La mijlocul anilor ’90, in revista Zig-zag
apărea primul serial umoristic din presa românească
postdecembristă. După un deceniu și jumătate, am constatat că a
rămas atât de afurisit de actual, incât am decis să-l
republicăm.
Motto: “Tragi cu pușca, nu ia foc.
Păsărica-i cu noroc:
Noroc Bun!”
(Din ințelepciunea populară)
Se auzi mai intâi un oftat, apoi un zgomot de tăblărie, un
hirșâit și, alunecând pe burlan, ateriză un cetățean obișnuit,
de-al nostru, dintre noi, pentru ei. Avea niște teniși obosiți, o
pereche de blugi prespălați și prepurtați și o scurtă de
camuflaj.
Câine incepu să mârâie, dar Zizi il poptoli și ii intinse mâna
omului:
– De ce să nu ne cunoaștem noi, domnule?
Omul ii strânse mâna cam cu fereală, repezind priviri speriate
in jur:
– Eu vă cunosc… 17 martie 62, maternitatea Giulești, aveați
trei chile două sute… Ați intrat la pionieri in mai 71, in vreme
ce Jean, nașul vărului din partea mamei, ii spunea Mariei Ionescu,
ulterior Popescu, pe o bancă in Herăstrău: “Le vine rândul și
ăstora!”…
– Adică să vă cunosc și eu, reformulă Zizi, făcându-i semn s-o
ia spre casă. O palincă merge?
Câine ii urma vigilent, pândind orice mișcare prea
bruscă.
– Merge, numa’ să-i spuneți lu’ ăsta să stea blând, că am
rămas speriat de când m-a impuns un bou!
– Câine, fii cuminte! Dar ăsta nu-i bou.
– Nu, dar orișicât.
Luminița ii intâmpină cu gesturi precipitate: tocmai urmărea o
emisiune in care se explica limpede cum creșterea enormă a
prețurilor va duce la ridicarea nivelului de trai.
La al treilea pahar, Păsărică iși dezlegă limba:
– Eu le-am propus o chestie trăsnet… dacă tot ne-am băgat acum
oamenii in organele alea… militare… și dacă tot e numele terfelit,
vai de mama lui… să ne zicem “Guns ‘N Roses Fan Club”!
– Și ei? il zgindări Zizi.
– Ei, nu, că cică se prinde lumea. Parcă nu s-a prins
și-așa!
Tocmai atunci piui ceva din scurta lui și se auzi o voce
gâjâită:
– Măi, Păsărică, unde dracu’ te fâlfâi!?
Musafirul se ingălbeni și-și privi gazdele neajutorat:
– Nu pot așa, la lumină… E impotriva
regulamentului….
Luminița ii deschise dulapul, unde omul se vâri ușurat și
incepu să mormăie:
– Aici Păsărică… Am pătruns in subiectiv… Rectific,
obiectiv… Ovăr!
Intr-adevăr, era over. Ieși impleticindu-se, fără să observe
că-i rămăsese pe cap o pereche de bikini cu danteluță:
– Tre’ să plec! Ne mai vedem noi!
(Nu ne indoim)
tczarojanu@yahoo.com