În liceu și în facultate (asta se întâmpla demult, prin anii 70-80 ai veacului trecut) profesorii de Economie politică și cei de Istorie trudeau să ne bage în cap ideea superiorității societății socialiste față de mârșava orânduire (societate) capitalistă. În paranteză fie spus, profesorii cu pricina (cei care nu s-au pensionat încă) predau și acum aceleași discipline, doar că acum predică din amvonul catedrelor superioritatea capitalismului față de aberația socialismului/ comunismului. În fine…
Cum spuneam, când venea vorba despre crizele economice specifice capitalismului, dascălii mei puneau fenomenul pe seama hulpavei clase exploatatoare. Iar, pentru a ieși din criză, capitaliștii veroși apelau, cu cinism, la metoda “curbelor de sacrificiu”. Altfel spus, resuscitarea economiei se făcea exclusiv pe seama proletariatului, a celor mulți și asupriți, a celor pe care cântecul îi îndemna să “se scoale” și să pornească la “lupta cea mare”. Proletariatul se scula, pornea la luptă (vezi, de exemplu, episodul Grivița 1933). Atunci, capitalistul nemilos îi dădea proletarului sculat direct la capul lui de sărăntoc nenorocit (vezi episodul anterior amintit și basmul cu Vasile Roaită, atârnatul de sirenă).
Vremurile s-au schimbat: la anul 2010, socialismul s-a săvârșit cu desăvârșire la sate și la orașe, profesorii care odinioară predau socialismul științific s-au metamorfozat în specialiști în subtilitățile economiei de piață, iar cei care predau istoria Partidului Comunist se dau acum de ceasul morții să demonstreze cum același partid a fraudat masiv alegerile din 1946. Am intrat în normalitate. Deodată, brusc și fără a băga noi de seamă, ne-a năpădit criza. Taman când, citez din memorie, economia românească “duduia” mai tare. Producție, ioc, bani, ioc, ioc peste tot. Cu vistieria goală, tânărul nostru stat capitalist a întins mâna la cupida mare finanță mondială (care finanță ne-a dat bucuroasă cu o mână, știind că are să ne ia cu două). Dar n-a fost de ajuns. Metabolismul economiei românești este profund vătămat – cum ar veni, procesul de dezasimilație îl depășește, din toate punctele de vedere pe cel de asimilație.
Atunci, căutând de zor prin cărțile “How to…” care au invadat piața, cei în măsură să scoată țara din criză s-au oprit asupra unei soluții despre care istoricii comuniști și economiștii socialiști spuneau, odinioară, că a funcționat fără greș: “curba de sacrificiu”. Ne întoarcem, așadar, la vremurile evocate la începutul acestui text. După 20 de ani. E o criză livrescă. Capitaliștii au acționat “by the book”. Proletariatul stă să se scoale. Istoria e rotundă. Dac-ar trăi, oare ce-ar face acum – când sirene mai sunt doar la girofarurile limuzinelor aleșilor neamului – personajul Vasile Roaită?