Drumul

„Noi știm că trebuie să plătim. Nu ne-a întrebat nimeni dacă scade sau crește numărul de vaci pentru care dăm subvenție“, spune reprezentanta APIA, puțin mirată că i se poate pune o asemenea întrebare, când toată lumea este interesată de „vestitul grad de absorbție“ a fondurilor de la UE și se întreabă de ce este atât de redus.

2 miliarde de euro intră anual în agricultură, din care jumătate plăți directe prin Agenția pentru Plăți și Intervenție în Agricultură (APIA), însă numărul de vaci din România a scăzut cu 30% din 2007 încoace, iar numărul de porci de asemenea.

România se află pe locul 5 la producția de cereale din Europa, pe locul 9 la numărul de bovine și abia pe locul 19 la producția de carne de vită.

În lume miza este să exploatezi resursa și să o transformi în produs. Că este grâu, tăurași, minereu de cupru sau de aur, dezvoltarea vine atunci când extragi și prelucrezi, consumi produsul finit sau, și mai performant, îl exporți.

Asta e diferența între PIB-ul per capita de peste 25.000 de euro din Europa de Vest și SUA și restul lumii. Prosperitatea nu e împărțită uniform pe glob, și din cei 7 miliarde de oameni, doar 700 de milioane au un venit suficient ca să-și cumpere o mașină și o casă și să se gândească și la alte lucruri decât supraviețuirea de zi zi.

Cum au făcut ei asta? În primul rând, inventând instrumente care i-au propulsat în fața celor care nu le-au avut: motorul cu abur, avionul, trenul și computerul, și mai alaltăieri tableta. Și prelucrând resursele performant, nu numai de pe propriul teritoriu.

Peste România au năvălit din 2007 încoace niște mecanisme pe care le-am preluat automat și nu le-am înțeles rostul. Oamenii angajați în colcăiala de agenții și autorități care au ieșit din subordinea ministerelor sunt ca niște roboți care n-au nici cea mai mică idee despre tabloul de ansamblu în care sunt parte.

Pentru că a știut să facă avioane și motoare înaintea restului lumii, Occidentul și-a permis să construiască o politică agricolă comunitară prin care să subvenționeze fermierii în fața presiunii concurenței din statele lumii a doua și a treia, ca să folosim termeni acum uitați.

Iar banii au rostul să aducă o creștere și nu o scădere a șeptelului de vaci sau a fermelor de porci.

În acest tablou însă, România, care are toate caracteristicile unei țări aflate în cursă pentru recuperarea decalajului față de cei mari, este acum pusă în fața unei situații în care instrumentele din economiile puternice aplicate aici dau greș.

În mod natural, finanțarea ar fi trebuit să aducă dezvoltare, dar măsurile au fost pervertite de așa natură încât statisticile arată că modelul se îndreaptă spre cel al unei economii cu agricultură extensivă, fără valoare adăugată.

Echivalent, în industrie dispare mijlocul și rămân doar capetele: import și resursa de bază – minereul, care ni se spune că „trebuie exploatat pentru a aduce creștere“. Da, trebuie exploatat, dar trebuie prelucrat intern ca să aducă dezvoltare. Cine crede această aiureală că poți să crești pe resurse fără rafinării, fără combinate de îngrășăminte chimice, fără combinate siderurgice, fără fabrici de conserve sau fără abatoare în care să prelucrezi petrolul/gazul/cerealele/tăurașii/minereul pentru a-l transforma în bunuri și produse la consum și nu să îl dai „tel quel“ la export? Vrem ca modele Sierra Leone, care exportă bauxită, sau Coasta de Fildeș, care livrează lumii 40% din cacao, dar ciocolata se face în Belgia, Elveția și Austria?

În câte dimineți a început premierul Ponta ședința de guvern întrebându-și miniștrii ce producție de lapte am avut luna trecută și cu cât a crescut față de aceeași perioadă? Ce producție de carne de vacă? De câte ori a întrebat de producția de medicamente?

Sau să se sperie – Aoleu, pleacă GSK de la Brașov și închide fabrica de medicamente de 104 milioane de euro afaceri și cu 250 angajați – asta da lovitură, ia să vedem ce vor oamenii ăștia ca să rămână aici și să facă eventual și cercetare, nu numai producție de generice, adică medicamente fără patent.

„Păi ar trebui Direcția de Strategie din Ministerul Agriculturii să stabilească eficiența banilor cheltuiți. Nu e treaba noastră“, spune doamna director de la APIA, invitată recent la o conferință a ZF pe agricultură.

Destructurarea instituțională a dus la imposibila situație în care cine împarte banii să nu fie responsabil de rezultate. Incredibil pentru o companie privată – să ai ținte de cheltuieli și niciun fel de ținte de realizări – este perfect credibil pentru guvern. Asta e România instituțională azi.

Un balaur instituțional cu mii de capete în care fiecare face ce vrea și toți stau cu gurile întinse la buget doar în momentul când se împart banii. Ce fac cu ei și cum crește țara de pe urma lor nu-și asumă în mod, atenție, programatic.

Pentru că această agenție de plăți în agricultură este în sine construită astfel încât să plătească bani fără să socotească rezultatul, pentru că altfel designerii săi ar fi numit-o „Agenția de Plăți PENTRU DEZVOLTARE în Agricultură“.

Acest articol a apărut în ediția tipărită a Ziarului Financiar din data de 13.09.2013