Compania GeCAD a semnat un acord cu producatorul american de antivirusi Trend Micro, devenind distribuitorul in Romania pentru gama de solutii antivirus si de securitate oferite de aceasta companie americana, a anuntat ieri Radu Georgescu, presedintele GeCAD Software.
“Datorita faptului ca ambele companii sunt specializate in tehnologia necesara realizarii unei solutii antivirusi, ne-am orientat catre Trend Micro. Cred ca am facut cea mai buna alegere, atat pentru utilizatorii de RAV din Romania, cat si pentru actualii si viitorii clienti GeCAD”, a spus Georgescu.
Compania Trend Micro este producatoare de solutii antivirusi de retea si de programe si servicii de securitate Internet, numarandu-se printre primele trei companii din acest sector al pietei mondiale de IT, a spus Raimund Genes, presedinte pentru Europa in cadrul companiei Trend Micro.
“Piata est-europeana este foarte importanta, strategica, iar Romania este cea mai importanta din aceasta regiune, fiind cea mai mare tara din estul Europei”, a spus Genes.
El a adaugat ca a fost aleasa compania GeCAD datorita experientei sale in domeniul antivirus si a activitatii de pe piata romaneasca.
Georgescu a adaugat ca negocierile dintre cele doua companii au inceput dupa ce GeCAD a vandut produsul RAV companiei Microsoft. “Pana in acel moment, eram in concurenta”, a mai spus acesta.
Dupa incheierea acordului de distributie a solutiilor oferite de Trend Micro, GeCAD se asteapta ca cifra de afaceri obtinuta in acest an sa creasca cu cateva sute de mii de dolari, a precizat Radu Georgescu. In anul 2002, GeCAD a avut o cifra de afaceri de trei milioane de dolari.
“Totusi, nu distributia de antivirusi produsi de Trend Micro va fi activitatea noastra de baza. Vom continua sa distribuim si RAV, dar cu noile solutii antivirus, ne asteptam sa ocupam cam 40-45% din piata romaneasca. Noi ne vom orienta catre solutiile de securitate complete, care presupun, intre altele, si integrarea unor antivirusi”, a spus presedintele GeCAD Software.
El a adaugat ca, in acest moment, GeCAD are 250 de proiecte, din care va alege, in toamna, doua sau trei. “Incercam sa ne dam seama daca este mai eficient sa distribuim solutii de securitate, cum ar fi «firewall», sau sa le producem”, a spus Georgescu.
Conform presedintelui GeCAD, anul trecut, pe piata mondiala au fost inregistrate pierderi cauzate de virusii informatici de aproximativ 200 de miliarde de dolari, insa aceste pierderi “au fost infime in Romania”.