Harper Lee – Du-te și pune un străjer. Editura Polirom, traducere de Ariadna Ponta
Scriitoarea americană Harper Lee, autoarea bestsellerului „…Să ucizi o pasăre cântătoare”, distins cu premiul Pulitzer în 1961, a murit, la 19 februarie, la vârsta de 89 de ani. Harper Lee a studiat dreptul, apoi s-a stabilit la New York, dedicându-se scrisului. În 1959, l-a însoțit pe Truman Capote, prietenul ei din copilărie, în Holcombe, Kansas, ca asistent în munca de cercetare ce a stat la baza romanului „Cu sânge rece”. În 1960 a publicat „…Să ucizi o pasăre cântătoare”, distins cu premiul Pulitzer în 1961 și ecranizat în 1962, în regia lui Robert Mulligan, cu Gregory Peck în rolul principal, un film care a obținut trei premii Oscar din opt nominalizări, trei Globuri de Aur și premiul Gary Cooper la Cannes. „Să ucizi o pasăre cântătoare”, o poveste despre rasă și copilărie în statul american Alabama în anii 1930, este bazat în mare parte pe experiențele personale ale scriitoarei Harper Lee. Volumul a fost publicat în 1960, în perioada în care mișcarea pentru drepturi civile prindea avânt și a devenit o lectură obligatorie în multe școli americane. Deși s-a bucurat de un succes uriaș (ediția în limba engleză s-a vândut în peste 30 de milioane de exemplare în întreaga lume și a fost tradusă în peste 40 de limbi străine, inclusiv română), Lee și-a întrerupt activitatea literară, mutându-se înapoi în Monroeville, împreună cu sora ei, Alice. În 2007, președintele Statelor Unite ale Americii i-a decernat Medalia Libertății.
Abia anul trecut, în 2015, editura Harper Collins a anunțat că scriitoarea Harper Lee își va publica al doilea roman, intitulat „Go Set a Watchman”, la peste 50 de ani de la lansarea volumului „Să ucizi o pasăre cântătoare”.
Cea de-a doua carte a scriitoarei a apărut în noiembrie 2015 și în limba română, cu titlul „Du-te și pune un străjer”, în colecția „Biblioteca Polirom” și în traducerea Ariadnei Ponta.
Un adevărat fenomen editorial a fost acest roman pretutindeni unde a fost tradus anul trecut. Este continuarea poveștii din …Să ucizi o pasăre cîntătoare, însă a fost scrisă, de fapt, înaintea cărții care a consacrat-o pe scriitoarea americană și a fost descoperită recent, în toamna anului 2014, de către avocata autoarei, Tonja Carter. Ediția în limba engleză a romanului a fost publicată în UK și Commonwealth (cu excepția Canadei) de către Penguin Random House, iar în SUA, de către Harper Collins, la 14 iulie 2015, stabilind cifre de vînzări record și fiind tradus sau în curs de traducere în peste 30 de limbi.
Despre Go Set a Watchman au scris cele mai prestigioase publicații din lume – Los Angeles Times, Publishers Weekly, Wall Street Journal, Washington Post, Time,San Francisco Chronicle, Chicago Tribune, Vanity Fair, The Guardian, The Independent, USA Today, New York Post, People etc. – , iar Harper Collins a declarat că a fost cel mai precomandat titlu din istoria editurii.
Romanul a mai apărut (sau este în curs de apariție) în: Bosnia, Brazilia, Bulgaria, China, Croația, Danemarca, Finlanda, Franța, Georgia, Germania, Grecia, Ungaria, Indonezia, Israel, Italia, Coreea, Montenegru, Olanda, Norvegia, Polonia, Portugalia, Rusia, Serbia, Spania (catalană și spaniolă – inclusiv în America de Nord, Centrală și de Sud), Suedia, Taiwan, Turcia, Ucraina etc.
La două decenii după evenimentele din …Să ucizi o pasăre cîntătoare, Jean Louise Finch – mai cunoscută după porecla ei, Scout – se întoarce în Maycomb, Alabama, să-și viziteze tatăl, pe Atticus, acum atins de bătrânețe și de boală. Pe fondul luptei pentru drepturile și libertățile civile care zguduie Sudul Statelor Unite, Jean Louise descoperă adevăruri tulburătoare despre familia sa, despre orașul în care a copilărit și despre oamenii care îi sunt dragi. Amintirile revin în valuri, iar valorile și opiniile ei sunt serios zdruncinate. Du-te și pune un străjer readuce în scenă multe dintre personajele romanului …Să ucizi o pasăre cîntătoare, surprinzând în chip magistral zbuciumul unei tinere și al unei lumi care trebuie să depășească iluziile trecutului.
Un roman memorabil, care conferă profunzime și aduce o nouă înțelegere capodoperei …Să ucizi o pasăre cîntătoare.
„Du-te și pune un străjer este, în multe privințe, o revelație, un eveniment literar autentic.” (The Guardian)
„Romanul lui Harper Lee ridică întrebări profunde despre originile rasismului. Tocmai într-un moment în care America are nevoie disperată de o discuție matură despre problemele rasiale.” (New Statesman)
„Mai radical, mai ambițios și mai politic decât …Să ucizi o pasăre cîntătoare. Un roman de un colosal interes literar.” (The Independent)
„Du-te și pune un străjer ajunge la noi la momentul potrivit. Așa se întâmplă cu toate operele de artă importante. Ajung la noi în clipa în care nu ne dăm seama câtă nevoie avem de ele.” (Chicago Tribune)