după-masă târziu când totul nu mai e ca înainte
mă gândesc și eu cu o slabă intensitate să moreliberând fâșia nu prea mare de pământ pe care
de obicei îmi întind umbra sau dacă se poate spune așa
retrocedând-o altcuiva cu un act de proprietate mai tare
mi s-a părut o clipă și mie că mi-e dată cu hârtii în regulă
dar ele s-au dovedit în timp a fi false
azi nici nu le mai am
le-am dat foc odată cu toată valiza
cu care călătorisem până atunci
arătând pe la vămi pașaportul
fals și el
primit cu pompă demult
acum începuturile mele s-au îndepărtat de țărmul
pe care cred că am ajuns
pe măsură ce mă apropiam de această îndepărtare
totul devenea mai tulbure
mult mai neclar
decât păruse la început
după-masă târziu când nimic nu mai e ca înainte
sunt poate fără să știu
de mult în triunghiul bermudelor
Din volumul la pierderea speranței, editura Casa de pariuri literare, 2012