“Un grup de investitori privați români din domeniul energiei și o companie italiană sunt interesați să preia Vulcan”, au afirmat sursele.

Compania Vulcan este specializată în producția de generatoare de aburi și este controlată de omul de afaceri Ovidiu Tender prin Grupul Energetic Tender SA București, care are o deținere de 74,79%.

Contactat de MEDIAFAX, Tender a afirmat că “tot timpul” a existat interes pentru preluarea Vulcan și că acesta este în creștere în ultima perioadă.

“Este vorba de două companii europene de profil, care vor să aibă o bază de producție. În viață totul este de vânzare, dar nu sunt negocieri, este un interes. Tot timpul au fost companii preocupate de Vulcan. În ultima perioadă există un interes mai mare, care se explică prin succesul pe plan mondial al Vulcan și prin rezultatele companiei, atât financiare, cât și în ce privește comenzile pe care le are”, a spus omul de afaceri din Timișoara.

El nu a dorit să dezvăluie identitatea celor două companii.

Potrivit celor mai recente informații, Vulcan are contractate comenzi și lucrări de 123 milioane de euro pentru următorii 2-3 ani.

În luna martie compania a anunțat că a câștigat o licitație organizată de Kuwait Oil Company pentru livrarea unor echipamente în valoare de 54 milioane de dolari. Contractul se va derula pe o perioadă de cinci ani și vizează fabricarea și livrarea către Kuwait Oil Company a unor unități de pompare și a pieselor de schimb aferente.

Vulcan are circa 900 de angajați, iar anul trecut a avut o cifră de afaceri de 23 milioane de euro, estimată să ajungă la 35 milioane de euro în acest an.

Subiecte #companii#Vulcan