La mijlocul anilor ’90, in revista Zig-zag apărea primul serial umoristic din presa românească postdecembristă. După un deceniu și jumătate, am constatat că a rămas atât de afurisit de actual, incât am decis să-l republicăm.
Motto: „Come to the land of flavours, Come to Dracula Country!” („Flavours” inseamnă emanații, in rest nu suntem siguri, principalul traducător nu e in țară) Luminița și Zizi ar fi trebuit să fie in luna de miere. Din păcate, tocmai acest produs (impreună cu alte vreo 347) lipsea cu desăvârșire: albinele dăduseră de mult cu roiul. Trântori, e drept, se găseau destui, de altfel un mare cotidian ținea un serial cutremurător, care tindea să bată „Dallas”-ul, sub titlul „Trântorul refuză să-și recunoască larvele”. – Nu-i nimic, spuse Luminița, o facem de mere. Zizi nu spuse nimic, fiind incă șocat: tocmai citise noul program de guvernare, atât de complex incât era suficient prin sine, nici nu mai avea rost să fie pus in practică. – Bine, spuse el intr-un târziu, ivind câteva hârtii de cinci mii, unde mergem? – Să nu fie din alea trase la xerox, șopti soția lui, ingrijorată. – Ce contează? Aștia transformă copia in original. Fericită, ea ii sări de gât. Surprins, el se destabiliză puțin, apoi incepu s-o mângâie (aici se rupe filmul și apare P-ul ăla care sigur vine de la ceva specific, unii zic că de la Paul). A doua zi, tinerii căsătoriți se suiau in trenul de Giurgiu (după calcule complicate, reieșise că numai până acolo au bani să ajungă) și, cu numai patru ore intârziere, soseau in simpaticul port dunărean. Acolo, embarogul era in toi. Practic, fluviul nici nu se mai vedea, innegrit de barje. Un convoi avea remorcherul deja ajuns in portul de destinație, in vreme ce coada nu trecuse incă de Cernavodă, dar era sever supravegheat. Pe mal, oamenii injurau printre dinți: – Las’ că intrăm noi acușica in NATO și vedeți voi pe dracu’. Echipajele sârbești earu vădit inspăimântate de amenințare, dar treceau și așa, inspăimântate. Luminița și Zizi (pe Câine il lăsaseră cu tatăl ei, să-i ușureze emanciparea politică) nu se sinchiseau insă de toate astea. Găsiseră o cameră modestă, fără baie și closet, cu numai trei mii pe zi, și stăteau aproape tot timpul in pat. – In sfârșit, ii șoptise Zizi soției, cu ochii sticlind, avem și noi timp să citim toată presa! Așa că citeau, aflând astfel că in toate orașele aveau loc mitinguri uriașe la care participau inalții funcționari cărora li se retrăseseră certificatele de handicapați. Era, evident, o nedreptate. Deodată, insă, toată lumea dădu radiourile la maximum, căci se transmitea un comunicat despre „Starea Națiunii”: – „Vă vorbește președintele William Clinton”, traduse crainicul, dar nu mai apucă să adauge nimic, intrucât poporul năvălise deja in stradă: – AU VENIT!! IN SFÂRȘIT, AU VENIT!! (Va urma, dar n-au venit)tczarojanu@yahoo.com