“Mă numesc Remus Vulpescu și sunt președintele Consiliului de Administrație al Hidroelectrica. Am fost președinte de ședință la fiecare ședință a Consiliului de Administrație, iar hotărârea CA privind cererea de intrare în insolvență a fost semnată de mine și de alți membri ai CA. Eroarea mea dacă ieri am creat confuzii”, și-a început conferința de presă Remus Vulpescu, cel mai mediatizat om al zilei, care a hotărât intrarea în insolvență a celei mai mari companii de stat, cu active de 3 miliarde de euro.
“Nu avem în vedere nimic asociat cu falimentul, vânzarea de active, diminuarea unor capacități de producție sau alte speculații privind vânzarea și naționalizarea companiei”, a mai declarat Vulpescu în deschiderea conferinței pe care a susținut-o ieri, la ora 12:00, la sediul Hidroelectrica.Intrarea în insolvență a Hidroelectrica este rezultatul a zece ani de management dezastruos, perioadă în care compania a fost prăduită de “băieții deștepți”, cu sprijinul politicienilor care s-au succedat la guvernare, care au numit în funcții cheie, de director general și membri ai Consiliului de Administrație, persoane fără experiență în domeniul energetic sau administrativ, care au semnat contracte păguboase sau au închis ochii la semnarea lor.
Remus Vulpescu, un avocat specializat în insolvență în vârstă de 40 de ani, el însuși numit politic în fruntea Hidroelectrica de către Guvernul Victor Ponta, a consfințit dezastrul decizând în ședința de vineri a CA că unica soluție pentru redresarea companiei este reorganizarea ei. El recunoaște astfel neputința statului de a gestiona cel mai valoros activ al său.
“Să-mi dau demisia? De ce? Eu am administrat compania în ultimii opt ani?”, a răspuns senin Vulpescu la întrebarea adresată de ZF dacă își asumă responsabilitatea pentru acest dezastru.
El a explicat ieri cum s-a ajuns la această decizie: “Am cerut directorului general o informare detaliată privind situația financiară a companiei. În ședința de vineri a Consiliului de Administrație am analizat raportul conducerii executive și am decis că aceasta este cea mai bună soluție. Nu plecasem de la nicio intenție prestabilită, decizia am luat-o în urma analizei”.
El spune că Hidroelectrica se află într-o situație financiară dificilă și reorganizarea sub legea insolvenței este singura soluție pentru redresarea companiei, care s-a confruntat în ultimul an cu scăderea afacerilor și creșterea datoriilor. “Este evident că o societate cu active de 3 mld. euro care raportează un profit de un milion de euro, nici acela real, este un dezastru de management”, a declarat Vulpescu.
Hidroelectrica a înregistrat anul trecut un profit de 6,4 mil. lei (1,5 milioane de euro), la afaceri de 3 mld. lei (707 mil. euro), însă Vulpescu a lăsat să se înțeleagă că acest profit contabil a fost posibil doar prin neînregistrarea unui provizion și că altfel compania ar fi fost pe pierdere în 2011.
El a mai spus că deși nu are restanțe la rambursarea creditelor, Hidroelectrica nu mai are bani să plătească apa consumată la producerea energiei electrice, existând întârzieri de peste 90 de zile la plata facturilor către Apele Române și la plata dividendelor către Ministerul Economiei și Fondul Proprietatea din profitul pe 2010.
“Scopul procedurii este următorul: așa cum este prevăzut în lege, administratorii oricărei societăți care constată că nu mai poate face față din cauza lipsei de lichidități unor obligații financiare ajunse la scadență sunt obligați să solicite Tribunalului pronunțarea unei cereri de deschidere a procedurii insolvenței. Procedura insolvenței are ca unic scop identificarea corectă a problemelor cu care se confruntă societatea comercială debitoare, identificarea unor soluții la acele probleme după ce vor fi fost identificate și aplicarea concretă a soluțiilor identificate, aprobate și de creditori și de acționari, prin intermediul administratorului judiciar, în scopul reorganizării activității, în scopul plății tuturor datoriilor”, a spus el.
