Anul trecut incepeam activitatea bazandu-ma pe o analiza pe care o realizasem undeva la finalul anului 2008, ce implica trei scenarii pentru evolutia economiei mondiale. Vorbeam de economia mondiala si nu de cea a Romaniei, pentru ca inevitabil, oricat am fi incercat sa ne detasam, intelegeam ca Romania nu mai este decat o rotita impinsa de o masinarie uriasa, ale carei motoare (in speta SUA, China, EU) ne antrenau intr-un vartej din care nu aveam cum sa scapam, ci cel mult sa trecem prin el scartaind cat mai putin si suferind ulterior cat mai putine daune.
Analiza de atunci indica pentru economia lumii un scenariu in V (cu un minim atins in T1-T2 2009), unul in U (cu un minim la nivelul anului 2010) si unul in L (in care recesiunea devenita “depresiune” se intindea pe tot parcursul anului 2010).
Probabilitatile date atunci de colegii mei indicau in ordine 75% pentru primul scenariu, 23% pentru cel de-al doilea si respectiv 2% pentru ultimul. Un an mai tarziu, primul scenariu pare sa se fi adeverit pentru moment, avand in vedere ca in ultimul trimestru din 2009 PIB-ul mondial a revenit undeva la 99,9% din maximul trimestrial atins in T2 2008, iar minimul a fost intr-adevar atins undeva in primul trimestru al anului 2009 (bineinteles, vorbim despre PIB-ul mondial!).
Sa nu uitam totusi ca orice ipoteza ramane insa o ipoteza si ca, uneori, oricat de bine elaborate si documentate sunt acestea, oricat de complexe din punct de vedere matematic si economic sunt modelele pe care se bazeaza, realitatea poate tine cont de cu totul alte reguli. Sa nu uitam ca nicio prognoza oficiala a vreunei institutii internationale de la inceputul anului 2007 nu a prevazut ce va urma. In plus, incepand cu finalul lui 2008, majoritatea institutiilor internationale si-au reviziuit previziunile pentru 2009 si 2010 din trei in trei luni (uneori si mai des).
Concluzia? Nicio previziune nu poate fi imbatabila atata timp cat exista ceea ce eu as vrea sa numesc factorul X al realitatii.
Pentru ca totusi nu-mi place sa las nimic la voia intamplarii, am incercat sa descompun acest factor X intr-o serie de alti sapte factori mai usor de analizat si cuantificat. De ce? Raspunsul este fara indoiala evident: oricata dreptate ar fi avut analiza scenariilor, sa nu pretindem totusi ca s-a terminat, caci previziunile de crestere economica sunt inca sub nivelurile din 2007 (prognoza FMI pentru 2010 la nivel mondial este de +3,9% fata de +5,2% in 2007), indicatorii “de sustenabilitate” – si anume somajul, datoriile publice, ratele de insolventa – nu si-au vazut inca minimele, iar pietele au inceput mai mult sa creasca datorita banilor ieftini de la bancile centrale si mai putin pentru ca s-au rezolvat problemele care au cauzat cu adevarat criza. Toate acestea ne asigura ca ceea ce va urma nu este cu nimic mai putin interesant sau spectaculos decat ceea ce s-a intamplat deja.
Revenind, in incercarea de a anticipa asadar ceea ce va urma, am decis de data aceasta sa nu mai recurg la scenarii, ci sa descompun, cum va spuneam, factorul X in sapte factori.
Primul dintre acestia se constituie in motoarele de crestere – si anume motoarele care angreneaza masinaria mondiala in care rotita Romania este inclusa. Aceste motoare de crestere sunt SUA, China, India si Rusia. De ce-ar fi ele importante?
Raspunsul vine parca teleghidat daca ne gandim ca ele contribuie la aproape 40% din PIB-ul mondial, China si India sunt economiile mondiale cu cea mai rapida crestere, iar Rusia este un furnizor de materii prime deloc de neglijat. Ei bine, ce se intampla cu ele? SUA a inregistrat in T4 2009 o crestere record (5,7% in termeni anuali), China a depasit orice asteptari pentru 2009 (piata auto chineza a crescut cu 46%, devenind cea mai mare din lume), economia Indiei a crescut cu nu mai putin de 7,9%, iar Rusia, desi a inregistrat o contractie economica de 9%, are totusi sperante de revenire, avand in vedere ca pretul petrolului a inceput sa creasca. Sa vedem insa daca aceste patru economii vor reusi sa confirme si in 2010 asteptarile, amplificate acum de evolutia recenta.
