită între câteva centre de putere și nu mai are nervi, explozie și capacitate de presiune.
Despre situația din sistemul bancar, unde pe zi ce trece companiile locale sunt gâtuite de lipsa de finanțare în condițiile reducerii expunerii băncilor străine în România, niciun cuvânt.
Nu mai vorbim de faptul că niciunul din dosarele pe care actualul guvern a promis că le va lămuri – banii cheltuiți fără rezultate pe autostrăzi și pe piscine, scandalul de la AMPOSDRU, găurile uriașe de la CFR – nu are de două luni niciun răspuns. Un început sunt datele scoase la iveală la Romgaz privind cheltuieli nejustificate de 50 milioane de euro.
Multe și grele teme locale, care au nevoie de reacții rapide și pe care premierul le va găsi la întoarcere și mai acute. Nu îi va da nici François Hollande și nici Angela Merkel răspunsul.
Opiniile aparțin autorului și nu reprezintă neapărat poziția Ziarului Financiar.