El nu răspuns însă la întrebarea dacă ar fi existat și alte soluții în afară de intrarea în insolvență și nici nu a comentat pe marginea contractelor cu “băieții deștepți”, considerate de mulți ca fiind principala țintă a acestei proceduri de reorganizare.
“Procedura insolvenței nu este niciun fel de stratagemă sau de tertip. Noi nu asociem în acest moment aceste contracte cu reorganizarea Hidroelectrica. Administratorul judiciar va avea sarcina de a găsi soluții pentru maximizarea averii debitoarei.”
Totuși, el a lăsat să se înțeleagă că prin insolvență se urmărește eliminarea cauzelor care au condus la situația actuală a companiei.
“Cu ocazia ocupării funcției în Oficiul Participațiilor Statului și Privatizării în Industrie (OPSPI), am ajuns la concluzia că în țara asta se produc foarte mulți bani. Companiile de stat generează foarte mulți bani. Acești bani nu sunt vizibili în companiile de stat care îi generează. Există foarte multe cazuri în care activitatea societăților cu capital integral sau majoritar de stat se derulează prin case de comerț, prin firme off-shore, prin firme interpuse, prin terțe părți, din România sau din străinătate.”
Premierul Victor Ponta declarase ieri, la întoarcerea de la Viena, că de vină pentru situația actuală a companiei ar fi contractele de vânzare de energie la prețuri preferențiale, semnate de foștii miniștri ai economiei, făcând referire directă la contractele semnate de Adriean Videanu.
Hidroelectrica vinde 70% din energia pe care o produce prin contracte bilaterale încheiate cu companii importante din industrie, precum Alro Slatina, ArcelorMittal Galați, dar și cu firme de trading, cu câțiva angajați, care iau energia ieftină și o revând la prețul pieței. Aceste contracte au adus în ultimii zece ani pierderi de circa 1,5 miliarde de euro pentru Hidroelectrica și profituri uriașe unor traderi de energie precum Energy Holding și Alpiq, controlați din umbră de persoane foarte influente și cu puternice conexiuni politice. Unele contracte datează încă din 2003, din vremea guvernării PSD, altele sunt mai recente. Toate au fost prelungite însă în 2010.
Totul cu complicitatea miniștrilor care s-au succedat la Ministerul Economiei și a persoanelor pe care aceștia le-au numit în Consiliul de Administrație al companiei și în funcția de director general.
Fostul ministru al economiei Adriean Videanu declara în urmă cu o lună la emisiunea Gândul Live că el nu a știut condițiile în care au fost prelungite contractele cu “băieții deștepți” în 2010, când el era în funcție.
“Era problema Consiliului de Administrație. Eu vreau să vă spun, așa cum a ieșit întregul pachet, i-aș decora pe acești oameni. Au salvat o companie de la faliment”, a declarat Adriean Videanu la Gândul LIVE.
În 2010 Consiliul de Administrație al Hidroelectrica era condus de Tudor Șerban, la acea vreme secretar de stat în Ministerul Economiei, iar din CA mai făceau parte Mihai David, în acea vreme director general al companiei, adus de Videanu, Bogdan Drăgoi, care era secretar de stat la Finanțe, iar apoi a devenit chiar ministru de finanțe. Ionică Raicu, unul dintre oamenii care au venit odată cu Videanu de la Primăria Bucureștiului la Ministerul Economiei, și Florentina Constantinescu.
Fondul Proprietatea, acționarul minoritar al Hidroelectrica, cu 20% din acțiuni, i-a dat în judecată pe patru dintre acești administratori pentru unul dintre contractele prelungite atunci, cel cu ArcelorMittal.