Cel de-al doilea factor va va surprinde oarecum, avand in vedere ca nu mai este de ceva vreme de maxima actualitate pentru noi (de cand cu intrarea in UE): protectionismul. La nivel mondial insa, acest factor are o importanta majora, accesul la comertul liber fiind o conditie absolut necesara pentru explotarea adecvata a potentialului de crestere global. Din fericire, la nivel mondial nu s-a inregistrat in ultimul an vreo crestere semnificativa a nivelului protectionismului, desi mai auzeam soapte de “buy American” pe la inceputurile crizei, care insa nu s-au materializat. Pe viitor, va trebui totusi sa fim atenti la concluziile rundei comerciale de la Doha de la sfarsitul lui martie, la posibilele mutari protectioniste ale domnului Obama in cadrul “job market initiative” si la evolutia yuanului chinez.
Programele de stimulare economica reprezinta cel de-al treilea factor pe care l-am luat in calcul. Ele sunt menite si chiar reusesc sa stabilizeze industriile cheie, creeaza si asigura stabilitatea locurilor de munca (in SUA se estimeaza ca stimulente economice au salvat intre 1,6 si 2 milioane de locuri de munca), avand totodata efecte benefice pe termen lung (prin crearea si modernizarea infrastucturii, de exemplu). Ramane insa de vazut daca isi vor atinge ele intr-adevar obiectivele si, mai important, cat timp vor mai ramane in vigoare si daca economia lumii va fi in stare sa se descurce fara ele odata ce robinetul se va inchide.
Cel de-al patrulea factor este reprezentat de politicile monetare. Bancile centrale determina prin deciziile privind ratele de dobanda lichiditatea pietelor, asigurand un echilibru destul de fin intre mentinerea stabilitatii preturilor (prin ridicarea ratelor de dobanda) si stimularea cresterii economice (prin coborarea lor). La nivel international, pana acum, ele s-au concentrat pe coborarea si mentinerea acestora la niveluri scazute, iar deocamdata riscul inflationist nu s-a materializat pe deplin (doar 1,2% inflatie in zona euro in 2009).
Pretul la materiile prime si evolutia pietelor financiare constituie cel de-al cincelea, respectiv cel de-al saselea factor. Pentru moment, piata materiilor prime s-a normalizat, dar preturile acestora raman inca foarte sensibile. De evolutia lor depind unele economii critice, precum Rusia, Brazilia sau China. In ceea ce priveste pietele financiare, ele sunt cele care asigura lichiditatea investitiilor (de care si Romania este atat de dependenta), iar de rolul si importanta reglementarilor in acest sector s-a tot vorbit, asa incat nu voi intra in amanunte suplimentare.
In sfarsit, la numarul sapte vorbim despre somaj. Aici, imaginea de ansamblu este una controversata, pentru ca evolutia acestui indicator in lume este inca mixta. In SUA spre exemplu, in ciuda evolutiei spectaculoase a economiei la finalul lui 2009, rata somajului a atins un nivel record in ultimii 26 de ani, de 10,2% in octombrie. Pe de alta parte, Germania a reusit printr-o politica de munca flexibila sa tina in frau somajul, in timp ce in alte tari din UE, precum Spania, s-au atins niveluri de 20%. In SUA, domnul Obama a lansat o initiativa de 100 miliarde de dolari menita a stimula piata fortei de munca – vom vedea in ce masura va functiona si bineinteles ce se va intampla in continuare cu tarile Uniunii Europene.
Asadar, iata-ne ajunsi la final. Am plecat de la scenarii si am ajuns la factori. Scenariile s-au implinit pentru moment in varianta lor cea mai optimista – nu ne ramane decat sa speram ca si factorul X va evolua tot in varianta lui cea mai fericita si ca pe toti ne asteapta un an 2010 care sa implineasca asteptarile celor mai increzatoare prognoze!
Codrut Pascu este Managing Partner al companiei Roland Berger Strategy Consultants
Opiniile aparțin autorului și nu reprezintă neapărat poziția Ziarului Financiar.