Polonia si Ungaria au segmentat lantul generarii si distributiei energetice si sunt pe cale sa tranzactioneze energia pe o bursa libera, dand astfel semnalul unei piete bazate pe competitie, pe cand Republica Ceha ar putea alege varianta transformarii monopolurilor de stat in monopoluri private – reglementate ce-i drept, dupa model occidental, de organisme publice. Varianta unei piete libere, pe care concurenta sa stabileasca pretul pe baze competitive pare la prima vedere mai aproape de modelul unei Uniuni Europene (UE) catre care se indreapta statele estice. Ultimele luni au insemnat pentru UE liberalizarea in acest sector, urmata de scaderi abrupte ale preturilor – scaderi care au darul de a spori competitivitatea industriei batranului continent intr-un moment important in cursa transatlantica. In plus, liberalizarea pietelor este o tendinta globala manifestata in spatiul european si nu numai, fiind vazuta drept un mod mai eficient de alocare a resurselor.
Alegerea arhitecturii energetice interne a statelor estice nu este insa una triviala, trendul general manifestat in vestul continentului la nivel supranational nefiind direct importabil in est la nivel national din cel putin cateva considerente evidente.
In primul rand, state cu producatori si distribuitori unici nationali puternici mai exista si in cadrul Uniunii Europene, ceea ce nu impieteaza concurenta lor la nivel continental, ci, dimpotriva, o intareste prin existenta unor jucatori puternici, apti a culege avantajele oferite de dimeniune. In al doilea rand, unul dintre avantajele aduse de liberalizarea pietei energetice occidentale – si anume scaderea preturilor – nu este previzibil a se repeta prea curand in estul continentului, oricat de apriga ar fi concurenta.
Alegerea structurii acestei industrii este asadar una care tine de strategia economica regionala – de resursele disponibile, potentialul de export si necesarul intern. In vreme ce Republica Ceha, prin pozitia favorabila in vecinatatea celei mai mari puteri economice europene poate spera la un potential de export practic nelimitat, fapt ce justifica incurajarea aparitiei unor jucatori puternici si sporirea capacitatii de productie, Ungaria prefera varianta unei competitii interne. In ceea ce priveste Romania, problema se pune in aceeasi parametrii, variabilele fiind realismul existentei unei piete de desfacere in sudul continentului, precum si perspectivele consumului intern strict dependent de dezvoltarea industriala de ansamblu.
Nu lipsit de semnificatie poate fi faptul ca toate statele central europene si-au definitivat, sau sunt pe cale sa-si definitiveze, o strategie energetica numai dupa clarificare unui trend economic si de integrare regionala – ceea ce ar implica faptul ca variabilitatea acestor factori in cazul Romaniei diminueaza din gravitatea nestructurarii pana acum a unei politici energetice pe termen lung, fara insa a scuza lipsa unei strategii de ansamblu. Daca optiunea Europei Centrale este in orice caz usurata de plasarea sa intre o regiune bogata in resurse (Comunitatea Statelor Independente) si una cu potential de crestere (Franta, Germania), ceea ce ofera o nisa profitabila, pentru Romania datele problemei nu sunt tot atat de clare, geografia economica a regiunii fiind in plina structurare.
Argumente pentru concentrarea puterii
Ministrul ceh al Industriei si Comertului Miroslav Gregr si-a exprimat intentia de a-si impune propriul plan in ceea ce priveste privatizarea in sectorul energetic, plan ce prevede comasarea pachetului majoritar pe care statul il detine la producatoril de energie CEZ cu cei 16 distribuitori regionali intr-un pachet ce va fi ulterior vandut unui puternic investitor strain. Acest lucru are loc dupa ce guvernul ceh a pregatit, impreuna cu firme straine de consultanta, sapte planuri de segmentare a companiilor energetice – printre care importatorul de gaze naturale Transgas si CEZ. O solutie finala a fost amanata pana la mijlocul lunii iunie, insa surse guvernamentale indica drept probabila alegerea solutiei sustinute de Gregr.
Oficiali ai CEZ, pe care o decizie in acest sens i-ar avantaja prin prisma puterii oferite, au sustinut planul ministrului industriilor. “Trebuie sa ne gandim la faptul ca ar putea fi rational sa avem un mare producator de energie cu capacitati de distributie, in aceeasi companie”, a spus Ladislav Kriz, purtator de cuvant al CEZ, dand exemplul Suediei si Italiei, unde exista cate un singur mare producator energetic.