Totuși, chiar dacă Fondul Proprietatea a avut membru în Consiliul de Administrație al Hidroelectrica, începând din februarie 2011, asta nu a adus mai multă eficiență în administrarea companiei și nu a putut preveni cererea de acum de intrare în insolvență.
Ponta: Videanu a aprobat exporturi de energie sub prețul pieței
Premierul Victor Ponta a prezentat, marți, într-o conferință de presă, două documente despre care a spus că fac referire la exporturi de energie electrică sub prețul pieței, aprobate de fostul ministru al economiei Adriean Videanu, el exprimându-și convingerea că DIICOT și DNA vor elucida acest caz.
“Începem să găsim documente privind organizarea exportului de energie electrică la prețuri de 128 de lei pe MW, 174 și 180, în timp ce prețurile pe piață erau 220, semnate de… aveți dreptul să ghiciți cine le-a semnat, că vi le și dau – avem și datele 25.08 2010 și 03.09.2010 – domnul… cel care nu minte, nu fură, el se jură că nu fură și l-am prins cu notele… domnul Adriean Videanu. Sunt convins că DIICOT și DNA vor elucida toate aceste aspecte, pentru că o să fiți foarte uimiți unde a ajuns această energie. Eu știu – prin Cipru, în Piatra Neamț”, a spus Ponta.
Premierul Victor Ponta a făcut această declarație în conferința de presă pe care a susținut-o pentru a răspunde acuzațiilor de plagiat.
În urmă cu o săptămână, democrat-liberalul Adriean Videanu a criticat “nivelul discursului” premierului Victor Ponta care spunea despre fostul ministru al economiei că “nici Videanu nu crede ce spune Videanu despre Hidroelectrica”. Mediafax
Cine sunt administratorii Hidroelectrica din 2010, care au prelungit contractele cu “băieții deștepți”
- Tudor Șerban (foto)
Fost secretar de stat în Ministerul Economiei, a fost membru în Consiliul de Administrație și apoi președinte al Hidroelectrica din 2010 până la începutului acestui an.
- Mihai David
A venit la conducerea Hidroelectrica în vara anului 2009, numirea sa fiind aprobată de fostul ministru al economiei Adriean Videanu. El l-a înlocuit pe Traian Oprea, care a condus compania circa opt ani. A fost președinte al organizației PSD Brașov. În ianuarie 2001 a devenit secretar de stat pentru dezvoltare regională în Ministerul Dezvoltării și Prognozei, iar din iunie 2003 până în decembrie 2004 a fost consilier de stat al premierului Adrian Năstase.
-
Bogdan Drăgoi
A fost ministru de finanțe în guvernul Ungureanu. El este unul dintre cei mai tineri demnitari români, începându-și cariera în administrație de la vârsta de 25 de ani. El este fiul lui Dan Drăgoi, un om de afaceri extrem de puternic, dar discret, de la începutul anilor ’90. A fost și în conducerea Fondului Proprietatea și a Comisiei care a selectat administratorul FP.
-
Ionică Raicu
Inginer absolvent al Facultății de Automatică și Calculatoare. Din 1992 lucrează în sectorul public, trecând pe rând pe la Administrația Domeniului Public, Administrația Străzilor, unde a coordonat diviziile IT, apoi în Primăria Municipiului București, unde a fost director al direcției de operațiuni. Din februarie 2009 este director în Ministerul Economiei. În prezent este membru în CA la Transgaz.
-
Florentina Constantinescu
A fost director general al Direcției de Achiziții Publice din Ministerul Economiei și a fost numită în funcție de fostul ministru Adriean Videanu
-
Marius Cristian Dogaru
Este șeful reprezentanței de la București a grupului german Ferrostaal și a fost numit și în consiliul de administrație al Nuclearelectrica și al Complexului Energetic Rovinari.
-
Doru Gheorghe Voicu
A fost consilier pe probleme de energie al fostului ministru al economiei Adriean Videanu și a fost și în CA al transportatorului de electricitate Transelectrica.
