SUA vor garanta securitatea Bulgariei in cazul unui conflict in Irak, a declarat, ieri vicepresedintele bulgar Angel Marin, intr-o conferinta tinuta la Casa NATO din Bucuresti. El a adaugat ca presedintele amerian George Bush i-a spus, marti, premierului bulgar Simeon de Saxa Coburg-Gotha, in timpul intalnirii de la Casa Alba, ca SUA vor sprijini Bulgaria, in calitate de prieten, si ca vor garanta securitatea Bulgariei in cazul unui razboi in Irak.
Marin a precizat ca Bulgaria va fi sprijinita de SUA “nu doar ca un stat candidat la NATO, ci intr-o masura mai mare”.
Oficialul bulgar a spus ca societatea civila din Bulgaria este “foarte sensibila” in privinta subiectului “securitatea proprie si nationala” si de aceea presedintele tarii, Georghi Parvanov, a insistat ca premierul bulgar sa ceara garantii suplimentare de securitate in timpul vizitei sale in SUA.
In cazul in care Parlamentul turc, care se va pronunta astazi, va respinge  solicitarea de sprijin a SUA, Bulgaria isi va respecta obligatiile asumate, oferirea spatiului aerian si a aeroporturilor si trimiterea unui contingent de militari NBC, in eventualitatea unui conflict in Irak, a mai spus oficialul bulgar.
In urma cu doua saptamani, Bulgaria a cerut NATO garantii de securitate insa solicitarea i-a fost respinsa.

Sofia ezita sa-si ia angajamente
Consiliul de Securitate al ONU va dezbate, astazi, noul proiect de rezolutie depus de SUA, Marea Britanie si Spania, urmand sa fie supus votului pe 10 martie. Proiectului stipuleaza faptul ca Irakul “nu a profitat de ultima sansa” acordata de Rezolutia 1.441.
Cu o zi inainte de dezbaterea rezolutiei, pozitia statelor cheie nu se schimbase. In aceste conditii, se asteapta o dezbatere aprinsa intre cele doua tabere reprezentate, pe de o parte, de Statele Unite si Marea Britanie si, de partea cealalta, de Franta, Rusia si Germania.
Prin urmare, Statele Unite si Marea Britanie vor trebui sa se bazeze pe voturile membrilor nepermanenti – Angola, Bulgaria, Guineea, Camerun, Chile, Germania, Mexic, Pakistan, Spania si Siria – insa pentru moment, doar Spania sprijina declansarea unei operatiuni militare.
Premierul bulgar, Simeon de Saxa Coburg-Gotha, nu s-a angajat fata de presedintele american, George W. Bush, sa sprijine noua rezolutie, relateaza publicatia on-line Mediapool. Cei doi lideri au avut, marti, la Casa Alba, o intrevedere de 50 de minute, principalul subiect al discutiilor fiind criza din Irak.
 Intrebat daca Bulgaria si-a exprimat punctul de vedere pozitiv in privinta noului proiect de rezolutie in problema irakiana, Saxa Coburg-Gotha a raspuns: “Nici un stat nu a facut, pana acum, acest lucru. Noi de ce am face-o?”. Premierul bulgar a precizat ca a ridicat, in timpul intrevederii cu liderul de la Casa Alba, problema garantiilor de securitate pe care Bulgaria ar trebui sa le primeasca in eventualitatea unui conflict in Irak. Saxa Coburg-Gotha a declarat ca, din discutia cu presedintele Bush, a reiesit ca Bulgaria va primi, in afara garantiilor pentru o tara membra de facto a NATO, si alte garantii, relateaza Mediapool. 
Pe de alta parte, administratia Bush a anuntat, ieri, ca va cere fonduri suplimentare, de pana la 95 de miliarde de dolari, pentru a acoperi costurile razboiului din Irak, relateaza cotidianul Wall Street Journal.
Cele 95 de miliarde de dolari sunt necesare pentru a acoperi costurile razboiului si  ale urmarilor acestuia, dar si cheltuielile din cadrul luptei antiteroriste, au declarat responsabili americani, citati de cotidianul american.

In recuperarea datoriilor, mai intai aliatii
Premierul bulgar, Simeon de Saxa Coburg-Gotha, a declarat, ieri, ca a primit asigurari din partea presedintelui american, George W. Bush, ca tarile care vor sprijini SUA in criza irakiana vor avea prioritate in recuperarea datoriilor contractate de autoritatile de la Bagdad, relateaza BTA. Datoria Irakului fata de Bulgaria, cifrata la 1,7 miliarde de dolari, dateaza din perioada regimului comunist din aceasta tara si nu a fost achitata din cauza embargoului impus regimului de la Bagdad dupa invadarea Kuwaitului, in 1990. Datoria Irakului fata de Romania este tot de aproximativ 1,7 miliarde dolari si provine din contracte derulate inainte de 1989.