Despre corpul cuvintelor

Recent, la Galeria Simeza din capitală, a fost vernisata expoziția „Corp de literă” (foto 1) a artistei Floarea Țuțuianu (foto 2). Poetă și plastician deopotrivă, Floarea Țuțuianu face, pe simezele Simezei, o fericită demonstrație a dublei sale vocații. Cuvintele de deschidere a expoziției (care poate fi vizitată până la 24 iunie) au fost rostite de către Doina Mândru și Ion Bogdan Lefter (foto 3).

Două volume de poezie de Doina Ioanid, traduse în Olanda

Cu ocazia Salon du Livre, Paris, 2013 (unde România a fost invitat de onaore) au apărut în franceză două volume ale poetei Doina Ioanid, în traducerea lui Jan H. Mysjkin: La demoiselle de massepain (Duduca de marțipan) la editura L’Atelier de l’Agneau și Rythmes pour apprivoiser la hérissonne (Ritmuri de îmblânzit aricioaica). Cel de-al doilea titlu a fost primul volum publicat în noua colecție de la editura L’Arbre à Paroles, anume în colecția „If”, care „propune texte la intersecția genurilor, texte transfrontaliere”.

Acum, Doina Ioanid inaugurează din nou o colecție, de data aceasta la editura Perdu din Amsterdam: „Sporenreeks” (colecția „Urme”), o colecție care se ocupă de traducerea poeziei experimentale de azi. Editura își demarează proiectele cu volumul Oorbellen, buiken en eenzaamheid (foto 4), o traducere a două volume de poeme în proză de Doina Ioanid: E vremea să porți cercei și Cartea burților și a singurătății. Traducerea în neerlandeză și prefața sînt din nou semnate de Jan H. Mysjkin.

Volumul în neerlandeză va fi lansat pe 15 iunie în prezența lui Jan Willem Bos (eminent cunoscător și traducător din română), a lui Miriam Rasch (critic neerlandez care a salutat de curind traducerea în neerlandeză a lui Max Blecher) și a lui Jan H. Mysjkin. Între 13-14 iunie, Doina Ioanid participă la „Felix Poetry Festival”, la Anvers (Belgia neerlandofonă) și între 19-23 iunie va fi prezentă la „Festival International et Marché de Poésie”, la Namur (Belgia francofonă).

Premii la Art Basel Hong Kong

Artiștii Adrian Ghenie și Navid Nuur sunt câștigătorii Discoveries Prize în cadrul Art Basel Hong Kong (foto 5). În valoare de 25.000 de dolari, premiul a fost obținut  pentru proiectul comun „The Possibility of Purple“, care pune în discuție dematerializarea picturii prin dialogul dintre figurativ și abstract. Potrivit juriului, Adrian Ghenie caută elemente abstracte în arta figurativă, în timp ce Navid Nuur adaptează conceptualul la pictura și reprezentările tradiționale. Împreună, cei doi artiști explorează fenomenologia culorii, folosind albastrul și roșul ca punct de plecare.

Adrian Ghenie (1977, Baia Mare), trăiește și lucrează la Cluj și Berlin. Artistul a avut expoziții solo la Denver, Gent, București, Florența, Praga și Liverpool.

Navid Nuur (1976, Teheran) trăiește și lucrează în Haga, Olanda. Artistul a avut expoziții solo la Paris, Londra, Kassel, Veneția și Amsterdam.

Desfășurat la sfârșitul lunii mai, Art Basel Hong Kong a adunat la prima ediție 245 de galerii și peste 3.000 de artiști  din întreaga lume.

Iluzionismul ridicat la rang de artă

Din 14 iunie, MediaPro Distribution aduce pe marile ecrane Now You See Me: Jaful perfect (foto 6, 7), un film spectaculos în care patru magicieni talentați cuceresc publicul cu numere de iluzionism îndrăznețe, în timp ce jafurile lor pun în alertă toate autoritățile statului.

Filmul Now You See Me – Jaful Perfect spune povestea uneia dintre cele mai faimoase echipe de iluzioniști din lume. Membrii acesteia jefuiesc afaceriști corupți în timpul reprezentațiilor și își răsplătesc publicul cu banii furați. Agenții FBI sunt pe urmele lor, însă iluzioniștii sunt, surprinzător, mereu cu un pas înaintea legii.

Regizat de Louis Leterrier (Înfruntarea titanilor), filmul reunește o distribuție de excepție din care fac parte Jesse Eisenberg, Mark Ruffalo, Woody Harrelson, Melanie Laurent, Isla Fisher, Dave Franco, Common, Jose Garcia, Michael Caine și Morgan Freeman.

Una dintre problemele care se ivesc în transpunerea magiei în film este că publicul se va îndoi instinctiv de ceea ce văd, dar realizatorii Now You See Me – Jaful Perfect erau hotărâți să evite pe cât posibil să folosească efecte speciale sau grafică computerizată. S-au consultat cu unii dintre cei mai prestigioși magicieni ai lumii pentru a garanta autenticitatea iluziilor din film și pentru a le oferi actorilor posibilitatea de a învăța și de a realiza trucurile de magie.

Vizite ghidate în corpul central al Palatului Regal

Muzeul Național de Artă al României invită publicul în acest sfârșit de săptămână la o serie de vizite ghidate în spațiile istorice recent restaurate din corpul central al muzeului: Sufrageria regală, Scara Voievozilor și Sala Tronului (foto 8, 9, 10).

Vizitele au loc astfel (durata: aproximativ o oră, tarif: 20 lei – ghidajul inclus):

– sâmbătă, 15 iunie, de la orele 11.00, 14.00 și 17.00;

– duminică, 16 iunie, de la orele 11.00, 14.00 și 17.00;

Participarea se face pe bază de înscriere prealabilă prin e-mail la comunicare@art.museum.ro sau prin telefon la 021.314.81.19.

Cu acest prilej poate fi vizitată și expoziția Fragmente de memorie – Portrete regale. Palatul regal, care își propune să reconstituie momente din istoria familiei regale (în anexa Sălii Tronului) și a palatului regal (în anexa Sufrageriei regale). Fotografii de epocă, planuri ale clădirii, piese de mobilier, portrete regale și obiecte disparate ajunse până la noi sunt astăzi expuse în calitatea lor de supraviețuitori ai unor vremuri apuse și care așteaptă încă să-și reia locul în memoria afectivă a contemporaneității.

Vizitele ghidate în corpul central al Muzeului Național de Artă al României se organizează în al treilea week-end al fiecărei luni.