*
* *
Lily, fata îngrijitorului, pur și simplu nu mai prididea. Nici nu apuca să conducă un domn în cămăruța din spatele biroului de la parter, ajutându-l apoi să-și dea jos paltonul, că auzea iar țârâitul șuierat al soneriei de la ușa holului și trebuia să dea fuga pe coridorul gol ca să-i deschidă altui musafir. Bine că nu trebuia să se îngrijească și de doamne. Însă domnișoara Kate și domnișoara Julia se gândiseră la asta și transformaseră baia de sus într-o cameră de toaletă pentru doamne. Domnișoara Kate și domnișoara Julia erau acolo, stând la palavre, râzând și agitându-se fără rost, ținându-se una după cealaltă până în capul scărilor, uitându-se peste balustradă și strigând-o pe Lily ca s-o întrebe cine sosise.
Era întotdeauna o distracție grozavă dansul anual de la domnișoarele Morkan. Luau parte toți cei care le cunoșteau, membri ai familiei, vechi prieteni de familie, colegii de cor ai Juliei, toți elevii lui Kate care crescuseră destul, ba chiar și câțiva elevi de-ai lui Mary Jane. Petrecerea nu fusese un fiasco niciodată. De ani buni, se desfășura cu un stil desăvârșit, din câte-și aminteau toți – asta de când Kate și Julia, după moartea fratelui lor, Pat, părăsiseră casa din Stoney Batter și-o luaseră pe Mary Jane, singura lor nepoată, să stea cu ele în casa întunecată și sărăcăcioasă din Usher’s Island, al cărei etaj îl închiriaseră de la domnul Fulham, negustorul de cereale de la parter. Asta se întâmplase cu mai bine de treizeci de ani în urmă, cum mă vezi și cum te văd. Mary Jane, care era pe-atunci o fetiță cu fustă scurtă, devenise între timp principalul sprijin al casei, întrucât cânta la orga bisericii de pe Haddington Road. Făcuse conservatorul și organiza câte-un concert școlar în fiecare an sub bolțile Vechii Săli de Concerte. Mulți dintre elevii ei veneau din familiile mai înstărite din Kingstown și Dalkey. Așa bătrâne cum erau, mătușile ei își făceau la rându-le treaba. Julia, cu toate că încărunțise de-a binelea, continua să fie primă soprană la biserica Adam și Eva, pe când Kate, prea slăbită ca să se mai deplaseze încolo și-ncoace, dădea lecții de muzică pentru începători la pianul vechi și pătrat din ultima cameră. Lily, fiica îngrijitorului, făcea pe fata în casă pentru ele. Chiar dacă duceau o viață modestă, țineau să mănânce bine; tot ce era mai de soi: mușchi de vită cu os calitatea întâi, ceai de trei șilingi și cea mai bună bere neagră la sticlă. Dar Lily greșea foarte rar când făcea comandă, așa că se împăca bine cu cele trei stăpâne. Se aferau, atâta tot. Însă singurul lucru pe care nu-l suportau era să le răspunzi.
Firește, aveau toate motivele să se afereze într-o asemenea seară. Nu de alta, dar trecuse binișor de zece și încă nu se vedea nici urmă de Gabriel și soția lui. Pe lângă asta, se temeau cumplit ca nu cumva Freddy Malins să se întoarcă făcut pulbere. Nu-și doreau pentru nimic în lume ca vreunul dintre elevii lui Mary Jane să-l vadă afumat; iar când se îmbăta, era uneori foarte greu de strunit. Freddie Malins întârzia întotdeauna, dar surorile se întrebau ce-l putea ține pe Gabriel – și din cauza asta se apropiau de balustradă din două în două minute ca s-o întrebe pe Lily dacă veniseră Gabriel sau Freddie.
― A, domnule Conroy, îi spuse Lily lui Gabriel când îi deschise ușa, donșoara Kate și donșoara Julia credeau că n-o să mai apăreți. Bună seara, doamnă Conroy.
― Pun capul jos c-așa credeau, spuse Gabriel, dar au uitat că nevesti-mii, aici de față, îi trebuie trei ore cât veșnicia să se-mbrace.
Rămase pe covorașul de la intrare, curățindu-și zăpada de pe galoși, în timp ce Lily o conducea pe soția lui spre baza scării și striga:
― Donșoară Kate, uitați-o pe doamna Conroy!
Kate și Julia coborâră imediat, ca doi copii, scara întunecată. Amândouă o sărutară pe soția lui Gabriel, o compătimiră pentru că înghețase de frig și-o întrebară dacă venise și Gabriel.
― Iată-mă, punctual ca poșta, mătușă Kate! Du-te sus și vin și eu! strigă Gabriel din întuneric.
Continuă să se șteargă zdravăn pe picioare, pe când cele trei femei se duceau sus, râzând, spre camera de toaletă pentru doamne. Un tiv ușor de zăpadă îi stătea ca o capă pe umerii paltonului și ca niște bombeuri pe vârfurile galoșilor; și pe când nasturii paltonului alunecau scârțâind pe sibirul întărit de zăpadă, aerul tare și rece de afară o zbughi de prin crăpături și pliuri.
― Ninge iar, domnule Conroy? întrebă Lily.
Intrase înaintea lui în cămară ca să-l ajute să-și dea jos paltonul. Gabriel zâmbi celor trei silabe pe care i le dăduse Lily numelui său de familie și se uită la ea. Era o fată zveltă, în creștere, cu pielea deschisă și părul de culoarea fânului. Lumina lămpii cu gaz din cămară o făcea să pară și mai palidă. Gabriel o știa de când era mică și avea obiceiul să se așeze pe ultima treaptă a scării și să dezmierde o păpușă de cârpă.
― Da, Lily, răspunse el, și cred că n-o să se oprească toată noaptea.
Își ridică ochii spre tavanul cămării, care se zgâlțâia de la călcături și de la târșâitul picioarelor la etajul de deasupra, ascultă pianul preț de o clipă și apoi se uită la fata care-i împăturea paltonul cu grijă și i-l așeza pe capătul unei policioare.
― Spune-mi, Lily, zise el pe un ton prietenos, te mai duci la școală?
― O, nu, domnule, răspunse ea. Am terminat-o cu școala pentru anul ăsta și nu numai.
― A, păi atunci, spuse Gabriel cu voioșie, înseamnă că mâine-poimâine venim la nunta cu tânărul acela, nu?
Fata îi întoarse privirea peste umăr și spuse cu o mare amărăciune:
― Bărbații din ziua de azi e doar palavre și ce poa’ să jupoaie de pe tine.
Din volumul cu același titlu în pregătire la Editura Humanitas Fiction. Traducere de Radu Paraschivescu