În numai un an prețul pe bursă al cafelei a crescut cu circa 60%. Dacă până acum cafenelele câștigau chiar și de 20 de ori peste costul de producție al unei cești de espresso, situația nu mai e chiar la fel. Și totuși, cafeaua preparată e încă extrem de profitabilă.

De ce costa anul trecut un kilogram de specialitate de cafea șase euro, iar acum a ajuns la zece?

Cererea la nivel mondial a crescut semni­fi­ca­t­iv în ultimele douăsprezece luni, dat fiind că piețe emergente de mari dimensiuni – mai ales China – au început să consume tot mai mult, scrie revista BUSINESS Magazin.

Simultan, oferta a rămas aceeași, ba chiar a scăzut pe seama recoltelor tot mai slabe din Vietnam și America Centrală cauzate în spe­cial de încălzirea globală. Pe fondul crizei eco­no­mice și deci al scăderii consumului, comer­cianții nu și-au permis să urce prețurile cu circa 10-20%, deci marjele de profit s-au di­minuat sem­nificativ mai ales pentru cei care o im­portă, prăjesc sau o comercializează la raft.

În sprijinul lor a venit și reducerea accizei de 10%, practicată în fiecare din ultimii patru ani, până la nivelul de 0,22 euro/kg. Potrivit date­lor disponibile, România ocupă locul 24 dintre cele 27 de țări din Uniunea Europeană în funcție de consumul anual de cafea pe cap de locuitor, conform informațiilor Organi­za­ției Mondiale a Cafelei. Cu o medie anuală de 2,3 kg pe cap de locuitor, consumul e de trei ori mai mic comparativ cu cel din Germania și la jumătate față de cel din Austria.

La nivel regional, fiecare bulgar bea anual 3,25 kilograme de cafea, mai mult decât ungurii – 2,67 kilograme sau cehii – 3,04 kilograme.

Mai ferite de creșterea de preț au fost cafenelele care operau cu marje mai ridicate, după cum susțin specialiștii din industrie. În pre­zent, comercianții au dictat prețurile din piață – circa șase lei pentru un espresso, opt lei pen­tru un cappuccino și zece pentru un frappe, chiar de zece ori mai scumpe decât costul efectiv.

“Prețurile în cafenele sunt mari, chiar peste nivelul din Italia, Spania și Austria”, spune specialistul în cafea Cristian Mace­donski. Explicația e aceea că investițiile și chiriile au valori însemnate, iar proprietarii își doresc amortizarea cât mai rapid.

“E ușor să scazi prețul chiar cu 20-30%. În contextul pieței din România, un preț mai corect pentru o cafea este patru lei, întrucât te costă cel mult un leu să o prepari”, spune Mihai Panfil, manager al Barmania, un suport pentru specializarea barmanilor.

În esență, cafenelele au părut să vrea să vândă până acum mai puțin și mai scump decât mai mult, dar mai ieftin. De aceea, și clienții fideli ai acestor localuri lipsesc. “Când vorbim de cafenele, e mai important volumul decât valoarea pentru că așa atragi și fidelizezi clienți”, mai spune Panfil.