Sindicaliștii organizează un miting în Capitală, pe 7 octombrie, de Ziua Internațională a Muncii Decente, nemulțumiți de noul proiect al Legii salarizării, arătând că noile prevederi vor duce la salarii mai mici de anul viitor pentru toți bugetarii, scrie Mediafax.
Vicepreședintele “Cartel Alfa” Petru Dandea a declarat, marți,
într-o conferință de presă, că s-a decis, în 30 august, în
Comitetul Confederal, organizarea unui miting pe 7 octombrie, iar
după 15 septembrie este luată în calcul declanșarea unei greve
generale în sistemul public pe termen nedeterminat.
Dandea spune că în luna septembrie va fi o presiune suplimentară pe
toții angajații din sistemul public, pe lângă măsurile de reducere
a salariilor cu 25 la sută, ceea ce îi va determina să participe în
număr foarte mare la acțiuni de protest mult mai dure decât cele
organizate până în prezent. Citiți mai mult pe www.mediafax.ro