Valoarea tranzactiilor imobiliare din Romania in 2007 ar putea ajunge la 2 mld. euro, in conditiile in care in primele noua luni au fost incheiate afaceri de 1,5 mld. euro, cea mai mare parte a investitiilor fiind realizate pe segmentul spatiilor de birouri, potrivit datelor DTZ Echinox.
“Probabil ca pana la sfarsitul anului valoarea tranzactiilor va atinge doua miliarde de euro, nivel care ar putea sa se mentina si anul viitor. Pentru anul 2009-2010 am putea asista insa la mai putine tranzactii avand in vedere numarul redus al proiectelor disponibile. Nu se poate sa continue aceasta crestere exponentiala”, a declarat ieri Cristian Ustinescu, capital markets manager in cadrul companiei de servicii imobiliare DTZ Echinox, la un seminar pe teme imobiliare.
El a precizat ca in primele noua luni ale acestui an tranzactiile imobiliare din Romania au insumat 1,5 miliarde de euro, egaland nivelul pe intreg anul trecut.
“Cea mai mare parte a tranzactiilor a avut loc pe piata de retail, fiind urmata de cea de birouri si apoi de segmentul industrial. Bucurestiul a atras cele mai multe investitii in special pe segmentul office, in timp ce in orasele din provincie s-au inregistrat cele mai multe tranzactii cu spatii de retail”, a precizat Ustinescu.
In ceea ce priveste valoarea celei mai mari tranzactii incheiata in 2007, aceasta s-a inregistrat in provincie, prin achizitia centrului comercial Polus Center Constanta, dezvoltat de compania TriGranit, de catre fondul austriac de investitii Immoeast, in urma unei afaceri de 185 mil. euro,
In Bucuresti, cea mai mare tranzactie a fost preluarea imobilului de birouri America House de grupul francez Naxis pentru 120 mil. euro.
Pe de alta parte, reprezentantul DTZ Echinox a precizat ca in anul 2007 s-a inregistrat cea mai mare reducere a randamentelor investitiilor imobiliare, care au ajuns la 6,5%. “In acest an a avut loc cea mai spectaculoasa reducere a randamentelor. Pentru urmatoarele sase luni estimam o reducere a valorilor in jur de 6%”, a spus Ustinescu.
El a precizat ca in aceste conditii, respectiv a numarului redus de proiecte disponibile si reducerea continua a randamentelor, fondurile de investitii au inceput deja sa achizitioneze terenuri in Romania in vederea dezvoltarii de proiecte proprii.
“Europolis si Immoeast au achizitionat deja terenuri in Bucuresti si in provincie si cauta dezvoltatori pentru a construi proiecte de birouri si comerciale. Acestia au fost nevoiti sa-si schimbe astfel strategia pe piata romaneasa”, a adaugat Ustinescu.
El a precizat ca anul viitor vor fi inregistrate si primele tranzactii semnificative cu spatii de birouri in provincie, in conditiile in care pana acum acest tip de proprietati au fost achizitioate doar in Capitala.
Proprietăţi
DTZ: Tranzactii imobiliare de 2 mld. euro anul acesta
Valoarea tranzactiilor imobiliare din Romania in 2007 ar putea ajunge la 2 mld. euro, in conditiile in care in primele noua luni au fost incheiate afaceri de 1,5 mld. euro, cea mai mare parte a investitiilor fiind realizate pe segmentul spatiilor de birouri, potrivit datelor DTZ Echinox