S-ar zice ca ne place de el. In fiecare zi din ultimele 365, confortul si pacea lui interioara sunt preocupari extrem de importante pentru stapan.
Pentru el apa e mereu propaspata, cerealele apar atunci cand le cere, si chiar si piscina (pe care proprietarul nici n-o viseaza pentru el insusi) e o necesitate repede satisfacuta. Cu alte cuvinte, omul care il creste e de multe ori cel mai bun prieten al porcului.
ai nu vorbim aici despre marile combinate agro-zootehnice, cate or mai fi ramas. Ci de porcul individual, locuitor pe langa casa omului de la tara.
Vorbim despre porcul simplu si naiv, devenit aproape membru al familiei, inconjurat cu grija si respect, facut sa creada ca e in siguranta, ca dorintele lui conteaza si ca, in general, viata merita sa fie traita.
Tragica naivitate, care se razbuna intr-o zi de iarna, cand porcul nu mai poate decat sa constate ca binefacatorii lui sunt de fapt niste carnivori fara mila.
Nici un alt animal n-a lasat o urma atat de importanta in datinile si folclorul romanesc. In comparatie cu el, cainele face doar figuratie. Literatura populara ne-a dat Povestea Porcului, in vreme ce Povestea Cainelui Credincios e o creatie culta, probabil opera vreunui vegetarian.
Chiar si in Miorita, oaia – un alt animal comestibil – reuseste in ultima clipa sa-i sufle dulaului credincios rolul principal.
In sfarsit, alintul cel mai neaos, “Mancate-ar mama!” ne spune clar ca la romani, dragostea isi cere implinirea (si) in stomac. Morala e dureroasa, dar inevitabila : ii iubim mai tare pe cei pe care ii putem manca.
Porcul, care nu se sinchiseste atat de tare de noi, e tinta a nenumarate ritualuri : in unele locuri e botezat, in altele parfumat inainte de sacrificiu.
Atacului miselesc impotriva bietului animal i se da si un aer crestin : prima taietura dupa cea de la gat se face pe ceafa, in cruce.
Dupa asasinat, sangele lui e folosit pentru cate un zbenghi pe fruntea copiilor, ca sa creasca mari si rotofei, asemeni animalului rapus. Lucru care se si intampla, spre bucuria producatorilor de medicamente.
Se zice ca ritualul uciderii porcului e de sorginte egipteana. Cu siguranta insa ca ritualul consumului e una dintre operele noastre nationale cele mai durabile.
ai nu e vorba despre imaginatia dovedita in re-asamblarea porcului in diverse forme, ci despre capacitatea de a prelungi procesul pana peste limitele fiziologice ori ale bunului simt.
Porcul se taie intr-o zi insa e nevoie de minim o saptamana pentru a sterge urmele cele mai vizibile ale existentei lui. Altfel spus, acest animal e un prilej minunat pentru o pauza foarte lunga, intre Craciun si Anul Nou.
Am vorbit pana aici despre porcul sacrificat de om, fara sa bagam de seama ca si reciproca e valabila. Razbunarea animalului vine incet, insa nu iarta niciodata.
Pentru amatori, portretul robot al tintei arata cam asa : 50-60 de ani, fara alte mari placeri in afara mancatului, rosu la fata si lat in ceafa, cu ceva mijloace financiare care sa permita excesele si iubitor de sport doar la televizor. E de fapt calaul care se transforma incet, incet in victima.
Pentru cei care au ajuns pana aici si regreta toate faptele savarsite cu furculita si cutitul, ar mai fi de spus doar cateva vorbe din batrani: acum l-am taiat, doar n-o sa-l aruncam!
Opiniile aparțin autorului și nu reprezintă neapărat poziția Ziarului Financiar.