Sâmbătă 23 octombrie, ora 19.00, la Sala 99 a Teatrului Național
București, va avea loc premiera oficială a spectacolului “Scara
pisicii” de Katalin Thuróczy, în traducerea Anamariei Pop.
Reprezentația se desfășoară în cadrul proiectului “Uși deschise
pentru toți”.
Scriitoare maghiară prezentă pe scenele din întreaga Europă,
Katalin Thuróczy revine în România după succesul “joi.megajoy” de
la Teatrul Odeon. “Scara pisicii” este pus în scena TNB de Irina
Popescu-Boieru și le are în distribuție pe Liliana Hodorogea
(Zsóka) și Florentina Țilea (Gitta).
O piesă cu și despre femei, vorbind de dragoste și căsătorie într-o
savuroasă manieră cinică.
Un spectacol în care femeile se vor regăsi, măcar parțial, în cele
două eroine, dar unde bărbații vor refuza categoric să se
recunoască în personajul masculin absent. “Scara pisicii” este o
tragicomedie cu accente polițiste și final neașteptat, un text plin
de suspans despre un joc de-a șoarecele și pisica, în care se
dispută inima aceluiași bărbat.
Prima întâlnire cu publicul va avea loc în data de 22 octombrie,
ora 19.00, Sala 99.
Ziarul de Duminică
Dragoste și suspans pe Scara pisicii
Sâmbătă 23 octombrie, ora 19.00, la Sala 99 a Teatrului Național București, va avea loc premiera oficială a spectacolului “Scara pisicii” de Katalin Thuróczy, în traducerea Anamariei Pop. Reprezentația se desfășoară în cadrul proiectului „Uși deschise pentru toți”.