Forumuri virtuale, cercuri de interes, grupuri de discutii, liste de e-mail, jurnale web… Pentru profanul care paseste in spatiul Retelei, prima senzatie este cel mai adesea dezorientarea. O lume bizara care, dincolo de volumul coplesitor de informatie, pare mai degraba un urias spatiu de taifas. O imensa palavrageala. E ca si cum ai baleia cu un receptor radio undele scurte si ai incerca sa asculti toate programele deodata.
In realitate, dupa inevitabila zapaceala initiala, fiecare dintre noi ajunge sa-si instaureze propria ordine, in virtutea careia lucrurile incep sa capete sens, sa se aseze firesc in jurul intereselor noastre personale. Pasul urmator este constientizarea faptului ca Reteaua este un spatiu public iar instinctele noastre sociale isi spun cuvantul. Atractia comunitatilor din spatiul virtual devine irezistibila si foarte curand devenim “netateni”. Confruntarea cu noianul de informatii si de opinii divergente ne dezvolta o forma speciala de discernamant si, astfel, redescoperim ca implicarea noastra civica, sau sociala, sau politica, este posibila si necesara.
Si astfel, dincolo de marea palavrageala, se nasc actiuni cat se poate de concrete. Indiferent de amploarea acestora, important este ca participarea fiecaruia dintre noi este asumata individual. Suntem implicati cu vocea noastra unica. Suntem importanti. Contam.
In urma cu cativa ani, in orasul in care locuiesc s-a petrecut un eveniment care ar fi putut trece neobservat. Autoritatile au ridicat un cetatean strain care nu avea actele de sedere in regula, l-au imbarcat intr-o masina si l-au trimis catre capitala pentru a fi dat in primire ambasadei tarii sale. Era vorba de un medic iranian, stabilit de multi ani in oras, cu familie, cu copii si cu o cerere de cetatenie depusa de cativa ani. Nu era un anonim: se facuse remarcat prin preocuparea sa constanta pentru copiii strazii, carora adesea le oferea adapost si hrana in propria sa locuinta si cu care reusise sa realizeze spectacole artistice. Chiar si o piesa de teatru.
Dar mai era o problema: Ardeshir abandonase islamul, ceea ce in ochii autoritatilor iraniene echivala cu o grava tradare. Era o chestiune de ore. Telefoanele au inceput sa sune, e-mail-urile sa circule si in timp record a fost creata o pagina web care prezenta cazul si aduna semnaturi in sprijinul medicului. Au subscris o multime de cetateni, multi dintre ei aflati la mii de kilometri de casa. Mass-media a preluat cazul iar cand stirile ProTV au relatat situatia, autoritatile au dat inapoi si medicul a fost salvat. In scurt timp avea sa primeasca cetatenia romana.
La o alta scara s-a desfasurat lucrurile in cazul – celebru in lumea informaticii romanesti – unei controversate hotarari de guvern (HG 936) publicata in Monitorul Oficial in 29 decembrie 1998. Foarte pe scurt, hotararea se referea la transformarea Institutului de Cercetari in Informatica (ICI) intr-o institutie care, alaturi de caracterul comercial, sa intruneasca si atributii in domeniul reglementarilor de interes national in domeniul IT. Pe langa faptul ca ICI capata astfel un statul privilegiat pe piata – devenind si jucator si arbitru – hotararea mai prevedea si posibilitatea ca ICI sa preia direct, in calitate de antreprenor general, proiecte de informatizare “de mare interes national”.
Un prim comentariu a fost postat la 27 ianuarie pe un forum virtual numit TIC-Lobby – reunind cateva sute de membri activand in domeniul IT in tara si strainatate. Comentariul a starnit o adevarata furtuna. Textul hotararii a fost publicat pe pagina Web a forumului, alaturi de alte texte de lege conexe, iar discutiile ulterioare au scos in evidenta o lunga serie de nereguli si de exprimari cel putin neglijente. Cum ar fi, de pilda, posibilitatea ca anumite “echipe specializate” sa se transforme in societati comerciale independente “care astfel vor deveni parteneri de incredere ai institutului”. Mai mult, ICI era abilitat sa preia de la alte firme produse software in scopul dezvoltarii acestora in comun. O alta prevedere permitea institutului sa functioneze cu pierderi, acestea urmand sa fie acoperite din credite bancare.
S-a convenit ca hotararea guvernului – care transforma ICI intr-un soi de regie nationala cu puteri discretionare in domeniul IT&C – era in contradictie flagranta cu toate principiile pietei libere iar persoane avizate in domeniul juridic au punctat numeroase incalcari ale Legii Concurentei. Se punea problema unui protest, care, dat fiind caracterul informal a grupului constituit in jurul forumului, nu putea veni decat din partea fiecarui membru in nume propriu. Unul dintre acestia publica pe propriul sit web un banner negru care face trimitere la o pagina de web care prezenta o analiza detaliata a situatiei. Alti membri ai grupului preiau initiativa, care se raspandeste apoi rapid. In scurt timp, aproape o suta de situri romanesti adopta banderola neagra, in vreme ce membrii forumului declanseaza o campanie de informare a comunitatii informatice, a mediilor de informare in masa si a Consiliului Concurentei. Asociatiile profesionale si patronale sunt chemate sa-si precizeze pozitia in vreme ce ANCI (Agentia Nationala pentru Comunicatii si Informatica) se vede pusa in situatia de a da explicatii si de a recunoaste “neglijente de exprimare”.
Presa de specialitate a fost prima care a preluat protestul, dar relatari au inceput sa apara si in presa de mare tiraj. Asociatiile profesionale – ANIS, ARIES si ATIC – isi formuleaza pozitiile si le publica pe TIC-Lobby, recunoscut ca fiind “cartierul general” al protestului, locul unde se puteau afla in orice moment ultimele evolutii ale evenimentelor. Pe forum incep sa intervina si unii reprezentanti ai ICI precum si unele voci guvernamentale. In cele din urma, evenimentele au iesit din zona virtualului. Consiliul Concurentei confirma faptul ca HG 936 incalca prevederile Legii Concurentei, ANCI invita reprezentantii asociatiilor profesionale si ai ICI la negocieri si se cauta masuri pentru corectarea hotararii.
Astazi, ICI este un institut de cercetare aflat in subordinea Ministerului Comunicatiilor si Tehnologiei Informatiei.
Atat in cazul relativ minor al medicului iranian din orasul meu, cat si in cazul buclucasei hotarari de guvern, Internetul ne-a oferit posibilitatea de ne face auziti si, in cele din urma, ascultati. Poate ca vremea manifestatiilor pe marile bulevarde a trecut. Poate ca spatiul Retelei va fi cel al renasterii spiritului civic. Sau, poate, ultimul sau refugiu…