Firma de consultanță imobiliară DTZ Echinox, unul dintre cei mai mari jucători de pe piața de profil, a fost desemnată agent exclusiv pentru închirierea proiectului logistic Mercury Logistics Park, în care până în acest an a avut închiriate depozite și rețeaua de supermarketuri miniMax a omului de afaceri Dinu Patriciu, companie care și-a încetat activitatea și a intrat în faliment.

Proiectul situat la kilometrul 24 al autostrăzii București-Pitești este format din trei clădiri cu o suprafață cumulată de 30.000 mp, iar suprafața disponibilă pentru închiriere constă în 18.300 mp de spații de depozitare, 2.000 mp de spații cu temperatură controlată și birouri de 1.200 mp. Proiectul este administrat de AIG Lincoln și se află în portofoliul fondului de investiții Heitman.