Exista insa si critici ai planului Gregr, care sunt de parere ca CEZ ar capata o putere prea mare prin consolidarea celor 24 de centrale electrice si 16 distribuitori regionali, practic eliminand orice competitor de pe piata. La aceste obiectii, Kriz atrage atentia ca oricum CEZ se va afla sub atenta supraveghere a unui for de reglementare care ar permite orice practici monopoliste.
Contextul european
Piata europeana a electricitatii este deja liberalizata, urmeaza ce a gazelor naturale, ceea ce inseamna o buna oportunitate pentru tarile din centrul continentului. Teoria a fost confirmata de evenimente – competitia intre companiile scapate de sub supravegherea statului a condus la prabusirea preturilor si la tendinte evidente de consolidare in aceasta industrie datorita scaderii ratei profitului. Acelasi lucru este preconizat si pentru sectorul gazelor naturale.
Promotorii pietelor libere spun ca aceasta este calea pe care trebuie sa inainteze si tarile estice ale continentului – calea eliberarii companiilor din sector de sub influenta statului, in fapt a politicienilor. Experienta vestica a aratat ca nu exista monopol natural in acest sector, spun sustinatorii liberalizarii, o corecta organizare a pietei si un rol pasiv al statului fiind cheia succesului. Competitia este cea care va obliga producatorii, spun acestia, sa devina mai eficienti si sa vanda mai ieftin. Trebuie insa observat ca acest lucru nu spune nimic despre dimensiunea companiilor din piata, pe cale de consecinta a alegerii in procesul de privatizare. Doctrina pietelor libere spune, oricum, ca piata va fi cea care va determina dimensiunea optima a companiilor, prin fuziuni si dezintegrari. In vreme ce pe termen lung acest lucru poate fi valabil, pe termen scurt insa, lucrurile nu stau tocmai asa. Nici legislatia Uniunii Europene nu limiteaza dimensiunea companiilor din sector, singura constrangere fiind aceea ca toate sa aiba acces egal la piata.
Varianta est-europeana
Scenariul pietelor libere care vor duce la scaderea preturilor energetice in estul continentului mai intampina o critica – preturile nu vor avea prea curand (daca vor avea vreodata) o dinamica descendenta, singurul sens fiind in sus. Motivatiile de ordin politic au condus la scaderea exagerata a preturilor in acest domeniu incat, cel putin in ceea ce priveste segmentul populatiei (gaze naturale sau electricitate), preturile nu pot decat sa creasca, oricat de apriga s-ar anunta competitia.
In ceea ce priveste stadiul privatizarilor de pana acum, cu exceptia catorva rafinarii profitabile, numai Ungaria poate aduce argumentele privatizarii in sector, mai precis pe segmentul energiei electrice. In toate celelalte state, lucrurile s-au impotmolit la redactarea proiectelor de privatizare si de restructurare. Tendinta generala este insa una de accelerare a privatizarii, dupa ce exemplul de succes al Poloniei a trezit interesul in regiune – dar ingrijorarile guvernantilor fata de evolutia ulterioara a preturilor face ca lucrurile sa treneze.
Cale de mijloc nu exista
Intr-un raport asupra strategiei de sector in regiune, Andersen Consulting considera ca nu exista alternativa la cele doua variante de arhitectura energetica – segmentarea lantului si liberalizarea pietei, respectiv pastrarea unor jucatori puternici si reglementarea lor de catre organisme eficiente. Pastrarea unor mari compani ar avea avantajul intrari lor cu reale sanse pe piata unica europeana. Segmentarea industriei si atomizarea marilor jucatori ar aduce, pe de alta parte, avantajele competitiei. Alegerea acestei din urma variante insa este mai putin agreabila decat ar parea la prima vedere de vreme ce ea ar putea da nastere aparitiei unor companii prea mici pentru a fi viabile economic. In prezent, in Polonia exista 350 de producatori si 33 de distribuitori de energie electrica, insa nu toate economiile din regiune au dimeniunea necesara justificarii variantei atomizarii. Tendintele de consolidare sunt deja evidente in Europa Centrala si, o data cu stabilizarea situatiei, vor deveni vizibile si in regiunea Balcanilor. Un studiu PriceWaterhouseCoopers arata ca, in viitor, Europa Centrala va fi dominata de patru mari companii occidentale de electricitate – una franceza, doua germane si una suedeza.