Dunwell Industrial Brokerage anunță finalizarea procesului de închiriere a unui spațiu logistic modern, cu o componenta de spatii de birouri, in suprafața totala de aproximativ 5.000 mp, către Dachser România, unul dintre liderii europeni în domeniul serviciilor logistice. Spațiul este situat în incinta Parcului Industrial Schwartz Immobilien, parte a grupului Otter Distribution, în vestul Bucureștiului, pe Strada Industriilor – o zonă în plină expansiune, recunoscută pentru dezvoltările sale industriale.

Noua hală, clasă A, este o construcție recent finalizată, cu specificații de ultimă generație și eficiență energetică ridicată. Amplasarea acesteia oferă acces excelent la șoseaua de centură și beneficiază de transport public pentru conectarea Bucureștiului și a zonelor adiacente.

Relocarea a fost determinată de creșterea volumului de activitate al Dascher, ceea ce a impus dublarea suprafeței de depozitare și un upgrade semnificativ al facilităților. Noua locație îmbunătățește considerabil specificațiile logistice, contribuind la creșterea eficienței operaționale și la extinderea serviciilor oferite clienților.

Dachser România face parte din rețeaua globală a grupului Dachser, care are o istorie de peste 100 de ani și este prezent în 45 de țări, de pe toate continentele. Compania oferă soluții personalizate și scalabile de transport, depozitare și gestionare a lanțului de aprovizionare. Activă în România din 2009, Dachser operează în patru locații (București, Brașov, Ploiești și Arad), având 107 angajați și realizând anul trecut 174.600 de livrări.

Din partea DACHSER, domnul Dan Georgescu, Director de Sucursală al DACHSER București, a declarat: „Începând cu 13.12.2024, am început oficial producția la noul nostru centru logistic, care include 700 m² de spații moderne de birouri, depozit cu un sistem de rafturi certificat seismic și o zonă de cross-dock echipată cu 15 rampe care facilitează încărcarea și descărcarea paralelă a expedierilor din întreaga rețea.

Acesta este un moment foarte special pentru întreaga echipă de la DACHSER București și un pas semnificativ în călătoria noastră continuă către o logistică durabilă și operațiuni eficiente în regiunea Europei de Sud-Est”.

Schwartz Immobilien, parte a grupului Otter Distribution – unul dintre cei mai mari producători și comercianți de încălțăminte din România – dezvoltă proiecte imobiliare industriale, oferind partenerilor spații clasa A cu specificații de ultimă generație. Proiectul din Parcul Industrial Schwartz Immobilien subliniază angajamentul companiei față de dezvoltarea sustenabilă a sectorului industrial și logistic din România.

Domnul Filip Schwartz  – Acționar și Admistrator al grupului Otter Distribution, a afirmat în contextul finalizării acestei tranzacții: “Credem în piața de logistică din România, iar în contextul unui grad de închiriere de 100% a facilităților existente în parcul nostru logistic am decis să investim în același parc într-o nouă hală de depozitare de clasă A, cu specificații de ultimă generație.”

Daniel Cautiș, Managing Partner Dunwell Industrial Brokerage, a declarat:

„Suntem mândri că am făcut parte din acest proiect! Colaborăm cu Dachser de câțiva ani și am urmărit îndeaproape dezvoltarea lor, care a dus la nevoia unui spațiu de depozitare mai mare. Având o bună relație de colaborare cu Schwartz Immobilien, am reușit să finalizăm cu succes acest proiect. Această colaborare demonstrează încă o dată angajamentul nostru de a aduce împreună companii de top și spații logistice de calitate. La Dunwell, ne concentrăm pe oferirea celor mai bune soluții personalizate în piața imobiliară industrială și logistică, asigurând parteneriate de succes pentru clienții noștri. Excelența și eficiența la toate palierele sunt două aspecte la care ne uităm constant în activitatea noastră. Suntem convinși că acest depozit va sprijini creșterea și eficiența operațiunilor Dachser, contribuind la dezvoltarea sectorului logistic din România.”

Despre Dunwell:

Dunwell este prima agenție de brokeraj specializată exclusiv pe segmentul industrial din România. Compania facilitează tranzacții logistice și industriale, oferind soluții personalizate pentru clienți locali și internaționali.

Pentru mai multe informații, vă rugăm să contactați:

Persoana de contact: Cristina Toader

E-mail: cristina.toader@dunwell.eu

Website: dunwell.eu