Stan Stoica
România după 1989. Enciclopedie de Istorie
Editura Meronia
O nouă sinteză consacrată celei mai recente perioade a istoriei românești. Prima parte a volumului cuprinde o amplă cronologie, în care, din noianul de evenimente politice, economice și sociale, sunt selectate cele mai semnificative, cu consecințe durabile. Un loc aparte îl ocupă, firesc, momentul fondator al noii epoci, anul internațional 1989, și evenimentele din decembrie, de la Timișoara și București. Fiecare dintre următorii 20 de ani se deschide cu o concentrată sinteză care surprinde nu doar nucleul evoluțiilor interne, ci și contextul lor internațional. O a doua secțiune a volumului este consacrată evoluției sistemului constituțional și istoricului partidelor politice parlamentare, urmat de biografiile celor mai importanți lideri politici postdecembriști (șefii de stat și de guvern, președinții Senatului și ai Camerei Deputaților). Ultima parte sintetizează rezultatele tuturor alegerilor parlamentare, prezidențiale, locale, europarlamentare și ale referendumurilor naționale, componența tuturor guvernelor postcomuniste, datele de bază ale recensămintelor din 1992 și 2002 și ale statisticilor economice. O cuprinzătoare bibliografie și un indice de nume încheie lucrarea.
Pentru analiști, istorici, economiști, oameni politici, lucrarea constituie un instrument de lucru ușor de consultat, cu informații riguroase, prezentate cu necesara detașare a istoricului. Nu mai puțin interesantă este însă și pentru publicul larg, pentru oricine este interesat să revadă istoria căreia, în ultimele două decenii, românii i-au fost martori și, deopotrivă, actori. O perioadă bogată în convulsii, dar și în aspirații și evoluții care, așa cum subliniază autorul, au adus țara din Tratatul de la Varșovia în NATO, din CAER în UE, de la monopartidism la democrație, de la granițe cvasiimpermeabile la “puncte de trecere a frontierei”, de la penuria de alimente la o societate de consum.
Prin dimensiuni și cantitatea de informație, volumul este probabil cea mai amplă lucrare cu profil enciclopedic consacrată acestei epoci, impunându-se ca o carte de neocolit pentru cine dorește să înțeleagă România de astăzi.
Absolvent al Facultății de Istorie, Universitatea București (1997), profesorul Stan Stoica a mai publicat la Editura Meronia și alte lucrări consacrate perioadei postcomuniste: Dicționarul partidelor politice din România, 1989-2004 (2004) și România 1989-2005 (2005) ș.a.Este coautor și coordonatorul lucrărilor colective Dicționar de Istorie a României (2007)și Dicționar biografic de Istorie a României (2008), precum și coautor la Enciclopedia de Istorie a României (2003) și Dicționarul domnilor Țării Românești și Moldovei (2009), apărute la aceeași editură.